Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Octombrie 2011

Titlu: Limbajul lui Dumnezeu – Un om de ştiinţă aduce dovezi în sprijinul credinţei
Titlu original: The Language of God – A Scientist Evidence for Belief
Autor: Francis S. Collins
Traducător: Silvia Palade
Editura: Curtea Veche
Anul apariţiei: 2009
ISBN: 978-973-669-738-8
Preț: 20 Lei

Recenzie scrisă de David Iach

Cartea lui Collins este structurată în trei mari părți, fiecare dintre ele având o temă distinctă și destul de bine definită. Prima parte intitulată Prăpastia dintre știință și credință prezintă o autobiografie centrată în special pe felul în care a decurs educația lui Collins și pe călătoria lui spirituală care l-a dus din stadiul de creștin cultural în timpul copilăriei la cel de agnostic în primii ani de facultate, ca mai apoi pe parcursul avansării în cariera lui științifică să devină ateu convins. Mai târziu ca urmare a unor discuții cu pacienți de-ai săi care l-au pus pe ganduri cu privire la spiritualitatea lui și după lecturarea unor cărți de C.S. Lewis[1], Collins s-a convertit la creștinism.

Urmează apoi un capitol în care tratează câteva din obiecțiile clasice aduse creștinismului, încercând să răspundă la întrebări precum Nu este ideea de Dumnezeu doar o dorință luată drept realitate? sau De ce un Dumnezeu iubitor ar îngădui suferința în lume? Capitolul este mai bun decât m-am așteptat, întrebările pe care le ridică l-au frământat într-o măsură importantă și pe el (de exemplu, fiica lui a fost violată de către un individ care nu a mai fost prins lucru care pe el ca tată l-a devastat, astfel că răspunsul pe care îl dă la problema suferinței tinde să aibă o mai mare autoritate). Foarte bine a tratat și problema minunilor apelând la Teorema lui Bayes cu care a arătat că minunile nu sunt doar posibile, ci uneori pot fi chiar foarte probabile.[2] (mai mult…)

Read Full Post »

Titlu: Mânia și terapia ei după avva Evagrie Ponticul sau Vinul dracilor și pâinea îngerilor
Titlul original: Drachenwein und EngelsbrotDie Lehre des Evagrios Pontikos von Zorn und Sanftmut
Autor: Ieromonah Gabriel Bunge
Traducător: Ioan I. Ică jr.
Localitate: Sibiu
Editura: Deisis
Anul apariţiei: 2004
Nr. de pagini: 296
ISBN: 973-9344-70-4
Preț: –

Recenzie de Teofil Stanciu

E complicat să vorbești azi despre vindecarea unui viciu, care nu mai e de multă vreme socotit viciu. Așa că, nefiind ceva rău, de ce ar necesita tratament? Putem pune punct și să considerăm discuția încheiată.

Și totuși, mânia își arată chipul dizgrațios cu precădere în manifestările ei considerate extreme. De pildă, un părinte care își lovește copilul la mânie și îl schilodește este socotit un monstru. Sare toată lumea, și pe bună dreptate, să înfiereze un asemenea comportament.

Venind însă înapoi pe firul mâniei, se poate observa că ce se aștepta de la individul agresiv este autocontrol, adică înfrânarea pornirii generatoare de violență. Cum să explici totuși necesitatea strunirii unui impuls natural? Căci adesea mânia (în formele ei mai blânde) este justificată cu expresii de genul: „Așa sunt eu”, „Așa mi-e firea” etc. În subtextul acestor legitimări se poate citi următorul mesaj: mânia este naturală și nu poate fi sancționată moral.

Așadar, pe de o parte avem această pornire naturală, firească, care se sustrage oricăror evaluări etice, iar pe de altă parte avem reacția civică ce clamează necesitatea unui control riguros. Cu alte cuvinte, există totuși o sancțiune socială care poate fi aplicată.

De aici decurge că mânia nu este incriminată sub raport moral (let us not become judgemental!) la nivel de individ, însă este condamnată social. În măsura în care mânia este socialmente contondentă, ea devine suspectă și blamabilă. În numele a ce? Probabil că în numele răului pe care-l pricinuiește.

Reiau raționamentul sugerat inițial. Dacă mergem pe firul mâniei către origine, nu există un punct de la care începând ea să poată fi socotită bună, ci, cel mult, inofensivă social. Câtă vreme ea nu face rău decât celui în cauză, societatea nu are nimic de obiectat. Însă mânia face rău celui în cauză. Ne-o spun psihologii care ne îndeamnă mereu să evităm situațiile stresante. Or mânia este un mare generator de stres. Faptul acesta cred că nu mai trebuie dovedit.

Un argument indirect în favoarea celor spuse până acum îl reprezintă diversele modele de anger-management, care nu sunt decât niște paleative psiho-sociale menite să canalizeze o energie considerată distructivă într-o zonă cât de cât salubră, eliberând astfel individul de tensiunea cu potențial dăunător.

Iată că, în cele din urmă, se justifică discuția în termeni de tratament și, dacă nu chiar viciu (fiindcă pentru asta e necesară adoptarea paradigmei creștine), atunci măcar de boală. În orice caz, mânia nu ne mai apare ca fiind o manifestare naturală și sănătoasă, ci cel mult necesară și inevitabilă. (mai mult…)

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: