O aventură cu final deschis

Titlu: Cum am devenit ortodox. O călătorie înspre credinţa creştină primară
Titlul original: Becoming Orthodox: A Journey to the Ancient Christian Faith
Autor: Peter E. Gillquist
Traducător: Ioan Tănase Chiş
Localitate: Alba-Iulia
Editura: Reîntregirea
Anul apariţiei: 2006
Nr. de pagini: 290
ISBN: 978-973-7879-42-4
Preţ: 15 RON

Recenzie de Teofil Stanciu

Prin anii ’60, un grup de creştini proveniţi cu preponderenţă din mediul evanghelic protestant, lideri ai Campus Crusade for Christ (organizația-mamă pentru Alege Viața, din câte știu), încep să fie tot mai deranjaţi de faptul că activitatea lor religioasă se desfăşoară într-un context parabisericesc. În acelaşi timp însă, într-un spirit înrudit cu congenerii lor şaizecişti, aceşti tineri erau nemulţumiţi şi de creştinismul instituţionalizat. Pe de o parte, conduceau evanghelizări încununate de succes în campusurile americane (ajungând în universităţi celebre, precum Berkeley), asistau la convertiri numeroase. Pe de altă parte, nu le conveneau bisericile către care trebuiau să-i direcţioneze pe noii convertiţi (care semnaseră angajamentele standard) şi realizau că mulţi dintre cei proaspăt (re)încreştinaţi se pierdeau.

Instituţia bisericii nu se dovedea pe gustul lor, fie din pricina încremenirii într-un conservatorism rigid, fie din pricina liberalismului teologic în plină ascensiune. Dar nici creştinismul individualizat, „intimist”, ce caracteriza întâlnirile grupurilor mici de studiu nu putea reprezenta o alternativă la Biserică.

Atunci au decis să caute împreună care este Biserica Noului Testament şi dacă ea mai există pe undeva în epoca actuală. Căutările, care au durat ani întregi, i-au condus în cele din urmă către… ortodoxie. Momentul primirii sub autoritatea Patriarhiei Antiohiei a însemnat trecerea a 2.000 de evanghelici de diverse culori la ortodoxie. Alte două figuri relativ cunoscute ale lumii evanghelice (în primul rând datorită familiilor lor) care au urmat acelaşi parcurs sunt Mihai Oară [despre care aflu că a publicat recent o carte la aceeaşi editură, Reîntregirea], ginerele lui Aurel Popescu, şi Frank Schaeffer, fiul mult mai cunoscutului Francis A. Schaeffer.

Călătoria descrisă de Gillquist debutează sub cele mai bune auspicii teologice protestante: dorinţa de a descoperi împreună, sub inspiraţia Duhului Sfânt, din Scripturi şi prin rugăciune, care este tiparul bisericii Noului Testament şi care sunt modalităţile ei de închinare şi de acţiune. Existau, astfel, sinceritatea căutării, deschiderea către călăuzirea divină, credinţa adevărată (autorul însuşi era un adversar declarat al liberalismului) şi comunitatea hermeneutică ce beneficia inclusiv de calificări exterioare (şcoli teologice). Când au părăsit Campus Crusade, aceşti oamenii se simţeau – în autentic spirit protestant – adevăraţi reformatori, pe urmele lui Luther şi ale lui Calvin, care au împrospătat Biserica.

Read Full Post »

Summa Theologica, decreţeii şi cazanul cu români

Titlu: Summa Theologica (vol. 1)
Titlul original: Summa Theologica
Autor: Toma din Aquino
Traducător: Alexander Baumgarten (coordonator)
Localitate: Iași
Editura: Polirom
Anul apariţiei: 2009
Nr. de pagini: 970
ISBN: 978-973-46-1370-0
Preț: 85 RON

Recenzie de Marius David Cruceru

Am mai scris altă dată despre hărnicia unei generaţii care acum se apropie sau este abia trecută de 40 de ani. Cîţiva tineri (daţi-mi voie să îi scot de sub etichete autoimpuse sau puse de alţii) katehontici sau decreţei ne fac cinste şi în ţară şi peste hotare. Aş dori să îi numesc într-o ordine care este străină de orice grupusculări şi categorizări ideologice pe mai tînărul Mihail Neamţu, pe Adrian Papahagi, Cristian Bădiliţă, Teodor Paleologu, Alexander Baumgarten, iată o garnitură pe care cultura română o poate saluta din mers, un mers foarte rapid. I-aş adăuga aici pe tinerii mei colegi, foşti studenţi, mai cunoscuţi în afara ţării decît în patrie cum ar fi dr. dr. Corneliu Simuţ.

Fiecare dintre aceştia s-a remarcat prin ritm, un ritm de lucru pe care l-au impus celor din generaţiile care îi înconjoară, dar şi congenerilor. Greu de ţinut pasul cu o asemenea hărnicie şi focalizare.

Alexander Baumgarten şi-a trasat un drum pe care a lăsat de o parte şi de alta cîteva creaţii proprii, dar a început să dăruiască culturii române și cîteva dintre cărţile fundamentale pentru studiul teologiei şi filozofiei. Iată cîteva exemple:

Principiul cerului. Eternitatea lumii și unitatea intelectului în filosofia secolului al XIII-lea, Ed. Dacia, Cluj, 2002, 217 p.;

Intermediaritate și Ev Mediu. Studii de filosofie medievalã, Ed. Viața Creștină, Cluj, 2002, 180 p.;

Sfântul Anselm și conceptul ierarhiei, cu o prefațã de Anton Adămuț, Ed. Polirom, colecția “Seminar. Filosofie”, Iași, 2003;

Școala răgazului, Ed. Galaxia Gutenberg, Tg. Lăpuș, 2006.

Volumele de creație, dar şi traducerile ne arată un traseu al cărui capăt este greu de întrezărit, dar pare a fi foarte promiţător şi de mare cîştig pentru cultura noatră atît de lipsită în ultimii 50 de ani de volumele fundamentale pentru filozofie şi mai ales pentru teologie.

Am ales pentru exemplificare cîteva dintre traducerile realizate de Alex Baumgarten pentru a susţine cele afirmate mai sus:

Sf. Anselm din Canterbury, Proslogion, traducere cu note, tabel cronologic și Postfață, Ed. Biblioteca Apostrof, Cluj, 1996, 137 p.;

Sf. Toma din Aquino, Despre unitatea intelectului împotriva averroiștilor, traducere cu note, tabel cronologic și Postfață, Editura Decalog, Satu Mare, 1997, 133 p.

Sf. Anselm din Canterbury, Monologion, traducere cu note și Postfață, Ed. Biblioteca Apostrof, Cluj, 1998, 161 p.;

Aristotel, Politica, ediție bilingvă, traducere și comentarii, cu un studiu de Vasile Muscã, Ed. Iri, București, 2001, 522 p.;

Plotin, Enneade, II, 1-4, în volumul Enneade, I-II, ediție bilingvă, Ed. Iri, București, 2003, 450 p.;

Plotin, Enneade, III, 8 si IV, 1-6 și 9, în volumul Enneade, III-V, ediție bilingvă, Ed. Iri, București, 2005, 750 p.;

William Ockham, Despre universalii (Summa logicae, I, 14-19 și Comentariul la Isagoga lui Porfir, în fragment), ediție bilingvă, traducere, împreuna cu un studiu de Simona Vucu, Ed. Polirom, 2004, 232 p.;

Aristotel, Despre suflet, ediție bilingvă, traducere și comentarii, Ed. Humanitas, București, 2005, 400 p.

Importante traducerile, unele dintre ele realizate în premieră în limba română, dacă nu în text monolingv, premieră pentru textul bilingv, dar la fel de folositoare notele, prefețele, introducerile. Aristotel, Plotin, Anselm, Ockam, iar acum cea mai importantă operă scrisă de Aquinat.

Read Full Post »

Rugăciunea neîncetată

Titlu: Pelerinul rus [Mărturisirile sincere către duhovnicul său ale unui pelerin rus cu privire la rugăciunea lui Iisus]
Titlul original: Откровенные рассказы странника духовному своему отцу
Autor: anonim
Traducător: Paulin Lecca
Localitate: Bucureşti
Editura: Sofia
Anul apariţiei: 1998
Nr. de pagini: 224
ISBN: 973-98327-3-3
Preț: 9 lei

Recenzie de Claudia Dudaș

Trebuie s-o spun de la bun început: cartea aceasta mi-a înşelat aşteptările. Credeam că o să găsesc învăţătură peste învăţătură, de să nu încapă. După care urma partea criminală: punerea în practică. Eram convinsă în avans că nu voi fi în stare să fac mai nimic din ce voi afla, cam acelaşi sentiment pe care îl am când citesc Biblia.

N-am spus încă ce anume ar fi de învăţat şi aplicat. Pelerinul rus, dincolo de pitoreasca viaţă ce dă peste personaj – el n-ar fi considerat-o aşa –, este o carte despre rugăciune. Cea mai bună, din câte am citit eu… nu foarte multe, aşa că s-ar putea să mă înşel. Dar nu las amănuntul ăsta să îmi umbrească descoperirea – şi aşa probabil cam târzie.

Să o luăm însă la pas. Povestea începe cam de niciunde: pelerinul ne spune dintr-o răsuflare că de multă vreme ceva îl arde rău de tot şi anume cuvintele Scripturii: „Rugaţi-vă neîncetat!”. Şi aşa a ajuns, de bună voia lui, pe drumuri:

„Din mila lui Dumnezeu sunt creştin, după fapte, un mare păcătos, iar după starea socială, un pelerin fără adăpost, care umblă din loc în loc. Toată averea mea este o traistă cu posmagi, iar în sân am Sfânta Biblie. Asta-i tot ce am.” (pag. 7)

Pelerinul îmi apare ca un bătrân încercat de soartă şi obosit, care umblă din loc în loc, de la preot la preot – prin Rusia secolului XIX – ca să afle cum poate să se roage neîncetat. Trece pe la multe biserici, primeşte multe sfaturi înţelepte care nu răspund întrebării lui, ascultă multe predici înălţătoare, dar care… – cam aşa cum se întâmplă şi în alte biserici pe care le ştim. Oricum, pune el cap la cap tot felul de poveţe, este îndrumat de unul şi de altul şi ajunge astfel la un bătrân duhovnic, care îl dăscăleşte aspru, dar sigur. Totuşi, timpul petrecut în preajma duhovnicului îi pare pelerinului atât de scurt, iar la moartea acestuia se simte din nou singur. Dar îi rămâne de la bătrân o întreită mângâiere: metaniile cu care se ruga el, fixaţia de a-şi procura o Filocalie şi darul cel mai de preţ, rugăciunea neîncetată pentru care a muncit neostenit şi care i-a devenit atât de dragă.

Această din urmă îndeletnicire constă în repetarea cât mai frecventă a rugăciunii vemeşului (pentru evanghelici) sau a Rugăciunii lui Iisus (pentru ortodocşi), care este – spun Părinţii Bisericii – „prescurtarea întregii Evanghelii”:

„Doamne Iisuse Christoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul.”

Cu aceasta se îndeletniceşte pelerinul indiferent ce i se întâmplă. Şi i se întâmplă multe. Dar aş strica farmecul lecturii pe cont propriu povestind pe îndelete toată cartea.

După multe peripeţii, pelerinul se hotărăşte să meargă la Ierusalim ca să-I mulţumească lui Dumnezeu şi ca acolo să-şi „înmormânteze oasele cele păcătoase”. Tot acum aflăm, după ce am parcurs deja o bună bucată din carte, că pelerinul nu este aşa cum ni l-am imaginat:

„– Dar câţi ani ai?
– Treizeci şi trei de ani…
– Iubite frate, ai împlinit vârsta Domnului nostru Iisus Christos…” (pag. 68 )

Read Full Post »

O poveste despre har

Titlu: Tulburătoarele descoperiri ale harului
Titlul original: What’s So Amazing About Grace?
Autor: Philip Yancey
Traducător: Anton Horvath
Localitate: Cluj-Napoca
Editura: Aqua Forte
Anul apariţiei: 2004
Nr. de pagini: 252
ISBN: 973-7758-06-4
Preț: 14 RON

Recenzie de Teofil Stanciu

Philip Yancey a fost un “ţărănoi” sudist, crescut într-o biserică de albi rasişti din Atlanta. Deşi Biblia pe care o citea conţinea, ca oricare alta, textul din Faptele Apostolilor unde se vorbeşte despre famenul etiopean încreştinat prin botez de către Filip, autorul se distra, împreună cu prietenii săi din biserică, de câte ori auzea că vreun negru a mierlit-o. Însă congregaţiile lor erau foarte drastice când venea vorba de alcool, ţigări, droguri, dar şi cu privire la dimensiunea fustelor, la fete, sau lungimea maximă admisă a părului, la băieţi.

Spun că Yancey a fost, nu pentru că s-ar fi petrecut dintre noi, ci din cauză că omul care este în prezent nu seamănă cu portretul de tinereţe schiţat anterior. Şi schimbarea se datorează faptului că, la un moment dat, el a întrezărit harul. Iar această revelaţie i-a modificat în mod dramatic existenţa.

Tulburătoarele descoperiri ale harului este, într-un sens, o poveste. Fiindcă momentele în care harul punctează vizibil existenţa unui om, se conservă în memorie şi se deapănă ca orice poveste miraculoasă. Deşi transcendent şi imposibil de manipulat, harul face istorie în lume. Dacă e să-i dăm crezare lui Larry Crabb, poveştile noastre oneste sunt cele care dezvăluie adevărul despre nevoile, imperfecţiunile şi păcatele pe care le purtăm. Pe cale de consecinţă, tot ele, poveştile, descoperă puterea harului, deoarece neajunsurile funciare de care suferă omul sunt prilejul de manifestare a graţiei divine.

Povestea din această carte nu este însă una paşnică şi „de adormit copiii”. Harul este polemic prin însăşi definiţia sa. “Sfinţii” pretinşi şi scorţoşi nu sunt mai iubiţi de Dumnezeu decât cei mai indezirabili păcătoşi. Ba, dimpotrivă, Cristos a manifestat mereu o preferinţă pentru oamenii „reali”, nu pentru cei „buni”. De altă parte, nu se poate face abstracţie, când vine vorba despre har, de faptul că secolul XX a rămas în istorie cu teribile explozii de ură şi violenţă. Astfel că subiecte precum iubirea vrăşmaşilor, iertarea sau toleranţa denunţă inevitabil tare sociale, prejudecăţi, năravuri şi redeschide răni.

Dar există şi o atitudine polemică afirmată şi asumată ca atare. Întrebată dacă nu s-a gândit să apeleze la ajutorul bisericii, o prostituată (care îşi vindea şi fiica, în vârstă de numai 2 ani, amatorilor de perversiuni) a răspuns că „oamenii aceia”, creştinii adică, n-ar face decât să-i sporească sentimentele de vinovăţie şi dezgustul de sine. Această replică l-a determinat pe autor să cerceteze cum a ajuns biserica să transmită o asemenea imagine şi unde s-a pierdut pe drum tocmai ceea ce deosebeşte fundamental creştinismul de alte religii: iertarea. Iar rezultatul este cartea de faţă.

Read Full Post »