Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘credință’

Articol de Valentin Teodorescu

 1. Lewis’ view of the afterlife, especially in the books The problem of pain and The Great Divorce

 

C.S.Lewis’ book The Great Divorce has a title which reflects very well his view about Heaven and Hell. Between Heaven and Hell there is ‘a great divorce’. ‘If we insist on keeping Hell (or even Earth) we shall not see Heaven: if we accept Heaven we shall not be able to retain even the smallest and most intimate souvenirs of Hell.’[1] Moreover, from an afterlife point of view, not only Heaven, but even Earth and eventually Purgatory, will be Heaven for those who are saved, and vice-versa, not only Hell, but even Earth will be Hell for those who are lost[2]. What is the rationale for such an extreme separation?

The motive of such a strong ‘divorce’ is the way these two groups chose. The reality of our human freedom and responsibility stays beyond this separation. Our choices on this earth matter more then we imagine. Lewis rejects the idea that there is a second chance for the people who chose on this world wrong. He considers that ‘if a million chances were likely to do good, they would be given. God, in His divine omniscience is like a master who knows, when boys and parents do not, that it is really useless to send a boy in for certain examination again’[3]. The conception of ‘second chance’ is not to be confused for Lewis with that or Purgatory, for there souls are already saved.

The Hell, in C.S. Lewis’ description is a place inhabited by the people who loved themselves more than anything else. These are the people to whom God told in the end: ‘Thy will be done’. What is very interesting and new for me in Lewis’ description of Hell is the fact that ‘in a sense, the doors of Hell are locked on inside, and the people there enjoy forever the horrible freedom they demanded, and therefore are self-enslaved’[4] That seems to me puzzling at first sight, because in the New Testament, in the parable of Lazarus and the rich man, the damned there wish to come out of Hell. However, Lewis agrees with this biblical image. Probably in a sense, in his view, all the damned ghosts want to come out from that place, to be happy, but they certainly do not will even the first preliminary stages of that self abandonment through which alone the soul can reach any good: ‘better to reign in Hell than to serve in Heaven’[5].

This attitude of self- centeredness is common to almost all the damned personages from The Great Divorce. Whenever they have to choose between loving themselves and loving the others, they prefer themselves, even if that means their returning to Hell. Because they are so selfish, they hate the others , and for that reason the Hell is a place where people live separately: they cannot support each other. In that sense, Sartre’s well-known statement „L’Enfer c’est !’autre”, is very real here. The only torture of the people in Hell is their selfishness manifested in each one’s specific sins. In the sense, the wrong use of freedom , the sin, devours the people who submit to it. In the end they are not even persons; rather they become finally un-persons, un-men (as the grumbler lady becomes in the end only a grumble).

On the other side, Heaven is the opposite of Hell. If the people in Hell tend to become non-persons, tend to be less and less themselves, on the contrary, in Heaven people become more and more themselves. The blessed, forever submitting to obedience, become through eternity, more and more free. Their choice was to tell God: ‘Thy will be done’. They loved God more than they loved themselves. Somehow the law of heaven is the law of abandon: he that loses his soul will save it. Hence it is truly said of Heaven that ‘in heaven there is no ownership’. To its fellow-creatures, each soul, we suppose, will be eternally engaged in giving away to all the rest that which it receives. There will be in the end a kind of eternal holy game, in which every player must by all means touch the ball and then immediately pass it[6].

There will be, as in the end of the novel Perelandra, an Eternal Dance, an eternal and happy and perfect union between distincts, on the model of Holy Trinity (and together with the Holy Trinity). In opposition with Hell, which is a place of shadows, more unreal than Earth, the Heaven will be the place of the full reality. We will be there more real than we ever dreamed, in the presence of the Triune God, the perfect Reality. It will be there the beginning of the Great Story, the Morning, the end of our dream here on Earth[7].

I totally agree with C.S. Lewis vision of the afterlife. I find that it helped me to solve some of my previous difficulties very well. My only reserve regards his belief in Purgatory. I doubt that there will be such a place, because I consider that if a person really believes in Christ, then that should be demonstrated in his daily life. I doubt that in Heaven will be ‘believers’ who lived on earth in ‘joyful’ sinning. If they lived on earth in sin and were believers, then probably they suffered a lot because of that (not necessary more than the more ‘holy’ believers, but enough as to not consider that their life on earth was happy and to crave for Heaven). And maybe the fact that probably even in Heaven will be grades of reward can be helpful when we think at this problem. (mai mult…)

Read Full Post »

Titlu: 70 de povestiri despre pușcărie și prieteni

Titlul original: Fogoly vagyok. 70 történet a börtönről és a barátságról

Autor: Ferenc Visky

Traducător: Georgeta Delia Hajdu

Localitate: Cluj-Napoca

Editura:Koinonia & Aqua Forte

Anul apariţiei: 2004

Nr. de pagini: 157

ISBN: 973-7758-02-1

Preț: 13 lei

Recenzie de Teofil Stanciu

Ferenc Visky este cunoscut mai degrabă datorită prieteniei sale cu Richard Wurmbrand. Ipostază pe care, de altfel, el însuși pare s-o privilegieze. Volumașul întitulat 70 de povestiri despre pușcărie și prietenie conține numeroase referiri deosebit de apreciative la adresa lui Wurmbrand. Visky e doar un martor – implicat – un narator care vrea să-și evidențieze personajele. Socot această atitudine o dovadă de smerenie creștină.

Născut la 1 iulie 1918, Ferenc Visky a aderat încă din studenție la o mișcare de deșteptare religioasă numită Alianța CE-Bethania, ai cărei artizani au fost Aladar Szabo și Istvan Kecskemethy. Această mișcare n-a fost nici măcar pe placul clericilor reformați, darămite pe placul comuniștilor. În 1958, în urma procesului „betaniștilor”, Visky este condamnat la 22 de ani de muncă silnică, iar familia (soția și cei șapte copii) este deportată în Bărăgan. Amnistia din 1964 îl scoate pe Visky din pușcărie (tot atunci va fi eliberat și Wurmbrand).

Redau un fragment dintr-o povestire a lui Visky, care oglidește, cred eu, în chip convingător spiritul în care a fost scrisă cartea. E vorba de o reîntâlnire a celor doi prieteni, petrecută în 1990. Depănând amintiri din pușcărie, veni vorba despre un anume episod când soția unuia dintre ei a trimis două jachete cusute într-una singură, iar cel care a primit-o a împărțit-o cu colegul său de suferință. Cei doi însă nu reușeau nicicum să se pună de acord cu privire la care dintre ei săvârșise, de fapt, acest act de generozitate:

– Așa e, prietene, chiar așa s-a întâmplat, exceptând faptul că nu eu ți-am dat ție, ci eu am primit de la tine.
– Nu, nu, prietene, eu am primit, tu ai dat, doar ți-amintești!
– Tu mi-ai dat, Francisc, precis, am povestit asta de-atâtea ori, în public, ba chiar există și scris, am pomenit cazul de nenumărate ori și în cărțile mele.
– Tu mie, Richard, fără nicio îndoială, am spus-o și de la amvonul multor biserici, ba chiar și copiii mei o știu, poți să-i întrebi, n-o să te mintă.
– Tu mi-ai dat-o, Francisc, se încăpățână Richard.
– Tu mie, Richard, nu se lăsa Francisc.
– Tu mie!
– Mie, tu!
– Tu!
– Tu!
– Tu!
– Tu!

Avem de-a face, așadar, cu amintiri deformate, cu o istorie măsluită. (mai mult…)

Read Full Post »

Titlu: Baraba
Titlul original: Barabbas
Autor: Pär Lagerkvist
Traducător: Liliana Donose Samuelsson
Localitate: București
Editura: Humanitas
Anul apariţiei: 2006 (ed. a III-a)
Nr. de pagini: 144
ISBN: 973-50-1227-7
Preț: 5 lei

Recenzie de Teofil Stanciu

Scriptura este destul de discretă în ce-l privește pe Baraba. Se știe că era un criminal, condamnat pentru un omor săvârșit în timpul unei răscoale. Nici măcar numele lui nu este cunoscut cu certitudine. Bar-aba se traduce, spun exegeții, fiul tatăului, dar există manuscrise mai vechi, zic ei, în care figurează ca Bar-raban – fiu de rabin. În acest vid de informații își croșetează Lagerkvist țesătura narativă a romanului care l-a făcut celebru.

Baraba este mai mult decât surprins de întorsătura pe care o ia viața lui. În loc să fie executat, se trezește eliberat, iar în locul său este răstignit un învățător: Isus. Toată creștinătatea recunoaște că Isus a murit pentru întreaga omenire, dar niciun om de pe pământ nu a trăit mai direct și mai explicit această experiență.

Atras în chip inexplicabil pe urmele condamnatului care-i luase locul, Baraba asistă la crucificarea lui, presimțind cumva că tot ce i se întâmpla aceluia era nedrept. După răstignire, începe să investigheze prin cetate, să afle cine fusese și ce făcuse acel răstignit. Aude tot felul de lucruri care-l intrigă: Mesia, profet, Fiul lui Dumnezeu, înviere…

Deși se duce în prima zi a săptămânii la mormânt (așa cum auzise), nu îi este dat să-l vadă pe Christos ridicându-se din morți. În zilele ce vin, nu are liniște, ci se apropie de cei care fuseseră în preajma lui Isus și încearcă să-i tragă de limbă. Este dornic să afle mai multe. Ajunge să stea de vorbă cu Lazăr din Betania, care atestă că a fost înviat. Dar din toată discuția, lui Baraba îi rămâne mai degrabă ideea morții decât cea a vieții.

Primirea pe care i-o fac cei din anturajul lui Isus și cei care începuseră să creadă în el este destul de ostilă, astfel că Baraba se îndepărtează de ei. De altfel, el a trăit mai tot timpul sub semnul însingurării. S-a născut din ură, mai degrabă decât dintr-o iubire oricât de întinată. Nu și-a cunoscut părinții, iar pe tatăl său a ajuns să-l ucidă într-o altercație – era tâlharul care-l ura cel mai mult din banda lui, dar fără să-și cunoască legăturile de sânge. (mai mult…)

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: