Titlu: Reimaginarea Bisericii
Titlul original: Reimagining Church
Autor: Frank Viola
Traducător: Daniel Marino
Editura: Kerigma
Anul apariţiei: 2011
ISBN: 978-973-8960-42-8
Preț: 32 RON
Recenzie de Teofil Stanciu
Înainte să citiți această recenzie, e bine să vă amintiți spusa care zice că „orice punct de vedere e un punct de orbire” (eu am citit-o la Wurmbrand, dar nu știu dacă-i aparține). Și o puteți aplica drept filtru și la ce scriu eu, și la cartea lui Frank Viola.
Mărturisesc că n-am citit cartea dintr-o dorință fierbinte de a descoperi soluții revoluționare (așa cum sunt prezentate pe copertă) pentru viața bisericii, deoarece nu prea cred în revoluții. Am citit-o mai degrabă cu curiozitatea celui care vrea să afle ce are de spus un teoretician (sau să-i spunem totuși teolog?) al bisericilor de casă.
Fenomenul bisericilor de casă (sau din case) mi-e cunoscut din lectura cărții Râuri de apă vie, de Fratele Yun. În China, aceste biserici sunt o consecință a conjuncturii politice nefavorabile. Nu mi-e foarte limpede dacă modelul s-ar perpetua și în cazul în care autoritățile guvernamentale și zonale ar permite manifestarea liberă a tuturor confesiunilor religioase.
Frank Viola susține însă că acest model este obligatoriu pentru întreaga Biserică creștină, fiind, de fapt, tiparul intenționat de Dumnezeu de la bun început. Afirmația e cel puțin cutezătoare, dar vom reveni asupra ei.
Nu mi-am propus să fac o evaluare a modelului pe care-l propune Viola, ci observațiile mele vor viza mai degrabă firul logic și metodologic al cărții ca atare.
Cu ce pornim la drum?
Una dintre marile calități ale cărții e aceea că evită paradigma managerială și filosofia profitului sau a succesului măsurabil care încep să fie tot mai prezente și în bisericile românești.
Din acest punct de vedere, autorul este în răspăr cu moda vremii, care măsoară adesea calitatea unei biserici după date cuantificabile: creșterea numărului de membri, dimensiunea clădirii, calitatea artistică/tehnică a programelor, formațiile cât mai numeroase și mai bine pregătite la închinarea publică etc.
Demersul lui Frank Viola vizează două ține principale: ierarhia bisericilor instituționale și manifestările cu caracter ritualic, liturgic, organizat. La baza întreprinderii sale stă convingerea că, deși
„o adunare poate abandona tradiția apostolică de dragul formelor construite de ei înșiși, și totuși să primească binecuvântarea lui Dumnezeu,… binecuvântarea lui Dumnezeu nu este tot una cu aprobarea Sa” (p. 211, s.a.). Care aprobare este de rang superior binecuvântării.
Unul dintre punctele de plecare ale cărții e acela că biserica e o entitate organică. De unde aflăm asta? Din faptul că toate (n-am verificat, dar așa susține Viola) imaginile pe care le folosește Noul Testament pentru a descrie biserica „sunt entități vii” (turmă, trup, viță etc). Iar de vreme ce toate entitățile vii au un ADN, rezultă că și biserica are un ADN.
Mi se pare unul dintre punctele slabe ale argumentației și nici măcar nu cred că era necesar în discuție. Plus că ideea de ADN permite să vorbim despre variația speciei, evoluția intraspecifică etc. Prefer să nu iau în seamă foarte mult această premisă decât să o cataloghez ca un rateu metodologic și argumentativ.
Accept ca ipoteză de lucru afirmația că biserica e destinată a fi organism, nu o structură instituțională. Autorul are nevoie de această idee pentru a-și susține teologia, noi, ca cititori, avem nevoie de ea pentru a înțelege din ce punct de vedere suntem invitați să privim toate problemele abordate.
Mai rămân însă la acest punct de pornire doar pentru a-mi exprima nedumerirea față de o afirmație precum aceasta:
„Când un grup de creștini își formează ADN-ul spiritual, ei se adună într-un mod care este conform cu ADN-ul Dumnezeului triunic” (p. 32).
Prefer să consider că avem de-a face cu o analogie dusă, în mod nefericit, prea departe decât să cred că un muritor, oricât de luminat ar fi, are pretenția că a descoperit ADN-ul Sfintei Treimi sau că, în mod abuziv, și-a impus modelul teologic inclusiv asupra relațiilor trinitare, clamând necesitatea unui ADN.
Recunosc că o asemenea introducere în subiect a fost de natură să mă descumpănească și să mă intrige. Însă mi-am impus să nu abandonez lectura.
Trebuie spus însă că autorul ne previne că vom fi reticenți sau chiar împotrivitori la ceea urmează să citim, grație educației și mentalității noastre care ne-au impus un anumit model și anumite modalități de percepție în privința Bisericii.
Subiecte fierbinți
Frank Viola susține că cea mai frapantă caracteristică a bisericii Noului Testament este absența oricărei ierarhii și a vreunei liturghii. De fapt, una dintre tezele fundamentale este aceea că, vreme de 17 secole, creștinătatea s-a aflat în eroare, adoptând un model ierarhic de inspirație păgână și, mai grav, eminamente nebiblic.
În sprijinul acestei idei, autorul invocă o seamă întreagă de argumente (deși ar fi mai adecvat să vorbim despre contraargumente care să submineze actualele biserici instituționale). Viola afirmă că nu există nicăieri vreun text biblic care să valideze ideea de ierarhie în biserică sau cea de ritual liturgic.
Orice evanghelic practicant va avea aici numeroase obiecții biblice – texte care par să susțină explicit ideea de ierarhie –, dar autorul vine cu o exegeză proprie care dovedește fie că versetele respective au fost interpretate eronat, fie că au fost traduse greșit din limba greacă.
Nu sunt în măsură să fac o evaluare a acurateții cu care folosește termenii din greacă, dar faptul că are o exegeză și o hermeneutică proprie îl și justifică, pe de o parte, îl face și suspect, pe de alta. E un nărav împământenit printre urmașii Reformei ca, de câte ori vin cu o inovație, să-și construiască repede și o bază exegetico-hermeneutică ce să le dea dreptate.
Un alt element specific multora dintre grupările creștine este acela că, pentru a se putea prezenta într-o lumină favorabilă, e musai să-i înnegrească pe ceilalți. La această metodă recurge și Viola, delimitându-se atât de bisericile instituționale (de toate!), cât și de mișcările mai recente cu care ar putea fi confundat (bisericile misionale, bisericile emergente ș.a.).
Totuși, ca atitudine generală, autorul se arată binevoitor față de toate confesiunile și sancționează separatismul religios, deplângând existența celor peste 30.000 de grupuscule creștine din toată lumea.
Soluția!
Soluția propusă de el e simplă: o biserică locală, fără lideri ierarhici, fără un sediu consacrat, adunându-se prin casele credincioșilor, fără un ritual de închinare standardizat (Cina Domnului, de pildă, e recomandat să devină parte a unei mese comune), fără predicatori, fără intervenții exterioare. Un grup de oameni relativ mic, unde fiecare ajunge să se cunoască cu fiecare, conduși de Duhul Sfânt care distribuie darurile necesare bunei funcționări a acestui „organism”. Vor exista însă sfătuitori, supraveghetori, profeți, dar aceștia nu vor deține vreun rol dominant sau vreo autoritate instituțională.
Această biserică poate fi „plantată” însă de un „lucrător apostolic itinerant”, al cărui statut nu este precizat în carte. Mi-e neclar de ce poartă acest nume, deși se face adesea o paralelă între rolul acestuia și cel al apostolilor lui Cristos de odinioară. Cert e că „lucrătorul apostolic” din zilele noastre „acordă îndrumări bisericilor care au dificultăți în ce privește întrunirile” (p. 59).
Fisuri în barcă
Dacă în cazul tuturor celorlalți lucrători e limpede că ei sunt împuterniciți de Dumnezeu prin Duhul Sfânt și recunoscuți de către biserica locală, „lucrătorul apostolic” rămâne cumva deasupra acestui sistem, de vreme ce el însuși poate avea inițiativa inițierii unei noi biserici.
Însuși faptul că Viola scrie o carte care stabilește niște direcții teologice îl situează deasupra tuturor comunităților de acest tip, conferindu-i o autoritate instituțională implicită. Dacă el poate fi invalidat de către bisericile organice, atunci înseamnă că se află în zona ereziei. Dacă e validat, este recunoscut implicit ca reprezentând o autoritate.
Frank Viola are mare încredere în bisericile organice locale, fiind convins că acestea beneficiază de căluzire divină și că nu pot greși dacă rămân fără ierarhie. Dar dovedește totodată multă neîncredere în Biserica universală care a adoptat un model ierarhic de autoritate.
Poate că explică altundeva, dar pentru mine rămâne momentan un mister cum oameni precum Sf. Ioan Hrisostom, Sf. Augustin, Sf. Vasile cel Mare au contribuit esențial la dogma ortodoxă din postura de episcopi și îi credem, dar contestăm modelul de conducere căruia s-au supus, în timp ce credem în călăuzirea unei biserici locale.
Mai mult, ce încredere mai putem avea în validitatea crezurilor creștine stabilite de niște episcopi pentru toată creștinătatea, când ei se aflau deja într-un sistem ierarhic nebiblic, care blochează funcționarea normală a Bisericii? Cum puteau decide ei ce să creadă Biserica, dacă biserica din zilele lor era una cu mari deficiențe și grave orbiri?
Mai departe, în ce măsură canonul NT este valid dacă a fost stabilit de către o Biserică organizată ierarhic? Nu cumva există și alte cărți pe care e posibil să le fi exclus din canon deoarece sancționau tocmai structurile ei de autoritate de la acea vreme?
Repet, se poate ca autorul să fi răspuns în alte scrieri la aceste probleme care se ridică în mod inevitabil. Deocamdată rămân cu întrebările.
Câteva concluzii
Autorul merită apreciat pentru că pune degetul pe câteva dintre rănile Bisericii contemporane: abuzul de putere, organizarea pe principii de societate comercială, cheltuirea banilor pe clădiri fastuoase, dezbinarea confesională, preocuparea pentru teorii teologice sterile etc. Dar trebuie privită cu prudență pretenția că abia după 17 secole de întunecime s-a născut un om capabil să vadă eroarea gravă în care se afla Biserica și faptul că „o revoluție atât în teologie cât și în practica bisericii este iminentă” (p. 14). Orgoliile revoluționare îmi par extrem de periculoase.
Cât despre modelul propus de Frank Viola – și care, susține autorul, e posibil numai în cazul abolirii oricărei ierarhii – cred că trebuie văzut în ce măsură va mai fi funcțional și la a doua sau la a treia generație. E un test cinstit, cred eu, și convingător.
Insist, ca să fie clar, nu contest modelul propus în această carte, dar fundamentarea teoretică pe care o face Frank Viola nu m-a convins că este singurul valid și biblic. Istoria Bisericii dovedește că și alte modele au funcționat și au avut impact deosebit. Pe de altă parte, atâta vreme cât Biserica rămâne o entitate divino-umană, elementul uman va fi coruptibil și își va face simțită prezența cu bune și cu rele. Nu cred într-un model unic și infailibil.
Cred, în schimb, că există multe condiționări culturale și conjuncturale ale tuturor modelelor dezvoltate de-a lungul istoriei. Toate au și ancore transcendente, teologice, antropologice, dar și determinări concrete, legate de timp și spațiu, de vecinătăți și condiții economice ș.a.m.d.
A cataloga Biserica drept păgână mi se pare echivalent cu a-ți scuipa părinții în cap. De aceea nu împărtășesc deloc spiritul revoluționar-reformist al autorului. Tot istoria a arătat că toate reformele au avut și părțile lor negative. Așa că, de ce ar fi asta altfel? Personal cred că ar fi suficient ca fiecare să-și ia creștinismul în serios exact acolo unde se află. Restul lucrurilor vin pe cale de consecință.
[…] Noul model vechi al Bisericii […]
Reblogged this on Tradiția Creștină:istorie,teologie & filozofie creștină and commented:
Recenzie pe Reimaginarea Bisericii de la Teofil Stanciu
Nu ar strica sa recititi intraga carte lasand la o parte prejudecatile. Eu stiu biserici care au functionat in case de pe vremea bunicilor mei, si sunt sigur ca a existat o astfel de linie de-a lungul secolelor, doar ca istoria n-a mntionat-o. Daca cititi atent in noul testament, chiar nu gasiti o separare intre cler si laic, toti avand posibilitatea de exprimare si actionare in biserica, ca intr-un organism viu. Iar despre Cina Domnului, Viola are dreptate, nu gasim in biserica primara „cina” pe care o practicam astazi in bisericile institutionala.
E chestie de opțiune. Pentru unii e mai ușor să nu le amestece, pentru alții, dimpotrivă, să le amestece. N-am spus că modelul n-ar fi funcțional, ci doar că NU E SINGURUL funcțional. Bisericile românești din case au fost, din câte știu eu (dar se poate să mă înșel) cu o coloratură confesională. Se întâlneau prin case, dar erau penticostali sau baptiști sau adventiști.
De altă parte, nu cred că e obligatoriu ca, odată parcursă cartea, să și adoptăm modelul. Repet, nu m-a convins tocmai din princina pretenției că el a redescoperit Biserica biblică. Dacă mai țin cont și că Reforma, cu tot binele pe care l-a făcut, a avut și umbrele sale, nu pot să mă entuziasmez prea tare. Plus că nici nu sunt, ca temperament, preocupat de „noutăți” în teologie. Și încă ceva: nu cred că adoptarea acestui model reprezintă o GARANȚIE a succesului spiritual.
Dumnezeu nu-si va abandona niciodata biserica, chiar daca e imprastiata prin forme institutionale, doar ca intentia Lui (bine descrisa in NT) nu corespunde cu scheletul actual al unei caricaturi in care pastorii de azi fac orice pt a-si pastra job-ul si autoritatea… Biserica este un TRUP activ, (nu handicapat in care madularele-s paralizate in banci), un organism viu, o familie unita in care fiecare isi slujeste aproapele. Incearca sa-ti intrerupi pastorul intr-o biserica institutionala cand afirma o erezie sau o parere personala, sa vezi ce se intampla. Eu asistasem la asta in urma cu 30 de ani, si indraznetul a fost scos afara in forta. Se pare ca n-ati servit felu 1 (crestinism pagan) ci ati luat direct friptura.
Eu încă aștept să mi se lămurească (nu știu în ce mod) de ce „lucrătorul apostolic itinerant” are un statut privilegiat și poate el însuși iniția biserici „organice”. În virtutea cărui drept divin superior are capacitatea de a-i coordona pe alții? Dacă nimeni nu trebuie să fie într-o postură de superioritate, el de ce este? De ce se poartă ca un adevărat șef de instituție? Și ce justificare are funcția lui? Căci în NT existau apostoli, dar nu văd nicăieri în Biblie vreun „lucrător apostolic itinerant”. Ce vreau să subliniez e că modelul lui Viola nu e perfect, ci a trebuit completat cu nițică inițiativă omenească. Așa sunt toate. E posibil să fie ceva mai aproape de un model ideal, dar nu e un model ideal. Pentru că e pus în practică de om.
Una peste alta, eu cred că e bine că există și acest model. Dar am văzut și din cartea lui că adesea adună oameni răniți. Or, după câte am înțeles, mult mai bine o să-ți rezolvi problema înainte să dezertezi spre o altă comunitate unde îți vei duce rănile.
Hristos isi zideste biserica prin oamenii pe care El ii alege, si asta nu tine de pregatirea teologica a clerului. Daca tu vei fi chemat de Hristos sa te duci vreodata misionar in lumea a treia, nu cred ca iti va trebui avizul marilor teologi pentru asta. Asa ca n-are rost sa vorbim de privilegii ale lucratorilor intineranti, ei stiu fiecare in dreptul lui cine ii cheama la asta. Nu vad de ce e nevoie de o ierarhie sau un consiliu care sa decida cine e chemat sau nu la asta. Hristos cheama pe cine vrea, El e capul Bisericii. Mediteaza la un lucru: Hristos nu a adunat raniti, ci ranitii au avut nevoie de el mai mult decat cei sanatosi, asa ca au venit singuri. Nu a afirmat El asta? Biserica este mai degraba un spital de urgente decat un amfiteatru unde se dau mega-spectacole. Viola nu aduna raniti, ci ranitii vor o viata de credinta mai dedicata, nu se multumesc cu starea de pasivitate. Sunt mai ‘sensibili’ si se ranesc mai usor.
Viola vrea să facă teologie, că doar de asta apelează la o carte în care să justifice ceea ce face. Și să popularizeze. Iar în cartea asta lasă statutul „lucrătorilor apostolici” complet neexplicat. Asta în condițiile în care abrogă orice ierarhie și orice drept ierarhic. Or, după ce ai făcut asta, e bine să nu lași posibiltatea ca tocmai în miezul constructului tău biblic să se instaureze un personaj cu autoritate mai mare decât toți ceilalți. Exact așa pare lucrătorul apostolic itinerant: un cel dintâi dintre egali. Cam cum a pornit și papa.
Tot teologic, mai există o problemă fundamentală. Biblia n-a fost trimisă într-un pachet sigilat din cer. Iar întrebarea mea e autentică și, cred eu, legitimă: dacă Biserica în cadrul căreia s-a hotărât canonul era deja bolnavă de boala instituțională, cum putem avea încredere că deciziile ei n-au fost contaminate de această boală? De unde știm că dogmele fundamentale (Sfânta Treime nu există nicăieri în Biblie, ci poate fi chiar contestată pe baza Bibliei) n-au în ele un sâmbure de boală? Când organismul care le-a elaborat era infestat, de unde știm că nu poartă agenții patogeni mai departe? Eu chiar vreau un răspuns serios la întrebarea asta. Fiindcă, dacă tot ar fi să ader la principiile lui Viola, atunci măcar să știu de ce trebuie să las biserica la o parte.
Hristos ne alege, ni se reveleaza, noi nu il descoperim prin straduinte si studii teologice. Il cumoastem doar atat cat El ne permite. Hey, suntem limitati iar El e infinit! Si si-a revelat doar o particica din El , atat cat suntem noi capabili sa intelegem… Tine-te bine, ca afirm ceva: teologia ne departeaza de credinta, vei descoperi asta peste 10 ani daca vei fi suficient de curios. Asa a fost dintotdeauna.
Nu cred că există riscul să ai dreptate. Unii au murit pentru Cristos făcând teologie. Am putea începe de la Pavel, Petru și să continuăm cu Policarp, Ciprian, Iustin Martirul, Maxim Mărturisitorul, Ioan Hrisostom etc. Eu n-aș blama chiar atât de tare teologia, fiindcă își are rostul și rolul ei. Dacă e adevărat că teologia îndepărtează de credință, atunci cel mai legitim (ba chiar necesar) ar fi să distrugem tot ce s-a scris în ultimii două mii de ani. Dar, iar asta nu ai cum s-o contrazici, dacă nu s-ar fi făcut teologie (protestantă), în prezent ne-am întâlni probabil în fața icoanelor și am sta la rând să le sărutăm. Poate că mai bine ne-ar fi așa.
Cum, Teofil, ai renunţat la pupat icoanele?
Atunci nu mai trebuie să așteptăm 10 ani…
E clar, te-a stricat teologia!…
M-a.
Hey, Marius Toma, cu o astfel de atitudine, nici în 10 ani nu o să descoperi care e rostul teologiei…
Adică: Nu eşti suficient de curios…
NU EXISTĂ BISERICĂ FĂRĂ TEOLOGIE!
Impartasesc partial idea deschiderii catre noi forme de organizare si exprimare a bisericii, dar nu impartasesc toate criticile ce se aduc bisericilor existente
Premisa functionarii unei biserici in case este maturitatea spirituala a tuturor membrilor bisericii (a celor ce deschid gura sa spuna ceva si a celor ce ascuta/digera informatia, confidenta celorlalti), sinceritatea si disponibilitatea lor de a participa de a se face vulnerabili. Din pacate, vorba lui Pavel „printre voi nu sunt multi intelepti in felul lumii…” – astia au nevoie de lider/pastor/talanga – cum vrei sa-i numesti, functia exista si detinatorii ei vor fi chemati la socoteala. Asadar unii fie vor fi excesiv de talk-ativi fie vor tacea ca nu stiu ce sa spuna, sau se tem sa nu spuna vreo prostie, sau sa nu starneasca polemici, etc, fie se vor supara ca i-ai contrazis asa ca va trebui sa stai dupa ei „pana vom ajunge toti la unirea credintei” sau pana la unanimitate in luarea deciziilor (conform sugestiei lui Viola). Ce sa mai zicem despre „modelul NT” de implicare a femeii la partasia bisericii. Ca unul care am experimentat idea de home church, pot sa spun ca pericolele, problemele, complicatiile sunt mult mai mari decat lasa autorii sa se inteleaga.
Cele doua carti (Crestinism pagan si Reimaginarea bisericii), nu acorda suficient spatiu/importanta (daca tinem seama de aplombul lor revolutionar) lucrarii misionare, e mai mult o propunere de biserica orientata spre sine
Precizările sunt binevenite. Pe parcursul lecturii mi-am notat și eu mai multe întrebări vizavi de funcționalitatea acestor biserici. Mi se pare, din exterior, că unul dintre riscuri este exclusivismul. În context românesc, e greu de cultivat discreția necesară mărturisirilor publice. Iar dacă ai format un grup discret, mi se pare dificil să admiți noi membri. Trebuie inițiați, testați, iar asta se simte, că e deja o formă de „discriminare”. Unii ziceau că biserica NT era una imatură.
Mă mai gândeam și la dificultăți de ordin practic. Dacă oamenii sunt foarte săraci, lucuiesc prin garsoniere, prin chirii, nu prea ai cum să faci biserică la ei acasă. Așa că aceștia vor fi mereu prezenți la alții. Americanilor le dă mâna să vorbească. Iar autorilor care scriu cărțile, cu atât mai mult. Oricât de mulți sărăntoci ar avea, încă sunt națiunea percepută ca cea mai prosperă.
Plus că, la cum reiese din carte, aceste biserici presupun un activism social aproape extenuant pentru oameni mai contemplativi, mai singuratici din fire. În fiecare zi sunt altundeva, fac altceva. E un fel de second-job. Înseamnă că-și permit, au timp liber. Dar asta înseamnă că nu mai citim nimic, că nu mai lăsăm loc pentru individ și familie, decât în golurile dintre job și church. Poate voi fi înțeles eu greșit, dar atâta activitate mi se părea obositoare.
Atat Neil Cole cu a sa Biserică 3.0 cât și Frank Viola cu Creștinism Păgân și Reimaginarea Bisericii sunt de o aroganță vecină cu liciferismul. Să afirmi ceea ce afirmă ei înseamnă să afirmi că în istorie Duhul Sfânt a dat-o rău în bară. Că Biserica nu a mai fost stâlpul și temelia adevărului. Că a fost în mare parte biruită de locuința morților. Și mai înseamnă ceva. Că Hristos a eșuat. Că a eșuat în a-și pregăti și păstra mireasa. Că după moartea ultimului apostol s-a retras brusc din biserică Duhul Sfânt și au luat-o pe toate uleiurile păgâne. Și mai înseamnă ceva. Că după ce Cristos nu a reușit să-și mântuiască ca la carte Biserica timp de 17 secole, că a fost tare neajutorat în toată această perioadă și a fost biruit de niscaiva părinți păgânizatori, ai venit tu, mare profet al adunărilor de casă, noul mântuitor. Ei nu spun asta explicit, dar implicit spun. Viola și Cole vor salva ceea ce Cristos săracul nu a reușit. Bravo! Așteptăm cu interes Biserica 4.0. si 43.0. Că la cât de neobosită și neașezată este lumea evanghelică, au nevoie tot timpul de revoluționari care au văzut zece versete într-o altă lumină. A pogorât Duhul Sfânt peste ei, în secolul XXI, nu peste apostoli.
Bisericile de casă sunt o utopie. Grup de oameni fără lider e o utopie ca și comunismul egalitarist. Și ei visau egalitatea tuturor oamenilor, dar până la instaurarea raiului avem nevoie de nomenclatură. Așa și cu bisericile de casă. Inevitabil unul va fi mai cu moț, probabil, de cele mai multe ori, cel al cărui casă găzduiește adunare. Vor avea probleme de disciplină. Vor apărea dissenters. Vor fi puși la colț, o ortodoxie trebuie să aibă oricine, chiar și în biserici de casă e greu să fii complet relativist. Și așa se nasc robii și autarhiști mai mari decât în bisericile minim-instituționale cum sunt cele din culte.
Ce să mai spunem că aceste lucruri nu sunt noi. Au fost propuse, în diferite forme, odată cu reforma radicală, cu anabaptiștii. Succesul lor este evident. Să nu învățăm nimic din istorie, numai așa sunt posibile cărți salvatoare de la apostoli itineranți cu titlul Biserica 66.0.
Rețin și eu ideea că, deși sunt biserici de casă, totuși au un ideolog-șef în persoana lui Viola. Care se folosește de toate canalele constituite de bisericile instituționale fără să ezite. Tot ce înseamnă edituri, rețea de distribuție, recunoaștere, au girul inițial (cel puțin) al unor biserici cu clădiri, cu „cler” și tot tacâmul. Prin însuși faptul că scrie, Viola și Leonard Sweet (p-ăștia îi știu eu), se sitează mai presus de alții. Este o ierarhie de facto, care n-a fost însă oficializată și legitimată. Însă oricine le urmează sfaturile confirmă autoritatea lor. Se pare că e imposibil să ieși din această paradigmă.
1. Vasile, la fel cum poți să-i acuzi pe Neil Cole și Frank Viola de „aroganță vecină cu liciferismul” (peste cît timp o să le ceri oare scuze în engleză?), și tu poți fi, LEJER, acuzat de „aroganță vecină cu liciferismul”.
2. Ceea ce mă îngrijorează nu e neapărat aroganța (din aroganța umană s-au născut detule proiecte de folos omenirii în prezent), cît ignoranța. Dacă x atunci y – formula asta e foarte periculoasă, în orice fel de discuții, dar mai ales în ASTFEL de discuții.
„Să afirmi ceea ce afirmă ei înseamnă să afirmi că în istorie Duhul Sfânt a dat-o rău în bară.”
NU! Poate să însemne că Biserica (instituționalizată) a dat-o rău în bară!
Și poporul ales al lui Dumnezeu a dat-o rău în bară! Și de cîte ori…
3. Ce înseamnă „ca la carte”?
„Că după ce Cristos nu a reușit să-și mântuiască ca la carte Biserica timp de 17 secole…”
Avem nevoie de teologie. Avem nevoie de interpretări ale Cărţii. Nu avem acces la Adevăr decît prin interpretare. Cine refuză vreo teologie de fapt are deja o teologie… Pe cea mai rea poate!
Așadar, dacă folosim astfel de expresii, bine ar fi să precizăm la ce ne referim, altfel discutăm… discuții. Vorbim… vorbe.
Nici articolul lui Teofil nu e prea reușit, dar comentariul tău e o mostră de eșec de comunicare a ideilor…
4. UNDE ar fi vorba de „grup de oameni fără lider”?
Din nou, trebuie să definim ce înseamnă lider.
5. Cît de „neobosită și neașezată” e lumea evanghelică?
Oricine oricum oriunde poate folosi astfel de sintagme?
Ce-ar fi să și ai exemple la îndemînă, ceea ce presupune olecuță de muncă pe teren, nu pe terenul unor bloguri…
6. „Bisericile minim-instituționale cum sunt cele din culte”? Altă expresie de boboc la teologie?
Bisericile din afara cultelor nu sînt… minim-instituţionale?
Ce înseamnă că sînt minim-instituționale? Că au ștampilă și pot plăti curentul și apa? Sau că au o formă de organizare a comunității religioase?
În America nu sînt o droaie de biserici în afara cultelor și sînt MAXIM instituționale? Doar că nu au episcop, ci reverend!
Ce înseamnă… casă?
LOCUL?
Biserica Providența din Oradea, pe vremea cînd se numea Credința, se aduna într-o… casă!
Dar nu i-a trecut cuiva prin cap că e vorba de vreo biserică în casă, „grup de oameni fără lider”…
Aveam şi autorizație de funcționare, eu am recuperat-o de la o altă biserică, pe cînd eram secretar și am pus actele bisericii în ordine…
Minim-instituționalism… 🙂
[…] scris o recenzie la Reimaginarea bisericii în care îmi exprimam rezervele în special față de metodologia și fundamentele teoretice la […]
Activismul este singurul raison d’etre odată ce sufletul a fost mântuit prin rugăciunea de primire a lui Cristos în inimă. Odată mântuit, şi nestiind ce să fac cu trupul şi cu theosis, continuarea existenţei este cvasi-absurdă cu excepţia ducerii veştii bune a abusurditatii existenţei întrupate mai departe.
Predici cu har de C.H.Spurgeon :
Cuprinde o colectie de 7 predici ale lui Spurgeon :
Vointa libera o sclava
Alegerea
Domnule , spune-ne pentru cine a murit Cristos
Chemarea eficace
Perseverenta in sfintenie
Mantuirea numai prin har
Lanul in flacari
Cei ce doresc sa primeasca GRATUIT cartea sunt rugati sa-si
exprime dorinta si sa-si trimita adresa postalala:
raule@xnet.ro sau tel.0721262013
Oferta valabila in tara si peste hotare.
http://adunareaharulsuveran.wordpress.com/2013/02/13/predici-cu-har-de-c-h-spurgeon/
într-adevăr Biblia vorbește despre supraveghetori și diaconi iar aici n-ați amintit de ei, prin urmare modelul prezentat în carte are lacune cu toate că esența conține destul adevăr care, așa cum spunea un vizitator mai sus nu poate fi scos în evidență din cauza prejudecăților autorului acestui blog. Văd că sunteți împotriva reformei din cauza efectelor ei negative dar n-ați prezentat nici una (pentru vizitatorii dvs mai neinițiați ar fi recomandabil să prezentați câteva efecte negative pentru care spuneți că mai bine nu s-ar fi făcut reforma). Apoi, la întrebările dvs un răspuns ar fi: dacă n-ar fi fost vreo reformă nu ar fi existat neoprotestanți și nici ortodocși sau catolici (pe atunci existau într-o singură biserică) iar noi ar fi trebuit să plătim bani (penitente) pentru a ne fi iertate păcatele știind că există un singur Mântuitor ? dvs spuneți că perioada domniei curvelor (denumită așa în dicționarul biblic din cauza că la conducerea bisericii timp de 600 de ani au fost făcuți papi cei care plăteau sume de bani și erau oameni imorali) era aprobata de Duhul Sfant ? Nu vreau sa intru in discutii contradictorii, nu am citit cartea, nu sustin teoria prezentata in carte dar sunt conștient de lacunele bisericii din Laodicea (cea cu starea de căldicel) care se aplică tot mai mult în bisericile neoprotestante din zilele noastre. În plus nu aprob ierarhia prezenta în biserici și aceste lacune din prezent nu sunt aprobate de Duhul Sfant ci sunt greșelile oamenilor.
Sunteți liber să scoateți dumneavoastră în evidență adevărul existent în carte. Prejudecățile mele nu vă împiedică să faceți asta. Însă nu văd de ce prejudecățile mele ar trebui sancționate, iar ale dumneavoastră lăudate. Chiar întrețineți iluzia că ați fi în stare să faceți ceva (orice) pe lumea asta fără un set consistent de prejudecăți? Plus că pe acest blog nu postez doar ei, ci oricine dorește. Dacă vine cineva cu o recenzie mai bună, mai apreciativă la adresa lui Viola, o trimite și îi este publicată. Își asumă, desigur, răspunderea pentru ea. Blogul doar găzduiește, nu cenzurează, recenzii. Cu excepția celor care o iau pe arătură.
Eu n-am discutat cu Duhul Sfânt ca să aflu ce aprobă și ce nu. Nu am pretenții de obiectivitate, nici de infailibilitate. Am spus doar că Reforma a avut ȘI aspecte negative. Atât! Dacă vreți să vedeți care, există numeroase cărți care discută chestiunea. Nu pot face recenzii de 5000 de cuvinte pentru un blog.
Nu știu cum ar fi lucrat Dumnezeu în Biserică în absența Reformei, dar știu că în catolicism a existat un Francisc din Assisi, a existat un Dominic, au existat ordinele terțiare, a existat (contemporan cu Reforma) un Filipo Neri, au exista multe focare de reformă internă. Haideți să vă întorc întrebarea insinuantă: credeți că Dumnezeu aproba discriminarea rasială din bisericile SBC din secolul XX și susținerea tacită pentru KKK?
Faptul că nu aprobați ierahia din biserici nu văd de ce ar fi vreo virtute. Tocmai acesta este curentul cel mai în vogă peste tot: abolirea ierarhiilor! Și a autorităților.
PS: Catolicii s-au despărțit de ortodocși cu mult înainte să se nască reforma. Iar când s-au despărțit oficial, erau deja despărțiți de mai multe veacuri de tensiuni.
[…] https://scriptorie.wordpress.com/2013/02/24/noul-model-vechi-al-bisericii […]
[…] postarea lui Teofil Stanciu, intitulată Noul model vechi al Bisericii, o recenzie nereușită (dar necesară, că nu+mi mintesc să avem alta în româneşte) a cărții […]
Eu unul mărturisesc că nu sunt tentat să citesc o carte îmi propune acest tip de (re)imaginare. Pot să-mi reimaginez camera de zi, dormitorul, biroul de la locul de muncă, gradina, slujba, cariera (poate că încă nu mi-a trecut vremea …), blogul, biblioteca, chiar unele aspecte ale vieții, trupul (să-mi las și eu barbă?!?) … Pot să reimaginez lucrurile care îmi aparțin sau care, eventual, mi-au fost încredințate în gestiune.
Biserica nu-mi aparține, nu-i aparține nici acestui Viola: cine suntem noi să-i decretăm funcționarea corectă? Pe ce bază? Să nu-mi pomeniți cumva de Manual, că mă supăr: pe baza lui s-au imaginat deja atâtea biserici, că deja le pierdem șirul. Încă un demers care a pus istoria în cui și a găsit teorema funcționării biserici din paginile unei cărți despre care am cam uitat cum ne-a ajuns în mâini …
Lăudabil efortul tău, Teofile: pe mine unul m-ai scutit de o investiție nefolositoare …
Totul ține de capacitățile tale, Dyo. Dacă nu-ți poți reimagina Biserica, exact așa cum a fost intenționată ea, atunci eu cred că ai o problemă. O fi semn că îmbătrânești (n-am vrut să zic „ramolești”, ca să nu crezi că mă iau de tine).
Despre care Manual vorbești, despre DNB?
Alin m-a sancționat pentru nereușita recenziei. Tu îmi mulțumești de efort. Hmmm, vreți să-mi induceți schizofrenie? V-ați înțeles să mă distrugeți? 🙂
Nu pot da cu părerea asupra calității recenziei, din moment ce n-am citit cartea; faptul că Alin sancționează îl privește personal … mă rog, ne privește și pe noi, însă doar în măsura în care își va aplica și lui aceleași procustiene instrumente de evaluare a conduitei în blogosferă pe care le folosește cu generozitate față de ceilalți.
În ce-o privește pe ea, Biserica, și cum a fost ea intenționată, hm, arată-mi pe cineva care poate să și-o reimagineze exact cum a fost ea intenționată și, o spun cu toată seriozitatea de care sunt capabil în astfel de clipe, îi voi pune cerculeț în jurul capului, transformându-i chipul într-o icoană …
… apoi îmi fac cruce și o pup, cum se pupă orice sfântă realizare omenească.
P.S. Imi place blogul, nu am stiut de el; m-am abonat ca sa pot fi și eu la curent ce ce miscă prin publicistica noastră: poate mai economisesc bani 😉 …
… sau poate mă convingi să investesc în unele cărți, cine știe.
Aș prefera să te conving să publici și tu câte o recenzie aici. Intenția inițială era să adminstrez doar blogul, nu să scriu foarte mult. Încă mai sper să se întâmple. Ideea ar fi să avem grupate într-un loc mai multe recenzii, scrise de diverși doritori, că e mai simplu să cauți într-un loc decât pe câteva zeci/sute de bloguri. Și mai era o condiție (asta mai mult în mintea mea): recenzenții să fie cât mai independenți posibil.
Hm, nu știu dacă mă țin brăcinarii la scris recenzii dar, cine știe, poate o să reușesc să ies cu niște texte. Un bob zăbavă …
[…] 2013 – Teofil Stanciu: Noul model vechi al Bisericii […]
Excelenta cronica
[…] 2013 – Teofil Stanciu: Noul model vechi al Bisericii […]
[…] 2013 – Teofil Stanciu: Noul model vechi al Bisericii […]
[…] 2013 – Teofil Stanciu: Noul model vechi al Bisericii […]
[…] 2013 – Teofil Stanciu: Noul model vechi al Bisericii […]
[…] 2013 – Teofil Stanciu: Noul model vechi al Bisericii […]