Prima mea „întâlnire” cu Richard Wurmbrand

Titlu: Cu Dumnezeu în subterană
Titlul original: In God’s Underground
Autor: Richard Wurmbrand
Traducători: Marilena Alexandrescu-Munteanu și Maria Chilian
Localitate: București
Editura: Casa Școalelor
Anul apariţiei: 1994
Nr. de pagini: 272
ISBN:973-95876-3-1
Preț: 25 RON (aici)

Recenzie de Teofil Stanciu

Am citit Cu Dumnezeu în subterană într-o vacanță de vară (nu mai știu precis dacă în 1994 sau 1995). Cu greu o puteam lăsa din mână. Avea un efect hipnotic asupra mea. Dintr-un motiv care multă vreme mi s-a părut ciudat, suferința din închisori mă fascina.

Deși știam că trebuie să fi avut un gust oribil, până și mâncarea deținuților avea, în închipuirea mea, o aromă plăcută. Mi se părea o impietate că îmi treceau astfel de gânduri prin minte. Mă scuturam de ele și mă străduiam să-mi repun, rațional, lucrurile în ordine. Suferința doare, morcovii putrezi sunt scârboși etc.

N-am încercat, multă vreme, să-mi explic de unde îmi venea această „ispită”. Încerc acum, deși n-am vreo certitudine că aceasta este explicația căutată. Am totuși niște argumente care pledează pentru felul în care văd în prezent lucrurile.

Punând cap la cap toate experiențele de lectură sau audio-vizuale pe care le-am trăit raportat la Wurmbrand, mi-e tot mai limpede că am căzut în „plasa” puterii lui de seducție. Dacă ar fi să-l descriu printr-un singur cuvând, probabil că acesta ar fi: seducător. Un creștin seducător.

Modelul de creștinism pe care-l propune e copleșitor, înspăimântător până la paroxism (după câțiva ani de pușcărie grea să te rogi lui Dumnezeu să-ți mai dea, dacă așa e voia Lui, iar Dumnezeu să te și asculte… aduce a nebunie). Dar are ceva contagios.

Dintre oamenii cu care am ajuns să fiu contemporan, Wurmbrand mi se pare cel mai aproape de un model de creștin ce se apropie de ideal. A suferit mult, a iertat tot, iar pe urmă ne-a vorbit tuturor despre iubire cu o autoritate pe care puțini pot s-o aibă.

Read Full Post »

Limbajul lui Dumnezeu

Titlu: Limbajul lui Dumnezeu – Un om de ştiinţă aduce dovezi în sprijinul credinţei
Titlu original: The Language of God – A Scientist Evidence for Belief
Autor: Francis S. Collins
Traducător: Silvia Palade
Editura: Curtea Veche
Anul apariţiei: 2009
ISBN: 978-973-669-738-8
Preț: 20 Lei

Recenzie scrisă de David Iach

Cartea lui Collins este structurată în trei mari părți, fiecare dintre ele având o temă distinctă și destul de bine definită. Prima parte intitulată Prăpastia dintre știință și credință prezintă o autobiografie centrată în special pe felul în care a decurs educația lui Collins și pe călătoria lui spirituală care l-a dus din stadiul de creștin cultural în timpul copilăriei la cel de agnostic în primii ani de facultate, ca mai apoi pe parcursul avansării în cariera lui științifică să devină ateu convins. Mai târziu ca urmare a unor discuții cu pacienți de-ai săi care l-au pus pe ganduri cu privire la spiritualitatea lui și după lecturarea unor cărți de C.S. Lewis[1], Collins s-a convertit la creștinism.

Urmează apoi un capitol în care tratează câteva din obiecțiile clasice aduse creștinismului, încercând să răspundă la întrebări precum Nu este ideea de Dumnezeu doar o dorință luată drept realitate? sau De ce un Dumnezeu iubitor ar îngădui suferința în lume? Capitolul este mai bun decât m-am așteptat, întrebările pe care le ridică l-au frământat într-o măsură importantă și pe el (de exemplu, fiica lui a fost violată de către un individ care nu a mai fost prins lucru care pe el ca tată l-a devastat, astfel că răspunsul pe care îl dă la problema suferinței tinde să aibă o mai mare autoritate). Foarte bine a tratat și problema minunilor apelând la Teorema lui Bayes cu care a arătat că minunile nu sunt doar posibile, ci uneori pot fi chiar foarte probabile.[2]

Read Full Post »

Raftul creștinului începător

listă alcătuită de prof. David Lyle Jeffrey

Lista care urmează a fost împărțită în trei categorii: 1. lucrări clasice de spiritualitate creștină și literatură devoțională; 2. scrieri creștine post-iluministe și moderne de critică culturală și critica ideilor; 3. mari romane, poezii și piese de teatru al căror conținut creștin și/sau întrebări cruciale pentru orice reflecție creștină pertinentă le fac necesare oricărei minți agere și echilibrate, care vrea să urmeze învățătura apostolilor.

I. Temelia clasicilor

Atanasie – Tratat despre întruparea Cuvântului (București, Ed. IBMBOR,  PSB 15, 1987).

Augustin – Confesiuni (Există mai multe ediții, publicate de Ed. IBMBOR, Nemira, Humanitas, Dacia).

Despre cetatea lui Dumnezeu (București, Ed. Științifică, 1998)

Enchiridion (manual) sau Despre credință, speranță și iubire (Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 2002)

Predica de pe munte a Domnului nostru Iisus Hristos (Ed. Agnos, 2007)

De magistro (București, Ed. Humanitas, 1998)

Boethius – Mângâierile filozofiei (București, Ed. IBMBOR, 1992, PSB 72)

Grigore cel Mare – Regula pastoralis

Ioan Hrisostom (Gură-de-Aur) – Tâlcuiri la Epistola întâi către Corintheni

Tâlcuiri la Epistola a doua către Corintheni (București, Ed. Sophia)

Anselm de Canterbury – Despre adevăr (De veritate),

Despre libertatea alegerii (Iași, Ed. Polirom, 2006),

Despre căderea diavolului (De casu diaboli)

De ce s-a făcut Dumnezeu om? (Iași, Ed. Polirom, 1997)

Proslogion (Cluj-Napoca, Ed. Biblioteca Apostrof, 1996)

Vasile cel Mare – Despre Sfântul Duh (în Scrieri. Partea a III-a, PSB 12, București, Ed. IBMBOR, 1988)

Bernard de Clairvaux – De amore Dei

Sermons on Charity (???)

Toma din Aquino – Summa theologica, (Vol. 1, Iași, Ed. Polirom, 2009)

Theological Texts, ed. Thomas Gilby (Oxford)

Lectura super Johannem

Bonaventura – Itinerariul minții în Dumnezeu (București, Ed. Științifică, 1994)

Walter Hilton – Ladder of Perfection (sau Scale of Perfection)

Thomas a Kempis – Imitațiunea lui Cristos, (există mai multe ediții; o remarc pe cea tradusă de Andrei Brezianu: București, Ed. Arhiepiscopiei Romano-Catolice, 1992)

Martin Luther – De servio arbitrio

Comentarii la Galateni, Romani

Jean Calvin –  Învățătura religiei creștine (Oradea, Ed. Cartea Creștină, 2003)

Comentarii la Deuteronom

Thomas More –  The English Prayers of Sir Thomas More

Blaise Pascal – Cugetări (Oradea, Ed. Aion, 1998 sau București, Ed. Științifică, 1992)

Thomas Browne – Religio medici

Richard Baxter – Saints’ Everlasting Rest

Ignațiu de Loyola – Exerciții spirituale (Iași, Ed. Polirom, 1996).

Ioan al Crucii – Noaptea întunecată (București, Ed. Christiana, 2003)

Tereza de Avila – Drumul perfecțiunii (Iași, Ed. Ars Longa, 1993)

Lancelot Andrewes – Private Prayers

Isaac Watts – Guide to Prayer

William Law – Serious Call to a Devout and Holy Life

Phillip Doddridge – The Rise and Progress of the Soul

John and Charles Wesley – Spiritual Writings (Paulist Press)

Charles Simeon – Memoirs

John Henry Newman – Apologia Pro Vita Sua

Soren Kierkegaard – Hjertes Renhed er at ville Eet [Simplitatea inimii înseamnă să dorești un singur lucru (?)] (în Opbyggelige Taler i forskjellig Aand)

Frică și cutremur (București, Ed. Humanitas, 2002, 2005)

En literair Anmeldelse. To Tidsaldre, Novelle af Forfatteren til „en Hverdags-Historie”.

Om Forskjellen mellem et Genie og en Apostel, în Bogen om Adler [Diferența dintre un geniu și un apostol, în Cartea lui Adler].

C.S. Lewis – Creștinism pur și simplu (București, Ed. Humanitas, 2004)

Scrisorile lui Zgândărilă (Cluj-Napoca, Ed. Logos, 1993)/Sfaturile unui diavol bătrân către unul tânăr (București, Ed. Humanitas, 2003).

God in the Dock and Other Essays

Dietrich Bonhoeffer – Costul uceniciei (Cluj-Napoca, Ed. Peregrinul, 2010)

Watchman Nee – Viața creștină normală

Șezi, umblă, împotrivește-te

Eliberarea Duhului

J.I. Packer – Să-L cunoaștem pe Dumnezeu (Cluj-Napoca, Ed. Logos, ???)

A.W. Tozer – Cunoașterea Celui Preasfânt (Cluj-Napoca, Ed. Logos, ???)

Josemaria Escriva – Camino

Es Cristo que pasa (predici)

Simone Weil – Forme de iubire implicită a lui Dumnezeu (București, Ed. Humanitas, 2005)

Hans Urs Von Balthassar – Das Betrachtende Gebet

Ioan Paul al II-lea – Scrisoarea către familii

Veritatis splendor

Evangelium vitae

Să trecem pragul speranței (București, Ed. Humanitas, 1995)

Ut Unum Sint

Read Full Post »

Baraba slobozitul – o biografie posibilă

Titlu: Baraba
Titlul original: Barabbas
Autor: Pär Lagerkvist
Traducător: Liliana Donose Samuelsson
Localitate: București
Editura: Humanitas
Anul apariţiei: 2006 (ed. a III-a)
Nr. de pagini: 144
ISBN: 973-50-1227-7
Preț: 5 lei

Recenzie de Teofil Stanciu

Scriptura este destul de discretă în ce-l privește pe Baraba. Se știe că era un criminal, condamnat pentru un omor săvârșit în timpul unei răscoale. Nici măcar numele lui nu este cunoscut cu certitudine. Bar-aba se traduce, spun exegeții, fiul tatăului, dar există manuscrise mai vechi, zic ei, în care figurează ca Bar-raban – fiu de rabin. În acest vid de informații își croșetează Lagerkvist țesătura narativă a romanului care l-a făcut celebru.

Baraba este mai mult decât surprins de întorsătura pe care o ia viața lui. În loc să fie executat, se trezește eliberat, iar în locul său este răstignit un învățător: Isus. Toată creștinătatea recunoaște că Isus a murit pentru întreaga omenire, dar niciun om de pe pământ nu a trăit mai direct și mai explicit această experiență.

Atras în chip inexplicabil pe urmele condamnatului care-i luase locul, Baraba asistă la crucificarea lui, presimțind cumva că tot ce i se întâmpla aceluia era nedrept. După răstignire, începe să investigheze prin cetate, să afle cine fusese și ce făcuse acel răstignit. Aude tot felul de lucruri care-l intrigă: Mesia, profet, Fiul lui Dumnezeu, înviere…

Deși se duce în prima zi a săptămânii la mormânt (așa cum auzise), nu îi este dat să-l vadă pe Christos ridicându-se din morți. În zilele ce vin, nu are liniște, ci se apropie de cei care fuseseră în preajma lui Isus și încearcă să-i tragă de limbă. Este dornic să afle mai multe. Ajunge să stea de vorbă cu Lazăr din Betania, care atestă că a fost înviat. Dar din toată discuția, lui Baraba îi rămâne mai degrabă ideea morții decât cea a vieții.

Primirea pe care i-o fac cei din anturajul lui Isus și cei care începuseră să creadă în el este destul de ostilă, astfel că Baraba se îndepărtează de ei. De altfel, el a trăit mai tot timpul sub semnul însingurării. S-a născut din ură, mai degrabă decât dintr-o iubire oricât de întinată. Nu și-a cunoscut părinții, iar pe tatăl său a ajuns să-l ucidă într-o altercație – era tâlharul care-l ura cel mai mult din banda lui, dar fără să-și cunoască legăturile de sânge.

Read Full Post »

The Lord’s Prayer in Alexandria and Carthage

Titlu: The Lord’s Prayer Through North African Eyes. A Window into Early Christianity
Autor: Michael Joseph Brown
Localitate: New York & London
Editură: T&T Clark International
Anul apariţiei: 2004
Nr. de pagini: xiv+298
ISBN: 0-567-02670-1
Preț: 46$

Recenzie de Alexandru Nădăban

I will approach Brown’s book from the perspective of a Christian theologian who experienced the transition from Communism to capitalism in an Eastern European country which is closer to the third world.

Brown sets out his intentions in the Preface and carries them to a conclusion in the seven chapters of the book. He makes clear his methodology, which consists in the use of the term „ethnoreligious” (adopted from Christopher Haas), but without explaining to the reader what the original meaning of the term was and how he came to employ it.

A second methodological device seems to be the use of the term „the cultic didaché” (critical reflection upon cultic practices), from Hans Dieter Betz. The present book represents a reworking of Brown’s dissertation, The Lord’s Prayer Reinterpreted: An Analysis of This Cultic Didaché by Clement of Alexandria (Stromateis VII) and Tertullian (De oratione). Brown begins his enterprise with a somewhat limited view of Jesus Christ (a deceased Galilean prophet) and investigates the ways in which the best-known prayer of all times, the Lord’s Prayer, can be found in the works of Clement of Alexandria and Tertullian of Carthage.

At a first glance, Brown’s intentions seem simple. Once he has established the parameters of his research project, he presents Clement’s and Tertullian’s views of prayer and shows how much the LP influenced them. Finally he brings together his conclusions and sets the two illustrious Christian theologians face to face. Job done. Thus Brown takes what could have seemed to be a relatively limited and simple enterprise and renders it quite comprehensive and well documented. Though speculative and argumentative in his style of discussion, Brown leaves no place for debate, i.e. there seems to be nobody who disagrees with his views. His findings are supported by secondary sources as if everybody were in agreement with what he says.

Read Full Post »

De la absurd către Dumnezeu

Titlu: Căutarea intermitentă
Titlul original: La quêtte intermittente
Autor: Eugéne Ionesco
Traducător: Barbu Cioculescu
Localitate: București
Editura: Humanitas
Anul apariţiei: 2004
Nr. de pagini: 182
ISBN: 973-50-0590-5
Preț: –

Recenzie de Teofil Stanciu

O fi având vreo „scrânteală” din naştere, dar Eugéne Ionescu a reuşit mereu să fie incomod. Prin anii ’30 făcea cronică de carte în România, atentând nonşalant la „valorile” consacrate ale vremii. Prin anii ’50 era anti-comunist, în Franţa, într-o perioadă în care constituia o insultă intelectuală să nu fii de stânga. Doar domnul Sartre încă elogia maoismul, stalinismul – fiindcă glasurile lui Soljeniţîn şi Goma încă nu se auziseră peste „cortina de fier”, deşi existau scriitori precum Istrati, care deja se lecuiseră de comunism – cum să-şi permită cineva să gândească altfel?

Iată-l în anii ’80, pe acelaşi Ionesco, în căutarea lui Dumnezeu de această dată. Riscurile unei asemenea întreprinderi mi se par destul de mari pentru imaginea unui literat. O „cădere” către concepţii… revolute poate fi – pentru unii – semnul unei minţi care îşi pierde raţionalitatea, preţioasa şi atotputernica raţionalitate. Cu toate acestea, inventatorului teatrului absurd, nu doar că Îl caută pe Dumnezeu, dar şi scrie despre asta şi apoi publică ceea ce a scris.

Auzisem că spre sfârşitul vieţii dramaturgul s-ar fi apropiat de creştinism, iar Căutarea intermitentă vine să susţină această ipoteză. Socot însă acest demers unul firesc la un autor care a refuzat mereu ideologiile, pe motiv că „toţi autorii angajaţi vor să te violeze, adică să te convingă, să te înregimenteze”.

Materialul clientului

Punctul de pornire este recunoscut cu toată acuitatea şi onestitatea:

Condiţia noastră existenţială este atât de joasă, de rea, încât nu poate fi decât rodul unei căderi. (pag. 160).

Read Full Post »

Atitudini spirituale

Titlu: Treburi cerești. Lecturi zilnice (2 vol.)
Titlul original: The Business of Heaven
Autor: C.S. Lewis
Traducător: Mirela Adăscăliței
Localitate: București
Editura: Humanitas
Anul apariţiei: 2005
Nr. de pagini: vol. I: 224, vol. II: 240
ISBN: 973-50-1006-2
Preț: 19,98 RON

Recenzie de Teofil Stanciu

„Nimeni nu ştie cu adevărat cât de rău este
până în momentul în care încearcă din răsputeri să fie bun.”

„Un creştin nu este un om care nu greşeşte niciodată, ci unul care are capacitatea
de a se căi şi de a se ridica, luând-o de la capăt după fiecare poticnire.”
(C.S. Lewis)

C.S. Lewis e dintre acei puțini autori creștini utili ca portstindard. Când vrei să scoți în față un intelectual creștin de calibru, cu oarece orientare mai evanghelică, irlandezul se impune aproape de la sine. E un fel de reflex „cultural”. Trăiesc în continuare însă cu impresia, mărturisită și cu altă ocazie, că Lewis e mai mult citat decât citit.

Cartea pe care încerc să o prezint aici a fost concepută de către Walter Hooper, secretar personal (pentru scurtă vreme) a lui C.S. Lewis și „administratorul patrimoniului literar” al autorului, după moartea acestuia. Gândite sub forma unor meditații zilnice, cele două volume (ale traducerii românești) conțin fragmente din diferite scrieri, inventariate la final pe zile și titluri.

Se poate spune că Lewis este un apologet inteligent, lucid și onest al creștinismului, dar totodată este un autor incomod, a-normal, deconstructivist, conservator, vizionar, prudent, înțelept, ironic, împăciutor, necruțător, rafinat. Nu insist cu epitetele acestea decât pentru a sugera multiplele fațete ale scrisului său de înaltă ținută culturală și incontestabilă valoare creștină.

Ceea ce m-a surprins de fiecare dată la acest autor a fost concizia cu care reușește să tranșeze subiecte ce, la noi sau aiurea, stârnesc adesea dispute aprinse îndelungi, dar sterile. Socot că e o dovadă de înalt discernământ spiritual capacitatea de a sesiza esențialul și de a nu disprețui amănuntul semnificativ.

Reflexele mele cultural-educaţional-religioase (dobândite în mediul creştin natal) au fost puse la grea şi meritată încercare în confruntarea cu ideile lui Lewis. Am primit o lovitură în mult clamata şi fundamentala (aşa mi s-a sugerat) simplitate a religiei creștine:

„Nu folosește la nimic o religie simplă. În definitiv, lucrurile reale nu sunt simple. Ele par simple, dar nu sunt.” (vol. 2, p. 119).

La fel şi adulata sistematizare imperios necesară:

„Putem observa că învățăturile Mântuitorului nostru, în care nu există nicio imperfecțiune, nu ne sunt date în acea formă șablon, precisă, sistematică pe care am fi așteptat-o sau dorit-o. Nu avem decât spuse relatate de alții, cele mai multe rostite ca răspuns la întrebări, turnate în oarecare măsură în tiparul contextului. Iar atunci când le vom fi adunat pe toate, tot nu le vom putea reduce la un sistem. El propovăduiește, dar nu ține prelegeri. S-a folosit de paradoxe, proverbe, exagerări, parabole, ironii” (vol. 2, pag. 130).

Mi s-a inoculat – cel mai probabil şi cu concursul meu – discret, dar eficient (prin felul în care erau judecate şi pedepsite) ideea că păcatele care afectează imaginea sunt dintre cele mai grave. Când colo, iată ce citesc în Lewis:

„Păcatele trupului sunt rele, însă cel mai puţin rele dintre toate păcatele. Cele mai rele plăceri sunt toate pur spirituale: plăcerea de a-i scoate pe alţii vinovaţi, de a te purta despotic şi condescendent, de a strica plăcerea altora, de a vorbi de rău pe la spate; plăcerile puterii şi ale urii” (vol. 1, pag. 110).

Autorul continuă în aceeaşi notă:

„Diavolul râde. El este foarte mulţumit să vă vadă devenind caşti, curajoşi şi stăpâni pe sine atâta timp cât el îşi instaurează fără încetare în voi Dictatura Mândriei – la fel de mulţumit ar fi el să vă vadă vindecaţi de degerături dacă, în schimb, ar fi lăsat să vă dea un cancer. Căci Mândria este un cancer spiritual: ea devorează însăşi posibilitatea iubirii, a mulţumirii, sau chiar a bunului-simţ.” (vol. 1, pag. 114).

Când venea vorba de virtute, am crezut multă vreme că, odată ce eu am renunţat la anumite lucruri (nu neapărat vicioase, dar pasibile de viciu) musai să-i determin şi pe alţii să renunţe.

Read Full Post »