Un „sfânt” baptist

Titlu: Viața misionarului Mihály Kornya
Titlul original: Kornya Mihály baptista úttörő parasztapostol krónikája
Autor: Bertalan A. Kirner
Traducător: Péter Havas
Localitate: București
Editura Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România
Anul apariţiei: 2009
Nr. de pagini: 186
ISBN: 978-606-92273-2-9
Preț: 15 RON

Recenzie de Teofil Stanciu

Viața misionarului Mihaly Kornya este o adevărată hagiografie contemporană. Poate că sună ciudat, dacă ne gândim că e vorba despre un misionar baptist, însă scrierea are toate atributele unei hagiografii.

Nu încape vorbă că și personajul principal al cărții este unul absolut remarcabil. Mihaly Kornya (sau, pentru români, Mihai Kornya) a fost un pionier al baptismului din zona de vest a României și cea de est a Ungariei. Păcat că nu a fost inclusă în carte și o hartă a localităților pe unde a evanghelizat și botezat, dar e de ajuns să menționez câteva dintre reperele cele mai îndepărtate, pentru a contura un perimetru de acțiune: Cluj, Brașov, Hunedoara, Reșița, Timișoara, Arad, Curtici, Oradea, Nușfalău, Gyula, Berettyóújfalu, Debrecen.

A botezat în jur de 10.000 de oameni (dintre care vreo 5000 de români), a făcut zeci de mii de kilometri, mai ales pe jos și cu căruța, într-un interval de aproximativ 40 de ani. Era un om simplu, agricultor autodidact din Salonta, cu un har deosebit în cunoașterea și înțelegerea omului. La asta a adăugat și o temeinică aprofundare a Scripturii.

A avut de înfruntat nu numai toate intemperiile vremii și dificultățile pe care le presupuneau călătoriile de la cumpăna dintre secolele XIX și XX, ci și ostilitatea localnicilor, pedepsele oficialilor, adversitatea liderilor altor confesiuni.

Cu un profil de sfânt rătăcitor dârz, a câștigat simpatie chiar și printre adversari. De pildă, episcopul reformat de Debrecen îi dă mână liberă, iar preotul ortodox din Tulca

Read Full Post »

Visky, un prieten al lui Wurmbrand

Titlu: 70 de povestiri despre pușcărie și prieteni

Titlul original: Fogoly vagyok. 70 történet a börtönről és a barátságról

Autor: Ferenc Visky

Traducător: Georgeta Delia Hajdu

Localitate: Cluj-Napoca

Editura:Koinonia & Aqua Forte

Anul apariţiei: 2004

Nr. de pagini: 157

ISBN: 973-7758-02-1

Preț: 13 lei

Recenzie de Teofil Stanciu

Ferenc Visky este cunoscut mai degrabă datorită prieteniei sale cu Richard Wurmbrand. Ipostază pe care, de altfel, el însuși pare s-o privilegieze. Volumașul întitulat 70 de povestiri despre pușcărie și prietenie conține numeroase referiri deosebit de apreciative la adresa lui Wurmbrand. Visky e doar un martor – implicat – un narator care vrea să-și evidențieze personajele. Socot această atitudine o dovadă de smerenie creștină.

Născut la 1 iulie 1918, Ferenc Visky a aderat încă din studenție la o mișcare de deșteptare religioasă numită Alianța CE-Bethania, ai cărei artizani au fost Aladar Szabo și Istvan Kecskemethy. Această mișcare n-a fost nici măcar pe placul clericilor reformați, darămite pe placul comuniștilor. În 1958, în urma procesului „betaniștilor”, Visky este condamnat la 22 de ani de muncă silnică, iar familia (soția și cei șapte copii) este deportată în Bărăgan. Amnistia din 1964 îl scoate pe Visky din pușcărie (tot atunci va fi eliberat și Wurmbrand).

Redau un fragment dintr-o povestire a lui Visky, care oglidește, cred eu, în chip convingător spiritul în care a fost scrisă cartea. E vorba de o reîntâlnire a celor doi prieteni, petrecută în 1990. Depănând amintiri din pușcărie, veni vorba despre un anume episod când soția unuia dintre ei a trimis două jachete cusute într-una singură, iar cel care a primit-o a împărțit-o cu colegul său de suferință. Cei doi însă nu reușeau nicicum să se pună de acord cu privire la care dintre ei săvârșise, de fapt, acest act de generozitate:

– Așa e, prietene, chiar așa s-a întâmplat, exceptând faptul că nu eu ți-am dat ție, ci eu am primit de la tine.
– Nu, nu, prietene, eu am primit, tu ai dat, doar ți-amintești!
– Tu mi-ai dat, Francisc, precis, am povestit asta de-atâtea ori, în public, ba chiar există și scris, am pomenit cazul de nenumărate ori și în cărțile mele.
– Tu mie, Richard, fără nicio îndoială, am spus-o și de la amvonul multor biserici, ba chiar și copiii mei o știu, poți să-i întrebi, n-o să te mintă.
– Tu mi-ai dat-o, Francisc, se încăpățână Richard.
– Tu mie, Richard, nu se lăsa Francisc.
– Tu mie!
– Mie, tu!
– Tu!
– Tu!
– Tu!
– Tu!

Avem de-a face, așadar, cu amintiri deformate, cu o istorie măsluită.

Read Full Post »