Richard Wurmbrand – 100 de meditații din închisoare [100 Prison Meditations], traducere de… neprecizat, București, Ed. Stephanus, 1994 ISBN 973-96814-9-9.
Richard Wurmbrand – Predici în celula singuratică, București, Ed. Stephanus, 1994, ISBN 973-9174-28-0. Deși nu se precizează nicăieri, este foarte posibil să fie vorba tot de o traducere, judecând după prefața semnată de către autor.
Richard Wurmbrand – Dacă zidurile ar putea vorbi [Si les murs pouvaient parler], traducere din limba franceză (?!) Constantin Moisa, București, Ed. Stephanus, 1995, ISBN 973-9174-38-8. E puțin stranie această opțiune pentru ediția franceză (1975), dat fiind faptul că exista o ediție în limba engleză anterioară (1972).
Nu intenționez o lectură de evaluare a textelor lui Wurmbrand, fiindcă n-am fost niciodată urmărit decât cel mult de paranoia proprie. N-am făcut nicio zi de pușcărie. N-am stat niciodată izolat de lume, încât să nu știu – săptămâni sau luni în șir – dacă e zi sau noapte afară, iar singurul orologiu să fie bătaia punctuală a gardienilor. N-am fost bătut, n-am fost drogat, n-am fost torturat psihic. Nu cred că am dreptul să intervin cu bisturiul propriei autorități în cuprinsul textelor sale.
M-am săturat, de altfel, să mi se transmită implicit și explicit cum că n-am nevoie de autoritatea sfinților. Că eu pot interpreta Scripturile chiar mai corect decât cei de odinioară. Că eu, în lumina protestantismului sau neoprotestantismului congenital, sunt mai competent decât Tradiția. E hilar să cred că Sf. Ioan Hrisostom, Sf. Atanasie, Sf. Grigorie de Nazianz, Sf. Antonie, Sf. Maxim Mărturisitorul, oameni care erau dispuși să plătească orice preț pentru credința adevărată, oameni care au fugit mereu de mândrie și care s-au ferit cât au putut de orice onoruri, de orice le-ar fi putut gâdila orgoliul, să cred, așadar, că au fost mai prejos decât persoana mea. Nu exclud posibilitatea ca Dumnezeu să Se descopere și celor neînsemnați chiar mai mult decât marilor sfinți, dar exclud fără ezitări pretenția că așa stau lucrurile întotdeauna.
Chiar dacă ar fi să invocăm rațiunea ca autoritate, cine are curajul cu adevărat să-și măsoare capacitățile intelectuale cu Sf. Grigorie de Nyssa, cu Origen, cu Clement Alexandrinul sau cu Sf. Augustin? Singura modalitate de a contesta tradiția rămâne tradiția însăși, adică achizițiile critice referitoare la anumiți autori. Dar nu așa-numitul „discernământ” personal, care de multe ori nu depășește nivelul unor lecturi de popularizare a teologiei. Și acestea, nu arareori, teziste, tendențioase sau, pur și simplu, mediocre.
Nu e ușor să-l citești pe Richard Wurmbrand. Fiindcă opiniile sale lovesc în tot felul de sensibilități personale și confesionale. Adesea poate deveni pur și simplu indigest, iar atunci este regurgitat cu ciudă și lăsat la o parte.
În cele ce urmează, mă opresc la doar câteva teme de reflecție ce revin recurent în multe dintre cărțile pastorului martir. Am preferat să mă opresc cu preponderență la cele trei cărți menționate mai sus, fiindcă acestea constituie, după părerea mea, nucleul dur al scrierilor sale. Dar uneori îmi voi permite să fac trimiteri și la alte volume publicate în românește.
Am devenit destinatari
Pentru românii care citeau cărțile lui Wurmbrand imediat după ’90, tot ceea ce li se descoperea venea să confirme sau să întărească ce știau deja. Cu toții aveau cunoștință că existase multă suferință în pușcăriile comuniste, iar unii mai aflaseră și detalii de la Europa Liberă.
Dar majoritatea cărților scrise de pastorul luteran erau destinate unui public occidental, care trăia într-un fel de ignoranță confortabilă, în deplină libertate de exprimare. Mulți nici măcar nu auziseră că există martiri în țările comuniste, iar altora poate că nu le venea să creadă, mai ales că abia cu Arhipelagul Gulag se produce cutremurul în conștiințele occidentale.
După douăzeci de ani însă am devenit și noi la fel de spectatori la suferințele lumii. Cufundați în problemele noastre interminabile, în tranziții socio-economice fără sfârșit sau preocupați de mărunte războaie inter și intraconfesionale, suntem foarte predispuși să uităm tot ceea ce se încăpățânează aceste cărți să ne reamintească. Cred că, într-un sens cât se poate de concret, am devenit în sfârșit destinatarii pe care îi avea în minte Wurmbrand.
Celor foarte tineri nu prea avem ce le reproșa, fiindcă s-au născut în afara vitregiilor istorice de atunci. Însă pentru ceilalți îndrăznesc să spun că distanțarea s-a produs cam prea devreme. Și că e o deficiență că ne-am transformat în simpli cititori. Această stare e mai bună însă decât ignoranța totală și arogantă a subiectelor incomode. (mai mult…)
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Read Full Post »
Scriptorie 
