Un „sfânt” baptist

Titlu: Viața misionarului Mihály Kornya
Titlul original: Kornya Mihály baptista úttörő parasztapostol krónikája
Autor: Bertalan A. Kirner
Traducător: Péter Havas
Localitate: București
Editura Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România
Anul apariţiei: 2009
Nr. de pagini: 186
ISBN: 978-606-92273-2-9
Preț: 15 RON

Recenzie de Teofil Stanciu

Viața misionarului Mihaly Kornya este o adevărată hagiografie contemporană. Poate că sună ciudat, dacă ne gândim că e vorba despre un misionar baptist, însă scrierea are toate atributele unei hagiografii.

Nu încape vorbă că și personajul principal al cărții este unul absolut remarcabil. Mihaly Kornya (sau, pentru români, Mihai Kornya) a fost un pionier al baptismului din zona de vest a României și cea de est a Ungariei. Păcat că nu a fost inclusă în carte și o hartă a localităților pe unde a evanghelizat și botezat, dar e de ajuns să menționez câteva dintre reperele cele mai îndepărtate, pentru a contura un perimetru de acțiune: Cluj, Brașov, Hunedoara, Reșița, Timișoara, Arad, Curtici, Oradea, Nușfalău, Gyula, Berettyóújfalu, Debrecen.

A botezat în jur de 10.000 de oameni (dintre care vreo 5000 de români), a făcut zeci de mii de kilometri, mai ales pe jos și cu căruța, într-un interval de aproximativ 40 de ani. Era un om simplu, agricultor autodidact din Salonta, cu un har deosebit în cunoașterea și înțelegerea omului. La asta a adăugat și o temeinică aprofundare a Scripturii.

A avut de înfruntat nu numai toate intemperiile vremii și dificultățile pe care le presupuneau călătoriile de la cumpăna dintre secolele XIX și XX, ci și ostilitatea localnicilor, pedepsele oficialilor, adversitatea liderilor altor confesiuni.

Cu un profil de sfânt rătăcitor dârz, a câștigat simpatie chiar și printre adversari. De pildă, episcopul reformat de Debrecen îi dă mână liberă, iar preotul ortodox din Tulca

Read Full Post »

Limbajul lui Dumnezeu

Titlu: Limbajul lui Dumnezeu – Un om de ştiinţă aduce dovezi în sprijinul credinţei
Titlu original: The Language of God – A Scientist Evidence for Belief
Autor: Francis S. Collins
Traducător: Silvia Palade
Editura: Curtea Veche
Anul apariţiei: 2009
ISBN: 978-973-669-738-8
Preț: 20 Lei

Recenzie scrisă de David Iach

Cartea lui Collins este structurată în trei mari părți, fiecare dintre ele având o temă distinctă și destul de bine definită. Prima parte intitulată Prăpastia dintre știință și credință prezintă o autobiografie centrată în special pe felul în care a decurs educația lui Collins și pe călătoria lui spirituală care l-a dus din stadiul de creștin cultural în timpul copilăriei la cel de agnostic în primii ani de facultate, ca mai apoi pe parcursul avansării în cariera lui științifică să devină ateu convins. Mai târziu ca urmare a unor discuții cu pacienți de-ai săi care l-au pus pe ganduri cu privire la spiritualitatea lui și după lecturarea unor cărți de C.S. Lewis[1], Collins s-a convertit la creștinism.

Urmează apoi un capitol în care tratează câteva din obiecțiile clasice aduse creștinismului, încercând să răspundă la întrebări precum Nu este ideea de Dumnezeu doar o dorință luată drept realitate? sau De ce un Dumnezeu iubitor ar îngădui suferința în lume? Capitolul este mai bun decât m-am așteptat, întrebările pe care le ridică l-au frământat într-o măsură importantă și pe el (de exemplu, fiica lui a fost violată de către un individ care nu a mai fost prins lucru care pe el ca tată l-a devastat, astfel că răspunsul pe care îl dă la problema suferinței tinde să aibă o mai mare autoritate). Foarte bine a tratat și problema minunilor apelând la Teorema lui Bayes cu care a arătat că minunile nu sunt doar posibile, ci uneori pot fi chiar foarte probabile.[2]

Read Full Post »

Critica „raţiunii” ritualice

Titlu: Căderea în ritual
Autor: Iosif Țon
Localitate: Oradea
Editura: Cartea Creștină
Anul apariţiei: 2009
Nr. de pagini: 272
ISBN: 9789731988092
Preț: 30 RON

Recenzie scrisă de Daniel Fărcaș

Despre matricea spirituală (stricto sensu) a românilor s-a scris încă prea puţin. Matricea stilistică manifestă în spaţiul mioritic interior – prin excelenţă ondulatoriu şi inconsecvent –, în care hălăduim la Porţile Orientului, este insuficientă (cu sofianicul ei prea triumfalist) ca să poată da seama de fenomenul complex al religiozităţii românilor. Nici îngrijorarea maioresciană la priveliştea formelor fără fond – pentru care timpul curge, totuşi, „în sus” ori de câte ori fondul se grăbeşte să satureze formele – nu ne poate ajuta prea mult. Tot aşa cu optimismul sincronist al lui Lovinescu. Ultima carte publicată de Iosif Ţon[i] îşi propune să investigheze – într-un ton pastoral, pe alocuri cu turnuri de enciclică – tocmai destinul religiozităţii la români.

Recentul volum este, aşadar, un volum despre… cădere. În cartea lui Iosif Ţon, timpul nu urcă zglobiu către un „mai sus” şi un „mai înalt”. În cartea lui Iosif Ţon, ghemul timpului pare să se desfacă, aşa cum în poemul lui Hesiod vîrstele omenirii cad, alunecînd de la vîrsta de aur la cea de argint, spre cea de bronz, de fier, spre eroi şi apoi către epigoni. În fond, una dintre tezele centrale ale Căderii în ritual este că religiile nu evoluează, ele se degradează şi cad în forme inferioare de religiozitate. Căderea edenică devine astfel un model explicativ al diversităţii religioase şi, mai cu seamă, ritualice. Uşor asimetrică, cartea identifică, în prima parte, un model explicativ al religiilor în genere, circumscrie apoi esenţa creştinismului şi deturnările ei, pentru ca partea a doua să fie rezervată evaluării religiei românilor; iar partea a treia oferă perspectiva luminoasă a unui urcuş (iată o încheiere surprinzătoare pentru o carte despre cădere).

Citind cartea lui Iosif Ţon, nu se poate să nu încerci o altă percepţie a sentimentului iubirii de patrie: fără exaltări semănătoriste, fără triumfalisme păşuniste, fără umori gîndiriste; un fel de a-ţi iubi patria altfel decît idilic, arătîndu-i căderile şi nădăjduind întru ridicări.

Scrisă de un filolog prin formaţie, teolog prin re-formaţie, dascăl prin înclinaţie, păstor de suflete prin vocaţie, în Căderea în ritual, Iosif Ţon aproximează spiritualitatea naţională, abordînd-o din multiple puncte de vedere (dinspre istorie, folclor, sociologie, dar mai ales dinspre teologie). Sprijinindu-se pe un aparat critic aparte, autorul citează din autori iluştri precum A:D. Xenopol, Nicolae Iorga, Dumitru Stăniloae, Philip Schaff, Rufolf Otto, dar şi din Părinţii Bisericii (Ioan Gură de Aur, Tertulian, Grigore Taumaturgul), fără să neglijeze cercetările recente ale lui Daniel Barbu, Mihai Bărbulescu, Sorin Nemeti, dar nici pe Părintele Cleopa ori pe teologul Ioan Brie.

„Vîrstele” religiei

Read Full Post »

Summa Theologica, decreţeii şi cazanul cu români

Titlu: Summa Theologica (vol. 1)
Titlul original: Summa Theologica
Autor: Toma din Aquino
Traducător: Alexander Baumgarten (coordonator)
Localitate: Iași
Editura: Polirom
Anul apariţiei: 2009
Nr. de pagini: 970
ISBN: 978-973-46-1370-0
Preț: 85 RON

Recenzie de Marius David Cruceru

Am mai scris altă dată despre hărnicia unei generaţii care acum se apropie sau este abia trecută de 40 de ani. Cîţiva tineri (daţi-mi voie să îi scot de sub etichete autoimpuse sau puse de alţii) katehontici sau decreţei ne fac cinste şi în ţară şi peste hotare. Aş dori să îi numesc într-o ordine care este străină de orice grupusculări şi categorizări ideologice pe mai tînărul Mihail Neamţu, pe Adrian Papahagi, Cristian Bădiliţă, Teodor Paleologu, Alexander Baumgarten, iată o garnitură pe care cultura română o poate saluta din mers, un mers foarte rapid. I-aş adăuga aici pe tinerii mei colegi, foşti studenţi, mai cunoscuţi în afara ţării decît în patrie cum ar fi dr. dr. Corneliu Simuţ.

Fiecare dintre aceştia s-a remarcat prin ritm, un ritm de lucru pe care l-au impus celor din generaţiile care îi înconjoară, dar şi congenerilor. Greu de ţinut pasul cu o asemenea hărnicie şi focalizare.

Alexander Baumgarten şi-a trasat un drum pe care a lăsat de o parte şi de alta cîteva creaţii proprii, dar a început să dăruiască culturii române și cîteva dintre cărţile fundamentale pentru studiul teologiei şi filozofiei. Iată cîteva exemple:

Principiul cerului. Eternitatea lumii și unitatea intelectului în filosofia secolului al XIII-lea, Ed. Dacia, Cluj, 2002, 217 p.;

Intermediaritate și Ev Mediu. Studii de filosofie medievalã, Ed. Viața Creștină, Cluj, 2002, 180 p.;

Sfântul Anselm și conceptul ierarhiei, cu o prefațã de Anton Adămuț, Ed. Polirom, colecția “Seminar. Filosofie”, Iași, 2003;

Școala răgazului, Ed. Galaxia Gutenberg, Tg. Lăpuș, 2006.

Volumele de creație, dar şi traducerile ne arată un traseu al cărui capăt este greu de întrezărit, dar pare a fi foarte promiţător şi de mare cîştig pentru cultura noatră atît de lipsită în ultimii 50 de ani de volumele fundamentale pentru filozofie şi mai ales pentru teologie.

Am ales pentru exemplificare cîteva dintre traducerile realizate de Alex Baumgarten pentru a susţine cele afirmate mai sus:

Sf. Anselm din Canterbury, Proslogion, traducere cu note, tabel cronologic și Postfață, Ed. Biblioteca Apostrof, Cluj, 1996, 137 p.;

Sf. Toma din Aquino, Despre unitatea intelectului împotriva averroiștilor, traducere cu note, tabel cronologic și Postfață, Editura Decalog, Satu Mare, 1997, 133 p.

Sf. Anselm din Canterbury, Monologion, traducere cu note și Postfață, Ed. Biblioteca Apostrof, Cluj, 1998, 161 p.;

Aristotel, Politica, ediție bilingvă, traducere și comentarii, cu un studiu de Vasile Muscã, Ed. Iri, București, 2001, 522 p.;

Plotin, Enneade, II, 1-4, în volumul Enneade, I-II, ediție bilingvă, Ed. Iri, București, 2003, 450 p.;

Plotin, Enneade, III, 8 si IV, 1-6 și 9, în volumul Enneade, III-V, ediție bilingvă, Ed. Iri, București, 2005, 750 p.;

William Ockham, Despre universalii (Summa logicae, I, 14-19 și Comentariul la Isagoga lui Porfir, în fragment), ediție bilingvă, traducere, împreuna cu un studiu de Simona Vucu, Ed. Polirom, 2004, 232 p.;

Aristotel, Despre suflet, ediție bilingvă, traducere și comentarii, Ed. Humanitas, București, 2005, 400 p.

Importante traducerile, unele dintre ele realizate în premieră în limba română, dacă nu în text monolingv, premieră pentru textul bilingv, dar la fel de folositoare notele, prefețele, introducerile. Aristotel, Plotin, Anselm, Ockam, iar acum cea mai importantă operă scrisă de Aquinat.

Read Full Post »