Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘2004’ Category

Titlu: 70 de povestiri despre pușcărie și prieteni

Titlul original: Fogoly vagyok. 70 történet a börtönről és a barátságról

Autor: Ferenc Visky

Traducător: Georgeta Delia Hajdu

Localitate: Cluj-Napoca

Editura:Koinonia & Aqua Forte

Anul apariţiei: 2004

Nr. de pagini: 157

ISBN: 973-7758-02-1

Preț: 13 lei

Recenzie de Teofil Stanciu

Ferenc Visky este cunoscut mai degrabă datorită prieteniei sale cu Richard Wurmbrand. Ipostază pe care, de altfel, el însuși pare s-o privilegieze. Volumașul întitulat 70 de povestiri despre pușcărie și prietenie conține numeroase referiri deosebit de apreciative la adresa lui Wurmbrand. Visky e doar un martor – implicat – un narator care vrea să-și evidențieze personajele. Socot această atitudine o dovadă de smerenie creștină.

Născut la 1 iulie 1918, Ferenc Visky a aderat încă din studenție la o mișcare de deșteptare religioasă numită Alianța CE-Bethania, ai cărei artizani au fost Aladar Szabo și Istvan Kecskemethy. Această mișcare n-a fost nici măcar pe placul clericilor reformați, darămite pe placul comuniștilor. În 1958, în urma procesului „betaniștilor”, Visky este condamnat la 22 de ani de muncă silnică, iar familia (soția și cei șapte copii) este deportată în Bărăgan. Amnistia din 1964 îl scoate pe Visky din pușcărie (tot atunci va fi eliberat și Wurmbrand).

Redau un fragment dintr-o povestire a lui Visky, care oglidește, cred eu, în chip convingător spiritul în care a fost scrisă cartea. E vorba de o reîntâlnire a celor doi prieteni, petrecută în 1990. Depănând amintiri din pușcărie, veni vorba despre un anume episod când soția unuia dintre ei a trimis două jachete cusute într-una singură, iar cel care a primit-o a împărțit-o cu colegul său de suferință. Cei doi însă nu reușeau nicicum să se pună de acord cu privire la care dintre ei săvârșise, de fapt, acest act de generozitate:

– Așa e, prietene, chiar așa s-a întâmplat, exceptând faptul că nu eu ți-am dat ție, ci eu am primit de la tine.
– Nu, nu, prietene, eu am primit, tu ai dat, doar ți-amintești!
– Tu mi-ai dat, Francisc, precis, am povestit asta de-atâtea ori, în public, ba chiar există și scris, am pomenit cazul de nenumărate ori și în cărțile mele.
– Tu mie, Richard, fără nicio îndoială, am spus-o și de la amvonul multor biserici, ba chiar și copiii mei o știu, poți să-i întrebi, n-o să te mintă.
– Tu mi-ai dat-o, Francisc, se încăpățână Richard.
– Tu mie, Richard, nu se lăsa Francisc.
– Tu mie!
– Mie, tu!
– Tu!
– Tu!
– Tu!
– Tu!

Avem de-a face, așadar, cu amintiri deformate, cu o istorie măsluită. (mai mult…)

Anunțuri

Read Full Post »

Titlu: The Lord’s Prayer Through North African Eyes. A Window into Early Christianity
Autor: Michael Joseph Brown
Localitate: New York & London
Editură: T&T Clark International
Anul apariţiei: 2004
Nr. de pagini: xiv+298
ISBN: 0-567-02670-1
Preț: 46$

Recenzie de Alexandru Nădăban

I will approach Brown’s book from the perspective of a Christian theologian who experienced the transition from Communism to capitalism in an Eastern European country which is closer to the third world.

Brown sets out his intentions in the Preface and carries them to a conclusion in the seven chapters of the book. He makes clear his methodology, which consists in the use of the term „ethnoreligious” (adopted from Christopher Haas), but without explaining to the reader what the original meaning of the term was and how he came to employ it.

A second methodological device seems to be the use of the term „the cultic didaché” (critical reflection upon cultic practices), from Hans Dieter Betz. The present book represents a reworking of Brown’s dissertation, The Lord’s Prayer Reinterpreted: An Analysis of This Cultic Didaché by Clement of Alexandria (Stromateis VII) and Tertullian (De oratione). Brown begins his enterprise with a somewhat limited view of Jesus Christ (a deceased Galilean prophet) and investigates the ways in which the best-known prayer of all times, the Lord’s Prayer, can be found in the works of Clement of Alexandria and Tertullian of Carthage.

At a first glance, Brown’s intentions seem simple. Once he has established the parameters of his research project, he presents Clement’s and Tertullian’s views of prayer and shows how much the LP influenced them. Finally he brings together his conclusions and sets the two illustrious Christian theologians face to face. Job done. Thus Brown takes what could have seemed to be a relatively limited and simple enterprise and renders it quite comprehensive and well documented. Though speculative and argumentative in his style of discussion, Brown leaves no place for debate, i.e. there seems to be nobody who disagrees with his views. His findings are supported by secondary sources as if everybody were in agreement with what he says.

(mai mult…)

Read Full Post »

Titlu: Căutarea intermitentă
Titlul original: La quêtte intermittente
Autor: Eugéne Ionesco
Traducător: Barbu Cioculescu
Localitate: București
Editura: Humanitas
Anul apariţiei: 2004
Nr. de pagini: 182
ISBN: 973-50-0590-5
Preț: –

Recenzie de Teofil Stanciu

O fi având vreo „scrânteală” din naştere, dar Eugéne Ionescu a reuşit mereu să fie incomod. Prin anii ’30 făcea cronică de carte în România, atentând nonşalant la „valorile” consacrate ale vremii. Prin anii ’50 era anti-comunist, în Franţa, într-o perioadă în care constituia o insultă intelectuală să nu fii de stânga. Doar domnul Sartre încă elogia maoismul, stalinismul – fiindcă glasurile lui Soljeniţîn şi Goma încă nu se auziseră peste „cortina de fier”, deşi existau scriitori precum Istrati, care deja se lecuiseră de comunism – cum să-şi permită cineva să gândească altfel?

Iată-l în anii ’80, pe acelaşi Ionesco, în căutarea lui Dumnezeu de această dată. Riscurile unei asemenea întreprinderi mi se par destul de mari pentru imaginea unui literat. O „cădere” către concepţii… revolute poate fi – pentru unii – semnul unei minţi care îşi pierde raţionalitatea, preţioasa şi atotputernica raţionalitate. Cu toate acestea, inventatorului teatrului absurd, nu doar că Îl caută pe Dumnezeu, dar şi scrie despre asta şi apoi publică ceea ce a scris.

Auzisem că spre sfârşitul vieţii dramaturgul s-ar fi apropiat de creştinism, iar Căutarea intermitentă vine să susţină această ipoteză. Socot însă acest demers unul firesc la un autor care a refuzat mereu ideologiile, pe motiv că „toţi autorii angajaţi vor să te violeze, adică să te convingă, să te înregimenteze”.

Materialul clientului

Punctul de pornire este recunoscut cu toată acuitatea şi onestitatea:

Condiţia noastră existenţială este atât de joasă, de rea, încât nu poate fi decât rodul unei căderi. (pag. 160). (mai mult…)

Read Full Post »

Philip Yancey - Tulburatoarele descoperiri ale HaruluiTitlu: Tulburătoarele descoperiri ale harului
Titlul original: What’s So Amazing About Grace?
Autor: Philip Yancey
Traducător: Anton Horvath
Localitate: Cluj-Napoca
Editura: Aqua Forte
Anul apariţiei: 2004
Nr. de pagini: 252
ISBN: 973-7758-06-4
Preț: 14 RON

Recenzie de Teofil Stanciu

Philip Yancey a fost un “ţărănoi” sudist, crescut într-o biserică de albi rasişti din Atlanta. Deşi Biblia pe care o citea conţinea, ca oricare alta, textul din Faptele Apostolilor unde se vorbeşte despre famenul etiopean încreştinat prin botez de către Filip, autorul se distra, împreună cu prietenii săi din biserică, de câte ori auzea că vreun negru a mierlit-o. Însă congregaţiile lor erau foarte drastice când venea vorba de alcool, ţigări, droguri, dar şi cu privire la dimensiunea fustelor, la fete, sau lungimea maximă admisă a părului, la băieţi.

Spun că Yancey a fost, nu pentru că s-ar fi petrecut dintre noi, ci din cauză că omul care este în prezent nu seamănă cu portretul de tinereţe schiţat anterior. Şi schimbarea se datorează faptului că, la un moment dat, el a întrezărit harul. Iar această revelaţie i-a modificat în mod dramatic existenţa.

Tulburătoarele descoperiri ale harului este, într-un sens, o poveste. Fiindcă momentele în care harul punctează vizibil existenţa unui om, se conservă în memorie şi se deapănă ca orice poveste miraculoasă. Deşi transcendent şi imposibil de manipulat, harul face istorie în lume. Dacă e să-i dăm crezare lui Larry Crabb, poveştile noastre oneste sunt cele care dezvăluie adevărul despre nevoile, imperfecţiunile şi păcatele pe care le purtăm. Pe cale de consecinţă, tot ele, poveştile, descoperă puterea harului, deoarece neajunsurile funciare de care suferă omul sunt prilejul de manifestare a graţiei divine.

Povestea din această carte nu este însă una paşnică şi „de adormit copiii”. Harul este polemic prin însăşi definiţia sa. “Sfinţii” pretinşi şi scorţoşi nu sunt mai iubiţi de Dumnezeu decât cei mai indezirabili păcătoşi. Ba, dimpotrivă, Cristos a manifestat mereu o preferinţă pentru oamenii „reali”, nu pentru cei „buni”. De altă parte, nu se poate face abstracţie, când vine vorba despre har, de faptul că secolul XX a rămas în istorie cu teribile explozii de ură şi violenţă. Astfel că subiecte precum iubirea vrăşmaşilor, iertarea sau toleranţa denunţă inevitabil tare sociale, prejudecăţi, năravuri şi redeschide răni.

Dar există şi o atitudine polemică afirmată şi asumată ca atare. Întrebată dacă nu s-a gândit să apeleze la ajutorul bisericii, o prostituată (care îşi vindea şi fiica, în vârstă de numai 2 ani, amatorilor de perversiuni) a răspuns că „oamenii aceia”, creştinii adică, n-ar face decât să-i sporească sentimentele de vinovăţie şi dezgustul de sine. Această replică l-a determinat pe autor să cerceteze cum a ajuns biserica să transmită o asemenea imagine şi unde s-a pierdut pe drum tocmai ceea ce deosebeşte fundamental creştinismul de alte religii: iertarea. Iar rezultatul este cartea de faţă.
(mai mult…)

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: