Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Edituri’ Category

kornya

Titlu: Viața misionarului Mihály Kornya
Titlul original: Kornya Mihály baptista úttörő parasztapostol krónikája
Autor: Bertalan A. Kirner
Traducător: Péter Havas
Localitate: București
Editura Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România
Anul apariţiei: 2009
Nr. de pagini: 186
ISBN: 978-606-92273-2-9
Preț: 15 RON

Recenzie de Teofil Stanciu

Viața misionarului Mihaly Kornya este o adevărată hagiografie contemporană. Poate că sună ciudat, dacă ne gândim că e vorba despre un misionar baptist, însă scrierea are toate atributele unei hagiografii.

Nu încape vorbă că și personajul principal al cărții este unul absolut remarcabil. Mihaly Kornya (sau, pentru români, Mihai Kornya) a fost un pionier al baptismului din zona de vest a României și cea de est a Ungariei. Păcat că nu a fost inclusă în carte și o hartă a localităților pe unde a evanghelizat și botezat, dar e de ajuns să menționez câteva dintre reperele cele mai îndepărtate, pentru a contura un perimetru de acțiune: Cluj, Brașov, Hunedoara, Reșița, Timișoara, Arad, Curtici, Oradea, Nușfalău, Gyula, Berettyóújfalu, Debrecen.

A botezat în jur de 10.000 de oameni (dintre care vreo 5000 de români), a făcut zeci de mii de kilometri, mai ales pe jos și cu căruța, într-un interval de aproximativ 40 de ani. Era un om simplu, agricultor autodidact din Salonta, cu un har deosebit în cunoașterea și înțelegerea omului. La asta a adăugat și o temeinică aprofundare a Scripturii.

A avut de înfruntat nu numai toate intemperiile vremii și dificultățile pe care le presupuneau călătoriile de la cumpăna dintre secolele XIX și XX, ci și ostilitatea localnicilor, pedepsele oficialilor, adversitatea liderilor altor confesiuni.

Cu un profil de sfânt rătăcitor dârz, a câștigat simpatie chiar și printre adversari. De pildă, episcopul reformat de Debrecen îi dă mână liberă, iar preotul ortodox din Tulca (mai mult…)

Anunțuri

Read Full Post »

The Four Loves (Harcourt)

Continuare de aici.

Articol de Valentin Teodorescu

5) Charity (agape)

5.1 The insufficiency of the natural loves

As we saw until now, natural loves are not self-sufficient. Something else – which Lewis consider to be the whole Christian life in one particular relation – must „come to help of the mere feeling if the feeling is to be kept sweet”.

He considers that the natural loves are similar to a garden. A garden „will not fence and weed itself, nor prune its own trees, nor roll and cut its own lawns”. It will remain a garden, as distinct from a wilderness, only if someone does these things to it. When God planted the garden of our nature and caused the flowering, fruiting loves to grow there, He set our wills to „dress” them. Compared with the loves, our will is dry and cold. And until God’s grace comes down, like the rain and the sunshine, we shall use this tool (the will) to little purpose. But its laborious- and largely negative – services are indispensable.

Until now we saw that the loves prove that they are unworthy to take the place of God, by the fact that they cannot even remain themselves and do what they promise without God’s help: Affection can be distorted „when it becomes a need-love that demands affection in turn, as a right, and thus producing hatred”; Or when, in „living for others”, makes their lives unbearable. Friendship can be distorted when the shared interest is evil; or produces arrogance and isolation when the group becomes an „inner ring”. Eros is like Love Himself, in a reflected form; and therefore more liable than the other loves to corruption, to becoming a sort of religion; the god Eros dies or becomes a demon unless he obeys God.[1]

The conclusion is that, even for their own sake, the loves must submit to God if they are to remain the things they want to be: Affection needs a real disinterested charity for the other if it wants to avoid becoming obsessive. Friendship needs to have charity also as a guarantee that the shared interest will not become egoist and evil, and that it will not produce arrogance and isolation, hurting and neglecting the others. Eros needs charity if he wants to keep his promises, especially when the selfishness appear, or when one or both partners become, at least in some respects, unattractive or unworthy of love. (mai mult…)

Read Full Post »

The Four Loves (Harcourt)

Titlul original: The Four Loves
Autor: C.S. Lewis
Localitate: New York
Editura: Houghton Mifflin Harcourt
Anul apariţiei: 1991
Nr. de pagini: 156
ISBN: 9780151329168

Articol de Valentin Teodorescu

Introduction

C.S.Lewis starts The Four Loves confessing that when he first tried to write this book, he had a wrong image (or rather a very simplistic image) of the subject.

It seems that the-view he had then is common among Christians; before I read his book I had the same image too: the idea that the only true love is the love that gives, because the love of God is a Giving love (a Gift-love by definition). For that reason – in that perspective – we really love just in so far as our love resembles that Love which is God. In that respect, when we tell to our beloved: „I need you, I cannot live without you”, we do not really love him (or her). The real love is that love which says: I do not need you, I can live without you; in fact, exactly because I can live without you, and I am a complete person, perfectly fulfilled in my relationship with God, I can enter in a love relations hip. The goal in that relationship will be not to find my fulfillment, not to receive something (I am already fulfilled by God), but to give, to make the other happy.

This image is not bad (in fact the final arguments of C.S.Lewis are very close to these ideas), but it is not perfectly good because it is not complete. The reality of love is more complex – says Lewis. It is difficult, in his opinion to affirm that the Need-Love is not a real love, firstly because our love for God is – more than everything – a Need-Love. We come to God utterly aware that our whole being is one vast need, crying out for Him when we need forgiveness or support in our tribulations, or many other things.[1]  On the other side, even in our daily situations, it is difficult, for example, to affirm that a child’s love for his mother, which is more than anything else a Need-love, is not a real love.

Thus, understanding the complexity of the situation, Lewis begins to analyze more deeply five kinds of loves: Loves for Sub-Human, Affection, Friendship, Eros and Charity (Agape). In this essay, my interest will be especially focused on the last two kinds of love, Eros and Charity. But I will present also shortly the first three kinds of love, in the measure in which to understand them is absolutely necessary for a better comprehension of the last two loves.

As we will see, Charity (Agape) still remains the most important love; but the other four loves will be also accepted as true loves. In that way God’s Creation (in the area of affections) will be honored and redeemed.

1) Loves for the Sub-Human (mai mult…)

Read Full Post »

Cu Dumnezeu in subteranaTitlu: Cu Dumnezeu în subterană
Titlul original: In God’s Underground
Autor: Richard Wurmbrand
Traducători: Marilena Alexandrescu-Munteanu și Maria Chilian
Localitate: București
Editura: Casa Școalelor
Anul apariţiei: 1994
Nr. de pagini: 272
ISBN:973-95876-3-1
Preț: 25 RON (aici)

Recenzie de Teofil Stanciu

Am citit Cu Dumnezeu în subterană într-o vacanță de vară (nu mai știu precis dacă în 1994 sau 1995). Cu greu o puteam lăsa din mână. Avea un efect hipnotic asupra mea. Dintr-un motiv care multă vreme mi s-a părut ciudat, suferința din închisori mă fascina.

Deși știam că trebuie să fi avut un gust oribil, până și mâncarea deținuților avea, în închipuirea mea, o aromă plăcută. Mi se părea o impietate că îmi treceau astfel de gânduri prin minte. Mă scuturam de ele și mă străduiam să-mi repun, rațional, lucrurile în ordine. Suferința doare, morcovii putrezi sunt scârboși etc.

N-am încercat, multă vreme, să-mi explic de unde îmi venea această „ispită”. Încerc acum, deși n-am vreo certitudine că aceasta este explicația căutată. Am totuși niște argumente care pledează pentru felul în care văd în prezent lucrurile.

Punând cap la cap toate experiențele de lectură sau audio-vizuale pe care le-am trăit raportat la Wurmbrand, mi-e tot mai limpede că am căzut în „plasa” puterii lui de seducție. Dacă ar fi să-l descriu printr-un singur cuvând, probabil că acesta ar fi: seducător. Un creștin seducător.

Modelul de creștinism pe care-l propune e copleșitor, înspăimântător până la paroxism (după câțiva ani de pușcărie grea să te rogi lui Dumnezeu să-ți mai dea, dacă așa e voia Lui, iar Dumnezeu să te și asculte… aduce a nebunie). Dar are ceva contagios.

Dintre oamenii cu care am ajuns să fiu contemporan, Wurmbrand mi se pare cel mai aproape de un model de creștin ce se apropie de ideal. A suferit mult, a iertat tot, iar pe urmă ne-a vorbit tuturor despre iubire cu o autoritate pe care puțini pot s-o aibă. (mai mult…)

Read Full Post »

 the-great-divorceTitlu: The Great Divorce

Autor: C.S. Lewis
Oraș: 
San Francisco
Editură: HarperOne
Anul apariţiei: 1945 (prima ediție), 2002 (ediția folosită)
ISBN: 0-02-570550-4 (prima ediție)

Recenzie de Valentin Teodorescu

The Great Divorce is in a sense C.S. Lewis ‘retort’ to Blake’s book: The Marriage of Heaven and Hell. In the ‘Preface’ to his book, C.S. Lewis rejects the modern idea that somehow ‘the reality never presents us with an absolutely unavoidable ‘either-or’; that granted skill and patience and time enough, some way of embracing both alternatives can always be found;’ and that ‘mere development or adjustment or refinement will somehow turn evil in good’.[1] On the contrary, C.S. Lewis considers that between good and evil there is a continuous opposition and that in our world ‘every road, after a few miles forks in two, each of those into two again, and at each fork you must make a decision’[2]. Not all who choose the wrong roads perish, but if they want to be rescued, they ought to being put back on the right path; that means they should go back to their error and to continue going on the correct path from that point. In that sense, between Heaven and Hell is a great separation or ‘a great divorce’. C.S. Lewis doesn’t consider, like Hegel that there is always a good and necessary negativity. On the contrary, ‘if we insist on keeping Hell (or Earth), we shall not see Heaven: if we accept Heaven we shall not be able to retain even the smallest and most intimate souvenirs of Hell’[3].

In other words, one of the main ideas of the author is that our choices really matter, that we have a tremendous responsibility; everything in this world costs. In the chapter 9 of his book, C.S. Lewis has a dialogue with George Mac Donald, his spiritual mentor, in which it is given to us a reason why some people choose the wrong· path: ‘better to reign in Hell than serve in Heaven’. Augustine said in The City of God that there are just two kind of people: some who love themselves more than everything else, and some who love God more than everything else. In the same sense, George Mac Donald, the ‘Teacher’, explains to the author that ‘there are only two kind of people in the end: those who say to God ‘Thy will be done’ and those whom God says, in the end, ‘Thy will be done’.’[4]

In different ways, all the dialogues of the book describe, with only one exception, peoples who choose the path of pride and. selfishness, preferring to better reign in Hell than serve in Heaven, because they love themselves more than everything else. One of them is characterized by self-righteousness, refusing the grace of God; a liberal theologian prefers the ‘dynamic’ theological speculation in Hell to the absolute and perfect revelation of Truth in Heaven; a mother and a lover turn their natural affections in false gods instead of really loving the others, and so on; at the origin of all these attitudes which continuous devour their victims is the same sin: selfishness or pride.


[1] C.S. Lewis, The Great Divorce, Harper San Francisco, 2002, pg. vii.

[2] Idem, pg. viii.

[3] Idem.

[4] Idem, pg. 75.

Read Full Post »

Patericul (Badilita)

Titlu integral:  Patericul sau apoftegmele părinților din pustiu. Colecția alfabetică. Ediție integrală
Traducere după Patrologia graeca 65, coll. 71-440 (ed. Cotelier)
Autor: colectiv
Traducător: Cristian Bădiliță
Oraș: Iași
Editura: Polirom
Anul apariţiei: 2005 (ediția folosită)
ISBN: 973-681-952-3
Preț: 30 RON

Recenzie de Teofil Stanciu

Am remarcat în ultimii ani că sunt unele lucruri la care nu mai am receptivitate, care nu mă mai preocupă. Ba chiar o anumită rigiditate în privinţa unor subiecte care mi s-au clarificat. Presupunerea mea e că, în timp, odată cu experiența, mintea (și personalitatea) își stabilește niște automatisme și, totodată, niște scheme ce riscă să devină inflexibile.

Și atunci se ridică firesc întrebarea: cum să-ți păstrezi sprinteneala minții? Care sprinteneală nu presupune să iei mereu toate lucrurile de la capăt, ci să nu pierzi din vedere lucrurile esențiale, să rămâi atent la ceea ce trebuie, să nu devii anchilozat și îngust.

Mi se pare că lecturile reprezintă un antidot la anchilozare, iar Patericul este unul dintre cele mai eficace stimulente. Patericul (egiptean) conține „apoftegmele” – adică maximele, sentințele, cugetările – monahilor care au locuit în chiliile din Sketis, Nitria și de la Chilii în jurul anului 400 AD.

Părinții pustiei fac figură de ciudați și extremiști, ori de câte ori vine vorba despre ei. De fapt, am întâlnit destui oameni care, atunci când fac referire la călugări înțeleg aproape exclusiv extremism.

Monahii sunt, vezi bine, niște inși care au fugit din lume, care s-au însingurat, care nu mai voiau să aibă contact cu alți oamenii, care au locuit pe stâlpi (doar unul e celebru pentru asta și, oricum, nu mulți ar fi reușit performanța), care nu se spălau (au fost câțiva, dar nici în epocă nu era la mare trecere igiena), care se flagelau (mai rar, dar erau și din ăștia).

Se pierde însă din vedere un lucru esențial pentru această poveste: de ce făceau ei tot ce făceau? Întrebarea e absolut necesară din cel puțin două motive. Mai întâi, pentru că motivația s-ar putea să pună într-o altă lumină faptele. Iar pe urmă, pentru că răspunsul la această întrebare ne-ar putea feri de ispita de a-i judeca.

Trebuie spus că, dacă respectivii călugări nu ar fi avut contact cu alți oameni, atunci n-am avea nicio informație despre ei. Deci mitul izolării nu prea stă în picioare. E adevărat că se fereau cât puteau de lume, dar din pricini foarte precise. Nu insist cu detalii.

Aceste „centre monahale”, cum le-am spune noi azi, aveau biserici unde călugării se întâlneau săptâmânal. Iar sihaștrii, oricât de mizantropi, aveau fie îndrumători, fie ucenici sau și una și alta. De fapt, n-ar fi putut ajunge să aibă discipoli dacă nu și-ar fi îndeplinit și ei stagiul de ucenicie. (mai mult…)

Read Full Post »

Science and Theology

Titlu: Science and Theology. An introduction
Autor: John Polkinghorne
Editura: Fortress Press
Anul apariţiei: 1998
ISBN: 0-8006-3153-6
Preț: 25$

Recenzie de Valentin Teodorescu

Introduction

In his book Christian Theology: An Introduction, Alister McGrath affirmed that there are three main approaches to the relation between Christian theology and natural sciences today: one that affirms the continuity between science and theology (the Christian faith should be reinterpreted in terms consistent with the accepted wisdom of the age), a second one that affirms the distinctiveness of theology and science, and a third one that affirms the opposition between theology and science [1].

The position of John Polkinghorne, whose ideas I will try to evaluate in this essay, seems to be the second one (theology and science are distinct, each of them having its own sphere of competence); but he also considers that they can mutually interact, to the benefit of both.

Polknighome himself, in Science and Theology, the book to which I will especially refer, calls the first position „assimilation” the second position „consonance” considering himself a consonantist.[2]

In the present essay, I intend to show, using some examples from his book, that generally he achieved his goal: the ‘intermarriage of scientific and theological insight’ to which he refers is cogent and elegant, and any open-minded reader will find it extremely compelling.

However, in my opinion (which I admit that is corrigible), there are some cases when his proposed solution may not be in perfect agreement with what the Scripture says, or when, at least from my point of view, the supposed agreement is debatable.

My essay is divided in two parts. The first part refers to the insights that theology offers to science, and connected with that, to the possibility of a natural theology. The second part refers to the insights that science offers to theology: on the one hand to the way in which some scientific theories such as quantum mechanics, quantum cosmology and chaos theory may give insights to biblical doctrines such as Creation, Fall and God’s Attributes; on the other hand to the way in which the scientific epistemology (especially) may give insights to the doctrine of Christ. (mai mult…)

Read Full Post »

Older Posts »

%d blogeri au apreciat asta: