Titlu: Căderea în ritual
Autor: Iosif Țon
Localitate: Oradea
Editura: Cartea Creștină
Anul apariţiei: 2009
Nr. de pagini: 272
ISBN: 9789731988092
Preț: 30 RON
Recenzie scrisă de Daniel Fărcaș
Despre matricea spirituală (stricto sensu) a românilor s-a scris încă prea puţin. Matricea stilistică manifestă în spaţiul mioritic interior – prin excelenţă ondulatoriu şi inconsecvent –, în care hălăduim la Porţile Orientului, este insuficientă (cu sofianicul ei prea triumfalist) ca să poată da seama de fenomenul complex al religiozităţii românilor. Nici îngrijorarea maioresciană la priveliştea formelor fără fond – pentru care timpul curge, totuşi, „în sus” ori de câte ori fondul se grăbeşte să satureze formele – nu ne poate ajuta prea mult. Tot aşa cu optimismul sincronist al lui Lovinescu. Ultima carte publicată de Iosif Ţon[i] îşi propune să investigheze – într-un ton pastoral, pe alocuri cu turnuri de enciclică – tocmai destinul religiozităţii la români.
Recentul volum este, aşadar, un volum despre… cădere. În cartea lui Iosif Ţon, timpul nu urcă zglobiu către un „mai sus” şi un „mai înalt”. În cartea lui Iosif Ţon, ghemul timpului pare să se desfacă, aşa cum în poemul lui Hesiod vîrstele omenirii cad, alunecînd de la vîrsta de aur la cea de argint, spre cea de bronz, de fier, spre eroi şi apoi către epigoni. În fond, una dintre tezele centrale ale Căderii în ritual este că religiile nu evoluează, ele se degradează şi cad în forme inferioare de religiozitate. Căderea edenică devine astfel un model explicativ al diversităţii religioase şi, mai cu seamă, ritualice. Uşor asimetrică, cartea identifică, în prima parte, un model explicativ al religiilor în genere, circumscrie apoi esenţa creştinismului şi deturnările ei, pentru ca partea a doua să fie rezervată evaluării religiei românilor; iar partea a treia oferă perspectiva luminoasă a unui urcuş (iată o încheiere surprinzătoare pentru o carte despre cădere).
Citind cartea lui Iosif Ţon, nu se poate să nu încerci o altă percepţie a sentimentului iubirii de patrie: fără exaltări semănătoriste, fără triumfalisme păşuniste, fără umori gîndiriste; un fel de a-ţi iubi patria altfel decît idilic, arătîndu-i căderile şi nădăjduind întru ridicări.
Scrisă de un filolog prin formaţie, teolog prin re-formaţie, dascăl prin înclinaţie, păstor de suflete prin vocaţie, în Căderea în ritual, Iosif Ţon aproximează spiritualitatea naţională, abordînd-o din multiple puncte de vedere (dinspre istorie, folclor, sociologie, dar mai ales dinspre teologie). Sprijinindu-se pe un aparat critic aparte, autorul citează din autori iluştri precum A:D. Xenopol, Nicolae Iorga, Dumitru Stăniloae, Philip Schaff, Rufolf Otto, dar şi din Părinţii Bisericii (Ioan Gură de Aur, Tertulian, Grigore Taumaturgul), fără să neglijeze cercetările recente ale lui Daniel Barbu, Mihai Bărbulescu, Sorin Nemeti, dar nici pe Părintele Cleopa ori pe teologul Ioan Brie.
„Vîrstele” religiei
Volumul debutează cu prezentarea istorică a principalelor abordări ale religiilor, veritabilă introducere în ştiinţele religiei pe înţelesul tuturor. Textele dificile de sociologia, psihologia şi de istoria religiilor devin extrem de accesibile sub condeiul lui Iosif Ţon, astfel încît cititorului neinstruit i se oferă o prezentare clară şi totodată consistentă a principalelor teorii referitoare la religie dezvoltate de-a lungul ultimelor două veacuri.
Perspectiva evoluţionistă asupra religiei (după care religia s-ar fi dezvoltat din forme primitive de religiozitate – precum animismul şi gîndirea magică – pînă la forme mai complexe, precum politeismul, apoi dualismul şi monoteismul) este abordată critic de autor. Lunga serie de teorii de inspiraţie evoluţionistă este extrem de importantă în ştiinţele religiilor, motiv pentru care autorul le prezintă critic de-a lungul mai multor pagini. David Hume, Charles de Brosses, Auguste Compte, Edward Burnett Tylor, James G. Frazer – iată clasicii interpretării religioase a fenomenului religios, cu care dialoghează autorul. Teoria freudiană despre originea religiei (din Totem şi tabu) benfeciază de o tratare aparte, cu referiri la concepţia părintelui psihanalizei despre comunităţile patriarhale şi la totemism. Autorul prezintă criticile punctuale ale lui Wilhelm Schmidt la adresa teoriei lui Freud, critici care relevă inconsecvenţe ştiinţifice şi existenţa unor probe factuale contrare referitor la totemism şi la paricidul originar, care întemeiază – pentru Freud – întregul edificiu al religiozităţii (pp. 44-47). Iosif Ţon subliniază procesul invers – de la complex spre simplu. Formele complexe de religiozitate (mai precis monoteismul Genezei) este abandonat, în decursul istoriei, în favoarea unor manifestări religioase simplificate (animism, fetişism, totemism, magie etc.). Altfel spus, închinarea edenică face obiectul unei căderi în ritualism („(…) fiindcă, măcar că L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gînduri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat”, Romani 1:21):
„Cu alte cuvinte, nu a fost vorba de un progres, ci de un regres”, subliniază autorul (p. 33).
Teza argumentată teologic de autor a fost, de altfel, confirmată de cercetătorii religiei din perioada postbelică, precum Claude Lévi-Strauss (în sociologie) şi Mircea Eliade (în istoria religiilor), hotărîţi critici ai abordării evoluţioniste. De altfel, autorul face referire la pionierii tezei monoteismului originar, precum antropologul scoţian Andrew Lang (Making of Religion, 1989) şi Wilhelm Schmidt (Der Ursprung der Gottesidee, 1912), indicînd drept punct de cotitură în hermeneutica religiei scrierile lui Bronislaw Malinowski (p. 81).
Dacă modelul evoluţionist în ştiinţele religiei urmează calea de la simplu la complex, modelul monoteismului originar urmează calea de la complex spre simplu. Nu există mutaţii pozitive, salturi calitative în materie de religie. Faptul că religiile (ca şi culturile) nu sînt mai întîi primitive, ci, din contră, complexe, arată faptul că diversificarea istorică a religiilor urmează calea destructurării, a sărăcirii, a împuţinării. Remarcabil este faptul că dovezile antropologice confirmă existenţa conştiinţei unei asemenea degenerescenţe religioase la popoarele care nu aparţin liniei semitice, nici culturii iudeo-creştine.
Vîrstele religiei se măsoară deci nu după o curbă ascendentă (religia nu funcţionează după logica progresismului), ci după una a căderii, care simplifică şi goleşte de conţinut închinarea. Autorul îşi ilustrează teza cu cazul particular al istoriei religioase a evreilor, de la Avraam, pînă la exodul din Egipt şi aşezarea în Canaan, identificînd derapajele monoteiştilor evrei către politeism, căderea lor în ritualism.
Prezenţa monoteismului originar în conştiinţa simbolică a multor populaţii (uneori în manieră explicită, alteori sub forma unor miteme recesive, ocultate de credinţele lor idolatre dominante), populaţii răspîndite în extrem de diverse areale, dovedeşte – pentru Iosif Ţon – existenţa unei revelaţii naturale (adică în natură şi în conştiinţa umană), despre care Sfintele Scripturi vorbesc explicit („Cînd naţiunile, deşi n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sînt singuri lege şi dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor (…)”, Romani 2:14-15, cf. p. 78).
Importantă, în economia argumentaţiei pentru care optează autorul, este noţiunea de „concepţie despre lume şi viaţă”, pe care o defineşte ca fiind un construct fundamentat pe asumpţii de natură axiomatică, pe temeiul cărora se constituie
„un sistem de gîndire care este logic şi în care nu există contradicţii interne” (p. 85).
Spre deosebire de abordarea raţionalistă specifică deopotrivă Evului Mediu şi modernităţii, care vede în teologie – în tradiţie aristotelică – o teorie (theoria), adică vîrful ierarhiei ştiinţelor, regina lor, Iosif Ţon asumă implicit că teologia este un sistem (systema)[ii]. În consecinţă, odată bifată condiţia consistenţei interne a sistemului, sistemul în sine – oricare ar fi el (fie cel al gîndirii religioase în general, fie cel al mentalităţii creştine în particular, fie cel materialist) – devine inatacabil ca atare.
„Iată de ce”, spune Iosif Ţon, „este inutil să ataci sistemul de gîndire al celuilalt. Polemica nu se poate purta decît într-un singur loc: acela al credibilităţii presupoziţiilor pe care se clădeşte fiecare dintre aceste sisteme” (p. 86).
De pildă, băştinaşii din Africa şi-au dezvoltat o imagine despre lume consistentă în ea însăşi, pe temeiul credinţei în zei şi spirite:
„popoarele africane au un sistem de gîndire tot atît de raţional cît este de raţional sistemul de gîndire european” (p. 87).
Criteriul fundamental de validare a unui sistem, observă autorul, trebuie căutat în zona presupoziţiilor care stau la temeiul lui (credibilitatea sau lipsa de credibilitate a presupoziţiilor este fundamentală). Alături de acesta, autorul menţionează un al doilea criteriu, de natură axiologică: „(…) ce fel de om produce el? (…) Ce fel de societate naşte el?” (p. 88).
De la foamea zeilor la ritualismul nesăţios
Una din tezele centrale ale cărţii este aceea după care, în religiile mesopotaniene, dar şi în cele cananite, riturile religioase erau menite să le furnizeze zeilor hrana (jertfele animale erau procedeul concret prin care foamea zeilor era potolită). Cu texte vetero-testamentare, autorul argumentează nu doar faptul că sistemul de jertfe al evreilor succede întemeierea morală a religiei mozaice („Căci bunătate voiesc, nu jertfe”, Osea 6:6), ci şi că ilustra simbolic felul în care se poate înfăptui iertarea păcatelor. Altfel spus, mielul de jertfă este, pentru evrei, prefigurarea Dumnezeului care se lasă jertfit pentru păcate, iar nu hrana adusă înaintea unui zeu hulpav (Amos 5:21-25; Psalmul 50:9-14).
Textele biblice fondatoare referitoare la botez şi la Cina Domnului sînt prezentate cu deosebită acribie, în contextul biblic mai larg şi cu referire la mesajul christic din celebra Predică de pe Munte. Ilustrativă este compararea oficierii celor două simboluri nou-testamentare cu arta dramatică greacă din sec. al V-lea şi cu interpretarea catartică a funcţiei reprezentării dramatice la Aristotel[iii]. (Pe un palier diferit, Hans-Urs von Balthasar îşi construia teologia – prin anii ’70-’80 – în jurul ideii de Theo-Dramă). Mai precis, botezul şi Cina Domnului au menirea să ne facă „să ne amintim”, adică să retrăim evenimentele fondatoare[iv], fără să ne garanteze totodată vreun efect magic. De aceea, pentru autorul Căderii în ritual, punerile în scenă ale evenimentelor fondatoare iudeo-creştine sînt mai adecvat numite „acţiuni”, pe care le opune „ritualurilor” (p. 140 et passim). Acestea din urmă reprezintă degenerescenţa „acţiunilor” prin transformarea lor în gesturi exterioare, mecanice, lipsite de conţinut.
Nu lipsesc din carte nici paşii succesivi spre ritualizarea „acţiunilor”, care îi numără pe cîţiva dintre Părinţii Bisericii – Ignaţiu al Antiohiei (sec. al II-lea d. Chr.), cu funcţia soteriologică a euharistiei; Tertulian (sec. al III-lea), cu funcţia soteriologică a botezului; Ciprian al Cartaginei (sec. al III-lea), cu a sa concepţie despre rolul de mediator între om şi Dumnezeu al preotului creştin, care conduce la reinstituirea unei caste sacerdotale, aşadar la clericalizarea creştinismului (în condiţiile în care Noul Testament proclamă preoţia universală a credincioşilor, lucru dovedit şi de faptul că, la începutul sec. al III-lea, botezul mai era încă oficiat de credincioşi de rînd). Grigore Taumaturgul ar fi jucat un rol aparte în ritualizarea creştinismului, el propunînd asimilarea zeilor greci cu personaje biblice, astfel încît „tot panteonul religiei politeiste greceşti era încorporat în creştinism” (p. 160); această identificare conduce la preluarea ritualismului – specific religiilor păgîne – în creştinism. Cultul moaştelor, deloc pomenit în textele nou-testamentare, constituie un alt episod interesant al căderii în ritual, pe care autorul volumului îl analizează istoric, dar mai cu seamă în implicaţiile sale dogmatice. Etatizarea creştinismului – sub Constantin cel Mare, apoi sub Teodosie – şi încreştinarea forţată sub cel din urmă reprezintă pasul decisiv înspre pierderea esenţei vii a credinţei. Pornit pe acest făgaş, creştinismul se lasă devorat de ritualism.
Pe urmele lui Mircea Eliade, Richard Cavendish, E.M. Butler, J. Milton Zinger, Gregory Bateson etc. (pp. 178 sqq.), Iosif Ţon precizează că diferenţa dintre religie şi magie rezidă în faptul că cea dintîi angajează o imagine unitară despre cosmos, în închinarea credinciosului, în vreme ce magia se foloseşte de ritualuri pe care le ataşează unor scopuri concrete; religia operează în orizontul închinării, magia, în cel al manipulării lanţului cauză-efect. În termenii lui Eliade, religia este eminamente hierofanică, în vreme ce magia este kratofanică. Căderea în ritual a creştinismului echivalează, pentru Iosif Ţon, cu o degenerare dinspre religie către magie. Această degenerescenţă este ilustrată prin interesul pentru magie evident în folclorul românesc, precum şi în existenţa – la români – a unui creştinism popular, de factură sincretică, alături de cel dogmatizat.
„Să ne aducem aminte”, spune autorul exprimînd sintetic esenţa creştinismului, „că religia pe care ne-a dat-o Domnul Christos este, în esenţa ei, o relaţie personală cu Dumnezeu, fără o altă mediere decît cea a lui Christos Însuşi. De la această religie a relaţiei personale directe cu Dumnezeu s-a produs o alunecare treptată spre ritualuri şi spre ritualism” (p. 222).
Fides vel ratio? O concepţie evanghelică
Puţini parohi se mai încumetă astăzi să abordeze religia altfel decît exegetic. Cartea pastorului Iosif Ţon reprezintă o remarcabilă excepţie, care trebuie salutată; ea ocupă o zonă de interfaţă. O abordare doctă, propusă de un teolog evanghelic, care îmbină îndelunga sa experienţă de cercetare cu experienţa didactică, fără să neglijeze însă cîtuşi de puţin aspectele exegetice şi dogmatice. În Căderea în ritual, teologul intră în dialog cu sociologul, cu antropologul, cu istoricul religiei, într-un demers argumentat, din care nu lipsesc însă accentele polemice. Cartea lui Iosif Ţon îşi propune astfel să răspundă nu doar aşteptărilor spirituale ale cititorilor săi, ci şi nevoilor lor intelectuale, într-un veac contorsionat în forma semnului întrebării, aflat în trena vechilor „maeştri ai bănuielii” şi a contestatarilor mai recenţi ai revelaţiei biblice.
Pentru Iosif Ţon, credinţa nu se poate refugia exclusiv în spaţiul sacru al amvonului sau altarului, delimitat restrictiv de toleranţa modernă a unei europenităţi care trăieşte într-un veşnic prezent, fără trecut, fără esenţe, fără valori (altele decît cele autoreferenţiale). Credinţa îşi are locul în dialogul cu ştiinţele factuale şi cu ştiinţele spiritului. Surghiunului în amvon, Iosif Ţon îi opune dialogul academic, la catedra universitară. Cartea îmbină fericit analize adînci ale unor texte fondatoare ale credinţei creştine (precum Predica de pe Munte) cu incursiuni în folclor, mitologie, antropologie.
Însă cartea nu cade nici în ispita relativismului ieftin, a ecumenismului întemeiat pe lipsa de temei a modernităţii tîrzii: Iosif Ţon nu se sfieşte să pledeze în favoarea adevărului revelaţiei creştine, a caracterului autentic al Sfintelor Scripturi, a soteriologiei christice, nici nu se ruşinează să sancţioneze deturnările ritualiste, glisările înspre păgînism ale creştinismului autohton. Şi asta, pentru că afirmarea tranşantă a adevărului nu trebuie şi nu poate fi suspectată de intoleranţă: Adevărul nu se negociază; adevărul se proclamă!
[i] Iosif Ţon, Căderea în ritual, Oradea, Cartea Creştină, 2009, 277p.
[ii] Pentru distincţia dintre theoria şi systema, vezi Anton Dumitriu, „Teorie şi sistem”, în Eseuri, Bucureşti, Emiescu, 1986.
[iii] „Să reţinem că scopul acestui proces de dramatizare este să-i ajute pe participanţi să retrăiască evenimentele şi, retrăindu-le, să-şi vindece propriile răni sau defecte şi să se purifice de propriile aberaţii sau falimente morale” (pp. 142-143).
[iv] Teza este argumentată atît cu texte din Vechiul, cît şi cu texte dn Noul Testament. Exod 13:8: „Aceasta este spre pomenirea celor ce a făcut Domnul pentru mine, cînd am ieşit din Egipt”; Luca 22:20: „Acesta este trupul Meu care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta în amintirea Mea”; 1 Corinteni 11:25: „Acest pahar este legămîntul cel nou în sîngele Meu; să faceţi lucrul acesta în amintirea mea, ori de cîte ori veţi bea din el”.
[…] Recenzia se poate citi pe blogul: Scriptorie […]
Felicitari, Daniel, pentru aceasta docta recenzie. Abia astept sa citesc cartea, despre care am discutat in citeva rinduri cu Iosif Ton in vizitele lui la Iasi.
Sincer, am impresia ca ai cedat putin ispitei encomiastice, dar imi voi valida (sau invalida) aceasta impresie dupa citirea cartii. Personal as fi preferat ca textul tau sa aiba putin mai multi ‘dinti’.
Danuţ dragă, îţi mulţumesc pentru reacţie. Da, recenziile se pot scrie în mai multe feluri, inclusiv aşa cum am scris-o eu. Sigur, cartea este polemică şi de natură să suscite reacţii. Cu siguranţă că sînt teze care merită dezbătute (nu mi-am propus să fac asta, ci mai degrabă să atrag atenţia asupra unui volum care pune în dezbatere o temă interesantă şi pe care o abordează argumentat şi documentat).
Personal, mă aştept la reacţii vehemente, dat fiind demersul polemic pe care îl amorsează autorul. Or, în teologie, e loc de multă, foarte multă polemică şi dezbatere, altfel decît ar putea crede cei care privesc cu superioritate la discursul teologic, în care nu văd altceva decît un demers dogmatic, îngheţat şi refractar, care nu îi şade bine omului raţional, nici cercetătorului deschis spre inovare.
Desigur, teza care va suscita cele mai multe controverse se referă la ortodoxie. Le voi lăsa cititorilor de diverse confesiuni (evanghelici, ortodocşi) plăcerea să îşi formeze singuri opiniile în această privinţă şi să cîntărească argumentaţia autorului. Eu mă mulţumesc să atrag atenţia că volumul e o apariţie editorială importantă, prin chiar tonul său polemic.
Pe mine m-ar interesa reactia lui staniloae despre carte. dar poate comunicam cu el prin mediumul danut manastireanu… atunci cind isi va publica teza. no offence.
[…] ierarhiei ştiinţelor, regina lor, Iosif Ţon asumă implicit că teologia este un sistem (systema)[ii]. În consecinţă, odată bifată condiţia consistenţei interne a sistemului, sistemul în sine […]
[…] Creștină a publicat Cădere în ritual, de Iosif Țon, căreia Daniel Fărcaș i-a făcut o recenzie consistentă, cum nu prea găsim […]
„Iosif Ţon precizează că diferenţa dintre religie şi magie rezidă în faptul că cea dintîi angajează o imagine unitară despre cosmos, în închinarea credinciosului, în vreme ce magia se foloseşte de ritualuri pe care le ataşează unor scopuri concrete; religia operează în orizontul închinării, magia, în cel al manipulării lanţului cauză-efect.”
Se vede în ce vreţi voi să băgaţi sfânta ortodoxie, însă nu vă merge şi nu vă va merge, „evanghelicilor”, pentru că domnul Iosif Ţon, fiind parte dintr-un cult eretic, atâta s-a ereticit încât nu mai are nici un dram de discernământ spiritual (în cazul în care ar fi avut vreodată) iar această lipsă esenţială îl face să aibă o opinie absolut falsă despre Ortodoxie, în legătură cu care manifestă, pe lângă o ignoranţă crasă şi o obtuzitate lamenyabilă, o duşmănie a cărei cauză probabil numai domnia sa şi cel care îl mână împotriva Bisericii lui Hristos o poate înţelege. Biserica lui Hristos porţile iadului nu o vor birui, însă se pare că se foloseşte de elemente ignorante şi duşmănoase măcar pentru a încerca un asemenea demers. Însă Iosif Ţon a uitat un lucru şi anume că Dumneyeu este cu Biserica Ortodoxă, iar voi ereticilor într-o zi vă veţi pleca nouă ca adevăraţilor păstrători ai Evangheliei lui Hristos şi vă veţi recunoaşte singuri ca ceea ce şi sunteţi: nişte ERETICI !!
Poate că sunteți ortodox (în sensul denaturat contemporan), însă creștinismul vi se întrezărește mai puțin. Nu mă interesează prea mult acuzele formulate, dacă vrea autorul recenziei, poate să vă răspundă el, însă aveți un discurs extrem de agresiv și arogant. De unde numai înțelepciunea cea blândă cerută de Scripturi nu transpare. În afară de tiradele veninoase, prezentați și vreun argument?
Faceți eroarea să considerați că Iosif Țon reprezintă evanghelicii în general. Nici vorbă. Există evanghelici mult mai anti-ortodocși decât dumnealui și există oameni mult mai deschiși dialogului. Cam la fel stau lucrurile și în ortodoxia adevărată. În rest, e plină lumea de anonimi belicoși atât dintr-o tabără cât și din cealaltă.
Cititi, va rog, materialul “Caderea in ritual” si caderea in fabulatii:
http://ortho-logia.com/
Q.E.D.
Se pare ca Iosif Ton nu chiar inventeaza, dupa cum sugereaza articolul din site-ul sugerat de dumneavoastra. Puteti citi despre modul cum Grigorie Taumaturgul a propus inlocuirea inchinarii la zeitatile grecesti cu ideea de venerare a sfintilor in ‘Viata Sfantului Grigore Thaumaturgul’ scrisa de Sfantul Grigore de Nysa. Puteti accesa aceasta carte online, la adresa http://www.docstoc.com/docs/55427934/THE-LIFE-OF-GREGORY-THE-WONDERWORKER ; la pagina 29-30 veti gasi pasajul cu intamplarea respectiva.
Isus Hristos a fost un rebel impotriva sistemului religios din acele vremuri , sistem cazut in ritual , degradat si secatuit de insasi esenta simbolisticii lui.
Isus Hristos (sau Iisus Hristos, cu doi i, o alta aberatie moderna justificata printr-un fals ”respect”, ca si cum scris cu un singur ”i” ar fi o blasfemie, o asociere fonetica cu denumirea unui animal, si alte invetii specifice ortodocsilor) acest Isus Hristos care a murit pentru pacatele noastre si S-a inaltat la Cer, si sta la dreapta Tatalui mijlocind pentru noi, El, Marele nostru preot si singurul mijlocitor a fost pe pamint un REBEL impotriva sistemului religios corupt, amestecat, prost inteles, prost predicat, si nu s-a sfiit sa rastoarne mesele schimbatorlor de bani si sa le spuna verde in fata Adevarul.
A spune astazi adevarul in cadrul bisericii ortodoxe sau catolice inseamna a le rasturna mesele schimbatorilor de adevar , a le strica comertul cu ”moaste sfinte” si cu icoane , inseamna a le distruge insasi esenta idolatriei pagane pe care au adoptat-o prin intermediul perfid al ”sfintilor parinti” si al ”sfintelor taine ” , dovedite dealtfel paganisme ancestrale cu fetze ”crestine” …
Cum sa isi distruga ei fundatia de paganism pe care si-au cladit o monstruoasa constructie babiloniana de ritualuri si practici pagane, cum sa isi piarda posturile, job-urile, banii, pozitiile, statutul social, relatiile, pe care le au in cadrul institutiei religioase ? Si nu in ultumul rand , cum sa irite si sa provoace o masa de oameni ce se numara cu miliardele, spulberandu-le crezul idolatru in ritualurile pagane, risca sa fie linsati public, exact asa cum risca Isus Hristos sa fie LINSAT in public, datorita predicilor lui demascatoare si contrare invataturii”sistemului religios de stat” .
Avem in Isus Hristos un EXEMPLU , singurul demn de urmat, inclusiv in ceea ce priveste rasplata ”lumeasca” pentru curajul de a demasca paganismul ,idolatria,practicile ancestrale pagane si falsul grosolan predicat in sistemele megalo-religioase, concepute astfel incat masele de oameni sa fie usor de manipulat, stoarse de vlaga, extorcate de bani pentru ”acatiste online” , ”indulgente ”papale piperate, si tot felul de astfel de negoturi pe care le fac SCHIMBATORII DE ADEVAR la mesele lor din Casa Tatalui …pe care desigur, ca si acum 2000 de ani, au transformat-o intr-o ..intr-o…?Cum spune HRISTOS? ”intr-o pestera de talhari !”
Dur Hristos,nu? Poate prea dur pentru sensibilitatea ecumenica a preafericitilor ”mijlocitori”, ”inlocuitori” si ”loctiitori” ai lui Dumnezeu pe pamint?
”Atac La sistem! Atac la doctrina !” se jelesc schimbatorii de adevar, care daca ar (mai ) putea , probabil ar ucide ca si acum 2000 de ani, sau ca si in timpul inchizitiei, orice voce care se ridica , rebel, impotriva sistemului religios ce le alimenteaza venele, si ar racni siguri pe ei insisi” Singele lor sa cada asupra noastra! ”
E adevarat, Dumnezeu este iubire, Dumnezeu este bun, dar nu uitati ca Dumnezeu , intrupat in persoana lui Isus Hristos ,este si DREPT, si a protestat , a mustrat, a certat , a condamnat PUBLIC toate deraierile sistemului religios , si pentru ca El nu se schimba si ramine acelasi in veac, la fel ar face si astazi ,aici ,acum .
Reactia maselor de azi, a dregatorilor”, a capetelor incoronate, a preafericitilor , a mijlocitorilor” ?
L-ar linsa public pentru ”erezie” si pentru curajul de a spune Adevarul.
Da, draga „I…H…….org”, ai dreptate, de ce sa nu-si piarda preotii Bisericii Ortodoxe posturile, odata cu pierderea increderii in ivataturile sale de catre credinciosii sai si sa nu castigati voi, ratacitii, aceste posturi inaintea ochilor si in sufletele oamenilor pe care i-ati putea zapaci cu aparenta ‘biblicitate” a ereziilor voastre?
Domnu’ ‘myself’, pe mata nu te-a invatat mamica acasa ca nu e frumos sa injuri pe altii sub pseudonim? Sau lasitatea a devenit intre timp ‘cocoratie’ de pus pe pieptul pravoslavnic de arama?
Exact in acest fel tremurau preotii din vremea lui Isus , cum tremuri matale , domnule ”myself” , tremurau sa nu le fie luate scaunele, banii si statutul din pricina acelei Voci singulare care ii taia pe inima, le despartea rarunchii de sira spinarii cu taisul Cuvantului Lui Dumnezeu: era vocea lui Hristos , pe care o urau de moarte.. ”Are drac! Are drac! ”’ strigau in disperarea lor, e un eretic! Sa-l omoram!
Credeau, amaratii de ei , ca niste eretici rataciti vroiau sa le ia bunurile lumesti si desafatarile desarte …
Acest Dumnezeu intrupat, Omul Isus Hristos , care la fiecare doua fraze rostite spunea:” Este scris…” referindu-se la LEGE si la marturia profetilor din VT , le cunostea preotilor veninul inimii , si din insasi invataturile lor ii ingenunchia , pentru ca ei le rastalmaceau in functie de interesele lor meschine. ” Nu cunoasteti scriptura ..” ” Va rataciti ”.. de cite ori le-a spus Isus aceste vorbe?
Aveti Scriptura pe altar , o puneti la mare cinste, si cand o Voce singulara va spune ” Este scris ca …” sariti ca arsi , ”voi si cu biblia voastra,cu sola scriptura voastra , ereticilor..” pai nu e si a voastra? Ne-a fost data numai noua cumva?
Avem cumva biblii diferite? Stiu ca va straduiti de zeci de ani sa modificati, sa schimbati, sa scoateti din ea ce va taie pe inima ,(catolicii au reusit chiar mai mult decat voi) insa uitati ce este mai important: daca acel Cornilescu a fost un om pe placul Dumnezeirii , nici o alta traducere/adaugire/completare/schimbare nu va avea izbanda , in veci .
Pentru ca ceea ce are binecuvantarea Lui Dumnezeu dainuieste in veac , si ceea ce are binecuvantarea oamenilor dainuieste cit aburul ce se ridica pentru putin timp …
Noi, ereticii lui Hristos, ratacitii in Hristos , nu facem parte din NICI o organizatie lumeasca religioasa /cult/ secta/sistem, dar SUNTEM LIBERI in constiinta si cuget si simtire, atita timp cat ascultam DOAR de Hristos si-L urmam in caile noastre.
Nu exista mantuire de masa, religie de masa, crestinism engross, la bax, nu exista mantuire ”a neamului ” in catedrale opulente megalomane , ci exista mantuire personala , directa, in relatia om>Hristos>Dumnezeu , pe care ati anulat-o milioanelor de copii ai lui Dumnezeu, interpunindu-va intre ei si Dumnezeu ca ”mijlocitori” , sau interpunind false paganisme gen ”imparateasa cerului ” ”mijlocitoarea ” , negand cu inversunare cuvintele Apostolului Pavel care va spune din oasele lui albite in tarina pamantului ” Caci este un singur Dumnezeu, si este un singur mijlocitor intre Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos”
Asa este sau nu? Este singurul Mijlocitor Marele nostru Preot Isus Hristos ?
Sau si Pavel are drac?
Are drac numai cand va taie pe inima Cuvantul , in rest stiti sa lingeti oasele albite ale putrezirii , voi , cei care va inchinati la un DUMNEZEU AL MORTILOR .
Spre deosebire de voi, noi, ratacitii in Hristos ,avem un DUMNEZEU AL CELOR VII!
Daca s-ar putea scula Pavel , sa vada cum pupati plini de idolatrie evlavioasa putreziciunea carnii, v-ar spune la fel:” Oamenilor, DE CE faceţi lucrul acesta? Şi noi suntem oameni de aceeaşi fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşarte la Dumnezeul cel Viu, care a făcut cerul, pământul şi marea şi tot ce este în ele.
Ati auzitce zice Pavel ? LA DUMNEZEU CEL VIU! NU la moastele putreziciunii ,nu la cultul mortilor babiloniano-egiptean, nu la idolatria de lemn vopsit, mut ,surd si orb!
Ca si atunci, probabil l-ati linsa public pe Pavel, improscandu-l cu pietre. Fiindca nu va lasa sa va faceti mendrele pagane pentru care ati fost nascuti ca vase de ocara, pentru ziua aceea ciudata, ziua maniei Lui…
E drept, aici alegerea este a lui Dumnezeu.” Nimeni nu poate veni la Mine, daca nu-l atrage Tatal, care M-a trimis” spune Isus Hristos . E singura scuza pentru ceea ce (inca) faceti , si pentru ca aveti ochii acoperiti..
Totusi , El da fiecaruia dupa bunul Lui plac .Nu putem noi sa-I cerem socoteala de caile Lui, si cine indrazneste sa-I spuna: Ce faci?
Dar, daca va face cineva sa pacatuiasca pe unul din acesti micuti, care cred in Mine, ar fi mai bine pentru el sa i se lege de gat o piatra mare de moara si sa fie aruncat in mare.” spune Hristos .
Macar pentru acest verset si tot ar trebui sa tremurati de urgia care va sa vina peste cei care numesc raul bine, si binele rau, care spun ca intunericul este lumina, si lumina intuneric, care dau amaraciunea in loc de dulceata, si dulceata in loc de amaraciune!
Nicaieri ortodocsii nu neaga ca Isus ar fi singurul mijlocitor dintre om si Dumnezeu. Orice ar spune ei despre Fecioara Maria sau sfinti, niciun teolog ortodox nu ar fi de acord ca pasajele biblice din scrisorile lui Pavel sau Epistola catre Evrei la care tu faci trimitere ar avea de-a face cu altcineva decat cu Isus Hristos.
Doamne, Teofile, ce fanatici sectanti gazduiesti aici? Nu e treaba mea sa-ti dau sfaturi, dar nu crezi ca te compromiti aprobind asemenea atacuri murdare la credinciosii unei alte biserici?
Cine este curajosul asta care ii injura pe ortodocsi de sub acoperirea pseudonimului IsusHristos.org? Ma intreb cum de nu-l trasneste Dumnezeu pentru obraznicie si prostie. Fereasca Dumnezeu! Nu ajunge fanatismul fundamentalistilor ortodocsi? Acum facem publicitate si la falitii nostri?
Sigur, e treaba ta. Faci ce vrei in propria casa, dar in acest caz eu ma voi tine departe. Am un nivel redus de toleranta la prostia fanatica.
Stimate DanutM,
Habar nu am cine semnează sub un pseudonim atât de arogant (Isus Hristos), însă știu că există un site cu acest nume. Pe acest site n-am găsit nicăieri numele vreunui autor. Comentariul este, într-adevăr, într-o notă cunoscută și redactat cu o vehemență familiară.
Există multe motive pentru care aș suspenda comentariile de la recenzia lui Daniel F. Cu toate acestea, cred că nu atât textul său cât cartea lui Iosif Țon suscită astfel de comentarii. Or, dacă am găzduit un text despre un volum în care dr. Țon vorbește despre păgânizarea Bisericii Ortodoxe, probabil că acestea erau reacțiile firești. În acest sens, cred că e o ilustrare destul de elocventă toată tirada generată de apariția acestei recenzii.
Firește că n-aș vrea să vă pierd nici ca cititor, nici ca, eventual, critic al acestui blog. De aceea v-aș invita să priviți aceste comentarii ca fiind necesare și inevitabile la un anume tip de discurs practicat de către lideri ai unei tabere sau a alteia. Din pricina faptului că mi se par prea tare înfipte într-o realitate extrem de actuală, acută și atotprezentă, le-aș lăsa să completeze imaginea de ansamblu.
Dacă vă mai amintiți, singurul text care a mai generat reacții oarecum similare ca vehemență, este cel legat de „Mesajul pierdut al lui Isus”. Cred că replicile acestea foarte vehemente denotă o sensibilitate, o durere chiar. Pe aici pe undeva cred că trebuie căutate problemele care-i frământă pe oameni. Pastorii au ocazia să identifice „zonele sensibile” ale comunităților lor. Poate de aceea ar trebui să citească și pastorii bloguri, știu și eu?
Promit însă că dacă se continuă în același stil, voi lua și alt tip de măsuri. Fiindcă, pentru o priveliște cât de cât completă, avem, într-adevăr, suficiente elemente în comentariile deja postate.
Mai adaug încă o chestiune. Cred că așa se desfășoară, de multe ori, „dialogul” interconfesional chiar la nivel înalt. Genul de „argumente” practicat de cei care au comentat aici mi se pare că se inspiră din discursul de biserică al preoților și pastorilor care, la rândul lor, au fost instruiți în acest sens.
PS: Pseudonimul este un… nărav de care se scapă greu, mai ales că e atât de comod. Însă mă gândesc că nici existența unui nume nu ne-ar ajuta prea mult (atâta vreme cât numele nu e sonor). Mai problematic mi se pare că aceste atitudini reprezintă un eșantion consistent al grupărilor creștine evanghelice, respectiv ortodoxe. După ce am văzut în alte părți, aici avem de-a face cu o „falangă” ceva mai… blândă.
La fel de putin toleranti la ”prostia fanatica ”erau si securistii care va faceau viata amara, domnule DanutM.
Libertatea de exprimare este un DREPT pentru care ati suferit, laolalta cu alte milioane de romani.. sau incepeti sa va transformati in ceea ce ati urat mai mult ?
Indiferent ce parere ”fanatica” are celalalt, cand incepi sa te consideri ”cenzor” si sa bagi pumnul in gura sa ii interzici sa vorbeasca liber ,sa hotarasti ce are dreptul sa spuna x sau y , ideea de democratie si libera exprimare devine un mit , o contrafacere , o minciuna calduta, nici rece nici in clocot…
Sa nu deranjam cumva cu ceea ce spunem, sa nu iritam oamenii, sa fie ecumenism caldut, o ciorba calduta de pace si minciuna amestecata cu adevar in care sa ne scaldam cuminti si SOLEMNI DECORATIVI dupa cum bine spune Andrei Plesu (referindu-se la biserica),sa fim calduti si ingaduitori cu tainele nelegiuirii insinuate perfid in toate sistemele religioase, nici rece nici in clocot sa fim, ci asa cum nu vrea Dumnezeu: caldicei…
In alta ordine de idei , unde vezi dumneata injuraturi in biblie? Mai citeste odata ce am scris, am dat doar exemple biblice, ale Mantuitorului , ale apostolilor, daca astea sunt injuraturi fiindca lovesc in paganismul unora care nu vor sa se trezeasca, atunci fie si asa… oricum , este o multumire sa vezi cum te urasc oamenii din pricina Cuvantului , ”din pricina Numelui Meu”, spune Hristos…
Nu e cazul să vă victimizați, nici să faceți tot felul de comparații bizare. Una e libertatea de exprimare și cu totul alta e virulența unui comentariu anonim. Libertate de exprimare presupune asumarea curajoasă a propriilor declarații. Democrație nu înseamnă că toată lumea are voie să spună orice îi trece prin cap, ci că toată lumea are dreptul să exprime o opinie civilizată, argumentată și că își respectă preopinenții.
În rest, e clar că nu ieșiți din retorica specifică și orice contraargument nu face decât să vă ajute să vă consolidați edificiul.
PS: De unde privesc eu, lucrurile arată în felul următor: Danuț M. a suferit pe vremea comunismului pentru ceea ce a spus și și-a asumat consecințele vorbelor și acțiunilor sale (a și plătit pentru asta). Dumneavoastră, într-o vreme de deplină libertate (așa cum o clamați) nu faceți nici măcar gestul cavaleresc de a vă declara fățiș identitatea, ci vă ascundeți sub un pseudonim arogant și încercați să atacați un om care vine fără măscă. Gestul acesta este josnic, cu atât mai mult cu cât vă prevalați de Scriptură ca de o armă și manevrați versete biblice ca să vă acoperiți lașitatea. Asta cu atât mai mult cu cât argumentele, nu sunt argumente, ci doar atacuri…
Dacă aveți de prezentat vreo explicație, vreo scuză sau v-ați gândit să vă prezentați, atunci sunteți binevenit, altfel, acest fel de ambuscadă dialogală va fi oprită. Altfel spus, nu veți mai putea posta niciun comentariu pe acest blog. Știu că nu duceți lipsă de spații de exprimare, nici (din păcate!) de cititori. Dar veți ști măcar că un neo-securist (dacă vă satisface titulatura asta) vă interzice să vă exprimați pe blogul administrat de el pentru simplul motiv că vă socotește – în această fază – un luptător parșiv și neleal.
Desigur că vă rămâne și posibilitatea să considerați că sunt „adeptul” lui Danuț M., că sunt „căldicel” etc. Însă justificările dvs. în fața propriei conștiințe nu mă interesează și nu mă privesc.
Stimate domn, sunt doar un pacatos anonim ca oricare altul.Daca ma cheama Valentin Stanescu va ajuta la ceva? Daca am doar 22 de ani este important?
Nick-ul nu este arogant, pur si simplu ma regasesc in ceea ce scrie pe acel site , rezonez cu ideile respectivilor /respectivului proprietar , de aceea il folosesc.Ma bucura ca are curajul de a spune ce crede. M-am saturat de discutii sterile si monotonie solemn decorativa.
Am crezut ca si aici se poate spune liber ce credem, dar probabil temperamentul meu vulcanic v-a deranjat.
Ar fi ridicol sa imi cer scuze pentru ceea ce simt si cred , dar imi prezint scuzele daca v-am inoportunat discutiile academice cu felu-mi intempestiv si ambuscadele clocotinde.
Sunt doar un anonim , care inca mai crede ca că afirmarea tranşantă a adevărului nu trebuie şi nu poate fi suspectată de intoleranţă: Adevărul nu se negociază; adevărul se proclamă.
Si asa ”parsiv , neleal” ”inca netrasnit de Dumnezeu ” (citez din dvs si celelalte adresari mie) eu va doresc multe binecuvantari , Harul Domnului si Pacea lui Isus Hristos sa fie peste dumneavoastra si familiile dumneavoastra, multa sanatate si numai bine va doresc.
Stimate Valentin Stănescu,
Aici se poate spune liber orice doriți dumneavoastră, atâta vreme cât această libertate nu devine bălăcăreală. Temperamentul vulcanic ar trebui să vă deranjeze în primul rând pe dvs și să nu constiutie o scuză/un pretext pentru a spune orice, indiferent dacă aveți sau nu vreun argument.
În ce mă privește, consider că perorația dvs antiortodoxă dovedește insuficientă documentare în privința subiectului. Comiteți aceeași eroare pe care o comit foarte mulți evanghelici și foarte mulți ortodocși: judecați după ureche și, eventual, după știrile de la tv. Până una-alta, nu ne-a fost dată nouă posibilitatea să cunoaștem inima, așa că e foarte dificil să acuzi ceva ce nu cunoști.
N-ar fi ridicol să vă cereți scuze pentru ceea ce credeți în cazul în care ați constata că v-ați întemeiat credința pe o prejudecată, de pildă. Și, atâta vreme cât nu vă luați la trântă cu teologia ortodoxă, ci doar cu niște năravuri ale unor preoți (fie ei și foarte numeroși) apostați, nu cred că ați realizat mare lucru. Ați putea face la fel de bine o critică a bisericii baptiste, penticostale, creștine după evanghelie în funcție doar de pastorii care au colaborat cu securitatea sau de pastorii care au făcut averi frumușele pe seama bisericilor pe care le păstoresc.
În general, nu cred că adevărul unei afirmații depinde de gura care îl rostește, însă când veniți să vă reclamați cu atâta aplomb LIBERTATEA, eu țin neapărat să precizez că orice libertate are atașată niște responsabilități, altfel este doar un dezmăț fără limite. Libertatea se limitează pe sine. Dumnezeu Însuși își limitează puterile ca să dea loc libertății noastre. Nu vi se pare bizar acel verset pe care sunt sigur că îl cunoașteți: „Iată, Eu stau la ușă și bat…” Libertate – în sens creștin – este libertatea de a face binele, nu de a spune orice. Ceea ce reclamați dvs este o libertate laică, o libertate modernă, facilă și propagandistă. În același fel reclamă orice grupare minoritară libertăți, ca mai apoi să ceară drepturi și favoruri. Cred că dacă vă limitați la acest tip de libertate sunteți pe o pistă problematică.
Repet ce spuneam și în celălalt comentariu: nu e cazul să vă plângeți de milă. Puteți să vă susțineți punctul de vedere cu argumente. Nu ați importunat prin stilul intempestiv, ci prin rigiditatea discursului. Dacă vreți să purtați un dialog (nu un monolog), atunci musai să nuanțați sau măcar să aduceți argumente temeinice și irefutabile. O afirmație de acest gen: „Stiu ca va straduiti de zeci de ani sa modificati, sa schimbati, sa scoateti din ea ce va taie pe inima ,(catolicii au reusit chiar mai mult decat voi) insa uitati ce este mai important: daca acel Cornilescu a fost un om pe placul Dumnezeirii , nici o alta traducere/adaugire/completare/schimbare nu va avea izbanda , in veci . ” trebuie susținută, nu doar enunțată.
Siguranța cu care vă simțiți purtător al adevărului mă sperie. Fiindcă, dacă e să vă aduc un contraargument din aceeași categorie cu cele folosite de dvs, și fariseii erau foarte convinși că ei „văd”, că ei dețin adevărul. Sunteți mult prea sigur pe propria dvs interpretare a Scripturii, uitând că nu aveți la îndemână decât o traducere (și aceea cu destule probleme). Recomandarea mea e să veniți cu textul în ebraică sau greacă și atunci argumentele sunt, într-adevăr, mult mai solide. În ce privește sfințenia traducerii Cornilescu, e bine să fiți prudent, fiindcă se străvede influența englezească în foarte multe locuri (de la virgula pusă înainte de „și” până la ortografia numelor proprii). Departe de mine gândul să contest traducerea ca atare, nu, doar vreau să îndemn la prudență.
Wurmbrand, un om pe care îl cred, recomandă tuturor pastorilor să învețe limbile biblice tocmai pentru a putea evita eventualele exagerări generate de o traducere deficitară sau de o interpretare excesiv de modernizată a unor pasaje. Măcar faptul că avem paradigme culturale foarte diferite de cele ale anticilor tot ar trebui să vă dea de gândit și să vă determine să aprofundați o chestiune înainte de a o proclama ca adevăr unic și categoric.
Părerea mea e că, dacă chiar aveți cei 22 de ani de care ziceați, sunteți încă prea tânăr ca să aveți foarte multe certitudini. Acestea ar trebui să vină în timp și, în general, să fie puține. Altfel riscați să vă transformați în ceea ce urâți mai mult (ca să vă citez): într-un legalist imobil, care consideră că propriile convingeri sunt adevăruri revelate. Scriptura poate fi (după cum puteți vedea dacă aveți cunoștință despre istoria creștinismului) rechiziționată spre uzul personal. Au comis-o inclusiv marii reformatori: Calvin și-a ars pe rug niște oponenți… Iar Calvin studia zilnic Biblia și nu oricum.
Deci dacă mari oameni au putut să derapeze (a se vedea cazul lui Petru, Tertulian, Calvin, Luther, Origen), deși aveau – nu mă îndoiesc deloc – cele mai nobile și mai spirituale intenții, nu văd cum noi, cei care suntem mult mai neputincioși, am putea sta fără griji și ne putem lăuda cu certitudini fără teama de a greși. Poate comit un abuz aplicând scepticismul meu și persoanei dvs, însă istoria mă obligă să fiu prudent.
Draga Teofil,
Iti inteleg motivele si nu incerc sa-ti impun regulile mele, Ar fi incorect. Sunt extrem de alergic la, vorba lui Dyo, ‘patologiile agorei evanghelice romanesti” si refuz sa-i fac loc in spatiul administrat de mine.
In ce priveste anti-ortodoxismul lui Iosif Ton, aceasta este o disputa veche a mea cu el. Din pricina acesteia si a altor dispute de acest gen a spus odata despre mine (si nu fata de mine!?!) ca sunt ‘fascinat de ortodoxie si ii dispretuiesc pe evanghelici’. Este nedrept, dar asta este. Acest lucru, si altele asemenea, nu ma fac totusi sa pierd respectul pe care-l am pentru el. In ciuda slabiciunilor lui (oamenii mari au slabiciuni mari) ceea ce a facut el pentru evanghelicii romani nu poate fi negat de nici un om de buna creduinta.
De aceea privesc cu suprem dispret atacurile perverse asupra lui Iosif Ton initiate de Paul Negrut si de yesmenii din jurul lui. Un om educat in Marea Britanie ar trebui sa fie un domn. Din pacate, acolo unde nu este caracter, nu ne putem astepta la altceva.
Accept remarca dvs , domnule Teofil S., remarca ce indeamna la prudenta , insa de la un anumit nivel prudenta in exprimare impune o limitare a dialogului, izvorata din teama de a nu tulbura apele celuilalt … prudenta sta la baza ecumenismului , fundatia mix-ului de idei crestine si pagane tolerate de toate partile implicate tocmai pentru a nu deranja sistemele ,mecanismele de functionare a religiilor de masa.
Un tot unitar de un gri incert, o masa amorfa de credinte eterogene este ultimul lucru de care avem nevoie , ca specie creeata de Dumnezeu . Nu pledez pentru fanatismul de tip islamic, insa este de admirat intransigenta cu care isi proclama adevarul lor … iar noi ,tacuti, prudenti , super-ecumenici, ezitam sa spunem chiar si adevaruri incontestabile (cel putin pentru mine) cum este acela ca Isus Hristos este singurul mijlocitor intre om si Dumnezeu, sau ca este Marele nostru Preot care sta la Dreapta Tatalui in Ceruri, si mijloceste pentru noi..acestea nu pot fi nici traduse nici intelese altfel decit scrie in Scriptura .
Pentru ca intreaga Scriptura se explica si se intelege prin ea insasi, chiar daca exista intr-adevar citeva inadvertente in Evanghelii . Acele nepotriviri minore intaresc cu atat mai mult imperfectiunea umana ca mediu de transmitere/ traducere a adevarului divin, dar esenta insuflarii Dumnezeiesti se simte , se traieste de la primul verset al Genezei pina la ultima suflare a Apocalipsei. O suma de experiente reale, traite de mine personal, in viata de zi cu zi, confirma mintii ceea ce inima a primit mai demult, de aceea nu ma pot limita la a face doar o analiza pe text seaca si riguroasa.
Logica umana si rigorile stiintei nu pot cuprinde in ele ceea ce este Duh , carnea nu poate analiza Duhul ,asa cum ambalajul nu are nici o idee despre continut, decit in masura in care Creeatorul ambalajului si continutului ii devoaleaza anumite lucruri. De fiecare data folositoare.
Indreptar de viata, indrumar,manual de instructiuni, ghid de folosire al vietii ,poate ar fi nume mai potrivite pentru aceasta carte insuflata de Dumnezeire, pusa langa continut, in ambalajul carnii .
Nu eu port povara Adevarului, fiindca Adevarul este insusi stalpul universului care sustine tot, si orice faptura isi are miscarea si suflarea in acest Adevar, chiar daca are libertatea sa il conteste . In schimb port povara pacatelor mele, uitand uneori ca e mai bine sa le las in seama Mantuitorului.
Adevarul , odata ce ai cerut sa-l primesti , este o flacara ce te arde daca o tii sub haina, nu e doar o figura de stil evreiasca, pur si simplu esti nevoit, obligat sa o scoti ca pe o torta despre care unii pot sa afirme chiar ca este intuneric! Suntem liberi sa spunem orice, dar sa aducem argumente solide, materiale si incontestabile care sa probeze/infirme Duhul , este cu neputinta carnii .
Tocmai in aceasta lipsa aparenta a probelor indubitabile , Dumnezeu a inchis cu o simplitate si o modestie de care numai El este capabil, toate comorile dragostei, dreptatii, intelepciunii,cunostintei si binecuvantarilor ce le are pregatite pentru noi, oamenii..
Certitudinea mea este una singura: Hristos .
Din aceasta certitudine izvorasc oricare alte certitudini, insa baza, fundamentul, este El, Fiu al Omului. Si Fiul Lui Dumnezeu deopotriva. Nu poate exista forma de ‘’credinta’’ crestina, care sa trunchieze, sa minimalizeze , sa distorsioneze, sa scoata ori sa adauge ceva la ceea ce este desavarsit .
Dimpotriva, credintele si religiile construite de oameni trebuie sa isi indrepte mersul dupa Hristos, dupa exemplul Lui , si nu invers, nu putem adapta pe masura ce trec mileniile persoana lui Hristos la actualitate, pentru a fi ‘’in pas cu timpurile si cu trendurile’’. El Insusi este actualitatea, prezentul, Cel ce era, Cel care este, Cel ce vine.
Nici un ‘’sfant parinte’’ indiferent de titulatura lumeasca ce i se confera, nu are cum sa adauge ,sa mistifice, sa tainuiasca ori sa scoata ceva din ceea ce a fost dat in vremurile apostolice prin Isus Hristos.Nici o ‘’sfanta traditie’’ nu poate completa suma de invataturi ,trairi, relatari apostolice fiindca aceasta ar insemna o lipsa, un gol , o imperfectiune a lucrarii Dumnezeiesti in vremea apostolica, ceea ce nu este posibil, pentru ca doar Dumnezeu este singurul infailibil (si nicidecum….prudenta ma indeamna sa pun puncte puncte…)
Ar insemna sa rescriem la nesfarsit Scriptura, completand-o cu invataturi ce sunt straine de esenta ei.
Ce s-ar face Pavel fara invataturile traditiilor venite la secole dupa ce si-a dat duhul?Ce s-ar face Petru, Ioan, si toti ceilalti apostoli, fara invataturile ‘’sfintei traditii’’ aparute la secole dupa ce au murit?
Daca ar fi ceva atat de important , le-ar fi fost dat inca de atunci de Hristos, fiindca El nu le-a ascuns nimic.
Dar daca le-a fost dat doar atat, atunci le ce bun sa vina niste straini la secole distanta , si sa adauge ?
Ce se poate adauga la ce face Dumnezeu?
Sau ce se poate scoate? Nimic.
Fiindca nimic nu este in plus si nimic in minus in Lucrarea Lui, fie ca e vorba de o infinitate de galaxii, fie ca e vorba de citeva fraze rostite de El in public.
De ce oamenii simt nevoia sa imbunatateasca ceva ce este deja perfect? Tocmai pentru a-si scuza propria imperfectiune , pentru a-si demonstra ca pot sa-si aduca contributia lor si ravna personala la o Lucrare ce este desavarsita. Intinarea se face astfel, e cu neputinta carnii sa upgradeze lucrarea Duhului.
In definitiv, ortodox inseamna ‘’drept-credincios’’ . Nici la stanga, nici la dreapta, ci doar calea ingusta care este Hristos.
Atunci de ce nu ne debarasam de balastul elementelor straine fuzionate cu simplitatea Adevarului apostolic?
Impopotonarea solemn-decorativa si total inutila, daca nu chiar daunatoare, a elementelor straine dreptei credinte fac din ortodoxie un mix de practici si ritualuri incolacite serpeste pe Trupul lui Hristos, adica noi, oamenii, trupul Bisericii si al lui Hristos totodata.
Spun ‘’noi’’ pentru ca eu insumi faceam parte din acest mecanism ,neintrebat si fara drept de alegere, din pricina ‘’vaccinarii’’ cu un soi de botez fara sens, la varsta la care nu suntem constienti nici macar ca existam, cu atat mai putin sa stim ce sa alegem liberi.
Astfel, botezul ‘’cu forta’’ al copiiilor , pentru satisfacerea’’sfintei traditii’’ si a ‘’must have’’-urilor sociale , anuleaza sansa majoritatii tinerilor/adultilor de a alege liber daca doresc sa se nasca din nou, din apa si din Duh , sa faca aceasta marturisire a unui cuget curat in Numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh la o varsta la care inteleg si pot fi responsabili de alegerile lor. Ei spun’’ dar eu sunt deja botezat,la ce mi-ar folosi inca un botez?…’’ insa altcineva a ales pentru ei, altcineva a hotarit, altcineva le-a impus un ritual golit de esenta si sens, pe cand Dumnezeu doreste dupa cum stim libertatea absoluta de alegere a fiecarui individ.
Oare intimplator Isus Hristos s-a botezat in apa Iordanului dupa varsta de 25 de ani? Nu cumva este un exemplu, un model care trebuie urmat? Nu cumva ne-a lasat sa intelegem ca doar un botez dorit cu mintea responsabila si cu inima dornica este acceptat de Dumnezeu ? Intrebarile-mi sunt retorice.. Cate exemple de botezuri infantile, de bebelusi ganguritori avem in Scriptura? None.
Daca e vorba de rigiditate, ne intoarcem la exemplul Hristos. ‘’Cine nu este cu Mine, este impotriva mea ‘’ .
Incredibil de rigid in afirmatii, Hristos intareste imposibilitatea unei variante gri, ecumenice . E ori alba ori neagra .Nu exista gri in atitudinea, comportamentul , afirmatiile si caracterul lui Dumnezeu.
Adevarul nu este deloc elastic , asa cum s-ar dori poate. Este de o rigiditate enervanta .
Ori il acceptam exact asa cum este, ori nu suntem din El. Nu putini sunt cei care acuzau ca Hristos era un om cu idei putine si fixe .
Si totusi, iata-L la Dreapta Maririi . Sigur ca nu-l vedem cu Hubble, ci prin credinta . La urma urmei, ne intoarcem de unde am pornit: cheia in care Dumnezeu isi inchide comoara de dragoste, cunoastere, dreptate, intelepciune si binecuvantari, este tocmai ‘’lipsa’’ argumentelor palpabile .Desi unuia ca Toma i-a fost facuta onoarea sa puna si degetul pe rana .
Dar mai fericiti sunt cei ce cred fara sa puna degetul . Credinta le este socotita nebunie , fiindca tot sistemul de valori al lumii este sucit invers .
Mai intai are intaietate ce izbeste ochiul si ce poate apuca mina, si tot mai departe ce vibreaza sufletul si inalta inima . Mai intai vine ce este firesc,lumesc si pieritor, si abia poi ceea ce este duhovnicesc, ceresc, si nemuritor .
Suna a non-sens urechii scepticului, dar suna bine inimii credinciosului. Poate mai discutam pe tema aceasta…
Pacea lui Hristos sa fie peste dumneavoastra.
Stimate Valentin Stănescu,
Doar câteva mici observații și vreo 2-3 întrebări.
De ce pledez pentru nunanțe și pentru o… modestie a proclamării prea sigure de sine a adevărului? Pentru că fariseilor li se spune: dacă ați fi orbi, n-ați avea păcat, dar voi ziceți că vedeți, de aceea păcatul vostru rămâne. Orice certitudine excesivă și excesiv de cuprinzătoare în creștinism este riscantă. Există câteva certitudini, care deja sunt intrate în dogmă: Sf. Treime, Întruparea, Învirerea. Dar, de exemplu, predestinarea e discutabilă. Nici măcar reformatorii (care erau minți foarte luminate și suflete pline de râvnă) nu s-au pus de acord asupra chestiunii.
Vă rog să nu amestecați botezul lui Isus în povestea cu obligativitatea botezului la maturitate, căci comiteți o gravă eroare dogmatică și teologică. Dacă doriți, biblică. Poate că merge ca retorică la neinițiați, dar ca argument în favoarea botezului e eronat! Nicăieri nu zice Isus: faceți și voi la fel. Nu vi se pare suspect? Unde citiți în Biblie că apostolii (cei 12) au fost și ei botezați după „modelul lui Isus”? Isus nu se putea boteza ca noi pentru simplul motiv că noi spunem că botezul urmează convertirii și e o mărturie a unui „cuget curat” (care, în prealabil, fusese foarte încărcat). Nu faceți asemenea paralele că ne paște erezia.
Nu cred că Biblia se interpretează singură (acesta în sine nu e un principiu biblic, ci unul protestant, deci aderați fără voia dvs. la o „tradiție”!!!). Dacă ar fi adevărat ce spuneți dvs., atunci toți am înțelege Scriptura identic. Or, cum explicați cele câteva mii de confesiuni creștine? Să zicem oare că toți sunt proști, numai noi și ai noștri nu? Nu cumva seamănă a mândrie spirituală asta? Iar tatăl mândriei… să continui?
Întrebare: ce Biblie citeau creștinii din Biserica Primară, dar creștinii din sec. II?
Dacă lucrurile sunt atât de clare, cum se face că nu putem vorbi de un Nou Testament ca atare decât abia prin sec. IV? Ce ne facem cu creștinii care au crezut în a treia epistolă către corintieni? Și alte întrebări asemenea… Pot să mai adaug și niciuna nu e retorică.
Vedeți că, se pare, cădeți într-o eroare modernă (sau postmodernă): adevărul trebuie proclamat, într-adevăr, dar nu urlat, nu e la concurență cu alte adevăruri de aceeași talie. Dimpotrivă, e unic și, prin aceasta, nu are nevoie de reclamă. De obicei, vocea prea sonoră ascunde o deficiență de mesaj. Sper că nu admirați Kalașnikov-ul și spânzurătoarea islamiștilor. Nu sunt dovezi de intransigență, ci de intoleranță. Iar creștinii, de când există (cu unele regretabile excepții) au dovedit îngăduință, toleranță, au semănat libertate. D-aia a ajuns cultura occidentală atât de secularizată, fiindcă creștinii au înțeles că e drept să lase fiecare suflet să aleagă sau nu binele.
A intra într-un dialog nu înseamnă, cu necesitate, a negocia adevărul, ci a lăsa loc și celuilalt să spună ce are de spus și a nu-l considera de la început ca fiind un impostor, un mincinos, un rău-intenționat. Nu vă mai speriați așa de tare de ecumenism. Nu dovediți decât că sunteți foarte ușor de speriat și de manipulat de către anumiți „agitatori”. Cristos s-a rugat explicit pentru unitatea creștinilor, de aceea, chiar dacă comit erori, ecumeniștii merită apreciați că se preocupă de asta. Opusul ecumenismul nu e atomizarea, ci o unitate mai înțeleaptă, mai bine negociată. Segregarea pe care o propovăduiesc mulți vi se pare mai „creștinească”? Iar nu e retorică întrebarea. Faptul că unii se declară (cu emfază) superiori altor creștini, credeți că vine de la Cristos?
Mă opresc aici…
Va salut cu respect,
Dupa modelul Hristos, sau Cristos, Christos, Jesus, Yehoshua,(oricum L-am numi este acelasi)am sa caut raspunsurile in..aceeasi carte numita Scriptura . ‘’Este scris…’’ a raspuns Hristos oricarei afirmatii, sau provocari, ori argument , venite din exterior spre a-I schimba gandurile, invatatura sau calea aleasa de El .
Referitor la ceea ce spuneti dvs:’’ Nu cred că Biblia se interpretează singură (acesta în sine nu e un principiu biblic, ci unul protestant, deci aderați fără voia dvs. la o „tradiție”!!’’ , eu va aduc aminte ca este scris:
‘’Fiindcă mai întâi de toate, să ştiţi că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură. Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.’’
Asadar , nu protestantii sunt cei care au hotarit acest principiu, ci este spus de Petru in cea de-a doua epistola. Orice explicare a evenimentelor scripturii trebuie facuta in contextul altor evenimente si invataturi, tot din scriptura!
In acest fel, este cel putin o dubla verificare a fiecarui adevar rostit ,in ideea unei intelegeri cit mai corecte . Protestantii n-au facut altceva decat sa insiste asupra acestui mod de a trata invataturile scripturii,n-au inventat ei apa calda.
Personal, nu sunt un aparator al protestantilor si nu lupt pentru nici o cauza a lor, in aceeasi masura in care nu lupt impotriva ortodocsilor sau catolicilor .
Daca este o ‘’ravna care ma maninca’’ pe mine, este aceea de a determina o epurare in gandirea lor ritualica, plina de simbolistica si crezuri asiro-babiloniene , in care este amestecata si o doza de adevar biblic dupa gust, asa, un fel de shake roze de aditivi religiosi cu gust acru .
Nu persoanele x,y,z sunt vizate , nu pederasti sau pedofili preacuviosi in sutane , nu afaceristi dubiosi ce tamaiaza cu aplomb la job-ul preasfant, pentru ca uscaturi sunt oriunde indiferent ca se numesc catolici, adventisti, ortodocsi, baptisti, evanghelisti, martori, ostasi, protestanti, etc.
Mai grav decit acele cazuri izolate este ca sistemul religios este astfel construit incat nu poate functiona fara crezurile babiloniene , mai pregnante in ortodoxie si catolicism decat in alte culte.
Nu consider ca protestantii le sunt superiori , sau ca noi suntem superiori protestantilor, ci toti suntem egali, si fiecare avem pacatele noastre: dar spre deosebire de protestanti, sistemul catolic (si cel ortodox) nu poate functiona fara ingredientele babiloniene & egiptene.
Imaginati-va cum ar fi sa apara maine liderii acestor culte si sa declare public:’’Dragi credinciosi, stimati enoriasi: de astazi am hotarit sa scoatem orice element strain din doctrina noastra care nu corespunde dictonului ‘’ Este scris !’ . De astazi imbracam forma simpla si curata a invataturii Mantuitorului nostru Isus Hristos, fara ritualuri antice , fara traditii medievale, doar curatia apostolica . Scoatem toate elementele de idolatrie stupida din aceste cladiri, tot sistemul de inchinare fals prin semne,gesturi si obiecte, ne intoarcem la invatatura data din patriarh in patriarh intr-u Hristos, recunoastem INTEGRAL cele 10 porunci , nu modificam nici o iota din ele si le aplicam intocmai! De azi inainte, scoala lui Pavel , scoala apostolica, ne este ghid si indrumar in procesul uceniciei noastre’’
Credeti ca ar fi minunat, ar fi o bucurie si un entuziasm general urias? Dimpotriva. Toti preotii si liderii care ar adera la o astfel de intoarcere la Dumnezeu intr-o invatatura apostolica simpla si curata ar fi nimiciti, ar fi distrusi profesional, ar fi dati afara, excomunicati, chiar linsati de proprii ‘’credinciosi’’ , enoriasi si inchinatori furibunzi ca ‘’s-au dat cu protestantii’’ sau cu alte culte cu nume exotice si distrug ‘’dreapta credinta mostenita prin traditie’’ …
Deci este cu neputinta o convertire la simplitate si curatenie morala si spirituala de tipul celei apostolice cand vorbim de angrenaje ce rotesc in dintii lor mase de miliarde de oameni. Inertia acestor mase ar zdrobi pur si simplu orice incercare de schimbare .
Cine se poate pune in calea unei turme care calca totul in picioare?Nu o spun in sens peiorativ, dar comparatia cu turmele este folosita des de Mantuitor, care a ales nu intimplator ca si termen de comparatie ‘’oaia’’, cel mai prost animal de pe fata pamantului, incapabil sa supravietuiasca singura si sa-si poarte de grija fara un pastor.
Atunci pentru ce ne luptam veti spune? Ce se mai agita protestantii daca oricum , omeneste nu este nimic posibil pentru o schimbare? Revin la ‘’Este scris..’’ : ‘’ Ci sa le spui cuvintele Mele, fie ca vor asculta, fie ca nu vor asculta; caci sunt niste indaratnici!’’ (Ezechiel 2:5), ‘’
Daca noi nu facem astfel, si pastram doar pentru noi aceste indemnuri de readucere a simplitatii si curatiei apostolice, ne facem vinovati inaintea lui Dumnezeu:’’ „De aceea asa vorbeste Domnul: ,Nu M-ati ascultat ca sa vestiti libertatea, fiecare pentru fratele sau, fiecare pentru aproapele sau.’’(Ieremia 34:17)
Este o datorie a fiecaruia dintre noi sa spunem si altora ,dar nu in interesul de a-i coopta in alte sisteme’’protestante’’, in alte culte religioase, in interesul de a-i muta dintr-un sistem in altul!
Ci din babilonul spiritual in eliberarea simplitatii apostolice, unde nu se facea avere din donatii in cadrul ‘’bisericii’, unde apostolii nu erau diriguitori ai fluxurilor de cashflow venite de la credinciosi, unde adevarul nu se vindea la taraba la pret de lumanare sau acatist ori bula papala, unde era doar pace, lumina, bucurie, curatie, insufletire de Duh si dorinta de a spune si altora, de a-i vindeca, fizic si spiritual, de a-i ajuta si a le indruma pasii spre calea ingusta care este Hristos.
Este de inteles de ce insista marile concerne religioase, (nu gresesc deloc cand le numesc ‘’concerne’’ , deoarece principala lor activitate este de ordin economic,financiar) pe tema ecumenismului fals, in care nu este deloc vorba de impreuna-simtire ca pe vremea apostolilor , ci de interes: ‘’ eu te las in pace, tu ma lasi in pace, fiecare ne vedem de ale noastre ca sa ne fie bine, ok? Daca ne razboim pierdem toti, daca o sa cadem la pace vom avea toti un os de ros’’
Cu ce difera aceste intelegeri ecumenice fata de cele politice , in relatia opozitie-putere? Atata timp cat fiecare are procentul ei de castig, o mana spala pe alta si ecumenismul politic merge ca pe roate, mai putin viata enoriasilor.
La fel si in sistemele religioase, viata individuala a fiecarui credincios nu valoreaza decat ca income, cui ii pasa daca omul respectiv va afla vreodata cat de simpla si curata este invatatura lui Hristos, sau daca va fi mantuit? Nimanui, in schimb li se ofera surogate de mantuiri ale neamului, mantuiri in masa, la kilogram, false si desarte, un pustiu de uraciuni si minciuni ‘’necesare’’ mentinerii echilibrului financiar al sistemului religios.
Care apostol sau ucenic al lui Christos a devenit mai bogat, mai avut, decit era la inceputul drumului de ucenicie ? Nici unul, ba chiar toti au devenit mai saraci si mai lipsiti de trebuintele materiale,nici vorba de salarii, averi si afaceri cum se intimpla azi cu purtatorii de sutane(sau de costum Armani pentru amvonul neo-protestant).
Unii faceau diferite munci fizice ca sa isi asigure traiul zilnic, sa nu li se poata reprosa ca traiesc pe spinarea membrilor bisericii sub scuza ca ei ‘’propovaduiesc’’ Evanghelia si trebuie sa munceasca altii pentru ei .
Daca strangeau bani, o faceau nu pentru ei ci pentru altii mai saraci ca ei, mai in nevoie , se ajutau ,nicidecum nu acumulau averi , functii, statut social..
Nu ‘’posedam’’ nici unii adevarul , fiindca adevarul nu poate fi posedat, avut de cineva anume, Adevarul este Dumnezeirea insasi , si orice invatatura care vine de la Dumnezeu, insuflata in scrierile autorilor Scripturii , este parte a unui Adevar mai complex decat ne este dat sa intelegem poate, insa esenta ne-a fost explicata pe intelesul tuturor, fara cuvinte pompoase si ifose de prea-intelepti, dupa cum este scris ‘’ Cât despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită.’’(Pavel, 1 Corinteni 2:1).
Melanjul de ocultism bizantin, cu radacini adanci in pamantul asiro-babilonian, amestecul de ‘’taine’’accesibile doar initiatilor, multitudinea de mistere si practici ritualice din ortodoxie si catolicism sunt niste realitati ce nici macar nu mai trebuiesc evidentiate, formeaza insasi maduva bisericilor respective.
In opozitie cu aceste fandoseli omenesti ridicole ,inventate de oameni ,pentru slavirea altor oameni, Dumnezeu ne prezinta singura taina ce contine in ea planul Sau de rascumparare.
Este o singura taina ,numita si taina Evangheliei(Efeseni 6:19), numita si taina lui Dumnezeu(Coloseni2:2), numita si taina evlaviei(1 Timotei 3:16), taina credintei(1 Timotei 3:9), si aceasta taina este taina lui Isus Hristos si a Bisericii Lui(Efeseni 5:32)
De cealalta parte, a intunericului, este o alta taina, numita si taina nelegiuirii, ce cuprinde in ea o nesfarsita suma de ‘’taine’’, practici pagane si invataturi stricate ce ofera variante la Taina Dumnezeirii, pentru fiecare om in parte, in functie slabiciunile , viciile , apucaturile si practicile fiecaruia.
Toata sumedenia de ‘’taine’’ aparute ca ciupercile la secole dupa Hristos, precum si cele originare asiro-babiloniene , egiptene, sunt cuprinse intr-una singura : cea a nelegiuirii.
Orice invatatura care nu trece prin filtrul celorlalte invataturi din scriptura si face nota discordanta , sa fie anatema. Pavel insusi daca vine maine si ne bate pe umar’’prietene, am zis eu multe, dar nu e chiar asa …am sa iti spun niste adevaruri noi..’’ atunci el insusi sa fie anatema! N-o spun doar eu, ci chiar el insusi despre el, in caz ca si-ar schimba vreodata invataturile.
La cite incertitudini aveti , nu stiu ce veti face intr-un scenariu ipotetic, in care un Isus Hristos de lumina se va cobora de pe nori cu mare fast si cu o suita de fiinte non-pamantene, inclusiv cu ‘’personaje biblice’’, spunandu-ne ‘’ oameni buni , multumesc pentru creditul acordat, este timpul sa va luminez mai clar despre ce e vorba , lasati adunattura aceea de scrieri antice, am sa va spun eu care e de fapt adevarul… ‘’ Ce veti face atunci? Veti cadea in genunchi , cu capul plecat , venerand lamuririle suplimentare ale Hristosului coborat din cer aici, sau coborat acolo?
Nicidecum! Pentru ca este scris:’’ La lege si la marturie!” Caci daca nu vor vorbi asa, nu vor mai rasari zorile pentru poporul acesta.’’ (Isaia 8:20) Nu inseamna ca suntem legalisti imobili, rigizi , fara coloana vertebrala’’elastica’’ care sa se indoaie dupa cum bate vantul, ci inseamna ca orice adevar trebuie trecut prin filtrul Adevarului deja dat in Scriptura,in Lege, in faptele apostolilor, in invatatura adevaratului Hristos care a confirmat orice actiune a Sa prin trimiteri la Scriptura ‘’Este scris..’’
Legea nu s-a desfiintat la cruce, legea s-a implinit! Implinirea ei nu implica desfiintarea ei, pentru ca legea este negresit asa cum scrie in Scriptura’’ sfanta, dreapta si buna’’ .Decalogul ramane in veac,cuvintele Dumnezeirii nu trec . ‘’ Sã nu credeti cã am venit sã stric Legea sau Proorocii; am venit nu sã stric, ci sã împlinesc.(Isus Hristos, in Matei 5:17)
Legea marturiseste despre El, proorocii marturisesc despre El, suma aceasta de carti ce formeaza Scriptura marturisesc despre Dumnezeu si Dumnezeu Insusi marturiseste despre ele si le confirma.
Mai mult decit atit , ce dovezi am vrea? Sa invieze mortii? N-ar fi de ajuns nici asta ca sa credem , de aceea nici nu ne este dat mai mult decat avem .
Revin la chestiunea botezului: nu scrie nicaieri de obligativitatea botezului, asa cum nu scrie nici de obligativitatea mantuirii. E o alegere libera pe care o facem, din momentul in care primim Taina lui Hristos, Evanghelia, si cugetul nostru curat ne indeamna sa facem aceasta frumoasa marturisire in fata mai multor martori.
Isus Hristos spre deosebire de noi, avea dintotdeauna cugetul curat, n-a fost nevoie sa primeasca o ‘’taina a Evangheliei’’ findca El insusi era taina aceasta. Insa a stat la rand la ca oricare alt om pentru a fi botezat de Ioan. De ce?
Ioan are o reactie stupefiata: ‘’ Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el.Dar Ioan căuta să-L oprească. „Eu”, zicea el, „am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Atunci Ioan L-a lăsat.’’
Ce se cadea a fi implinit?Vreo traditie asiro-babiloniana, un ritual ceva ?Nu, pentru ca botezul era un gen de eveniment nou, nemaiintalnit pina la Ioan .
De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea, cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel şi venind peste El.
Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.”
Dumnezeu Tatal confirma acest act de implinire , conform vointei Lui , in fata multor martori si a Cerului intreg.
Personal cred ca apostolii, chiar daca nu se mentioneaza ca au fost sau nu botezati cu apa, cu siguranta au fost botezati cu Duhul Sfant:’’ Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.(Matei 3:11)
Apostolul Petru de asemenea confirma faptul ca au fost botezati cu Duhul Sfant :’’ Şi, cum am început să vorbesc, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei ca şi peste noi la început. Şi mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: „Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.”(Fapte 11:15,16)
Cand ezitam in lucrurile mici, cu atat mai mult nu suntem potriviti pentru lucrurile mari, si nu putem avea pretentia sa primim o indoita masura de intelepciune , binecuvantari si daruri, daca dezbracam de importanta orice vointa a Celui de Sus , asteptand ceva ‘’mai pe masura valorii noastre’’ …caci botezul cu apa al lui Ioan este dorinta expresa a lui Dumnezeu Tatal, despre care Ioan marturiseste:’’ Eu nu-L cunoşteam; dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: „Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.”(Ioan 1:33)
Botezul cu apa nu s-a oprit dupa Isus, ci a continuat :’’ După aceea, Isus şi ucenicii Lui au venit în ţinutul Iudeii; şi stătea acolo cu ei şi boteza.(Ioan 3:22) si Ioan clarifica in capitolul 4:2’’ Însă Isus nu boteza El însuşi, ci ucenicii Lui.’’
Va citez din nou:’’ Vă rog să nu amestecați botezul lui Isus în povestea cu obligativitatea botezului la maturitate, căci comiteți o gravă eroare dogmatică și teologică. Dacă doriți, biblică. Poate că merge ca retorică la neinițiați, dar ca argument în favoarea botezului e eronat! Nicăieri nu zice Isus: faceți și voi la fel.’’
Dimpotriva ,stimate domn, Isus Hristos spune raspicat: ‘’ Cine va crede si se va boteza, va fi mantuit; dar cine nu va crede, va fi osandit.(Marcu 16:16)
Asadar , botezul vine in urma credintei in El, si este intr-adevar o optiune libera, o alegere libera a fiecaruia, ca si chemarea la mantuire. Nimeni nu va fi mantuit cu forta, asa cum nimeni nu este obligat sa creada si sa se boteze in Numele Lui, este alegerea responsabila a fiecaruia , nicidecum teatrul ieftin de care poate ati avut parte ca si mine, bebelus fiind, cand nu stiam nici macar cum ne cheama si nici faptul ca existam, ce sa mai spunem de intelegerea tainei lui Dumnezeu, numita si taina Evangheliei, taina Vestii Bune, care este Hristos..
Desigur, speram la botezul cu Duhul Sfant si cu foc, acela reprezinta puterea coborata peste noi , impartind la fiecare dupa voia Lui Dumnezeu harul Sau…Dar din moment ce nu credem in importanta botezului cu apa , botez pe care chiar si Isus l-a implinit, si abia apoi Duhul Sfant s-a pogorat peste El , cine suntem noi sa cerem direct un botez cu Duhul Sfant , suntem cumva prea sfinti sau prea cucernici ? Meritam noi sa sarim peste etape, sa rastalmacim ordinea instaurata de Dumnezeu ? Nu meritam nimic.
Poate ca apostolii si ucenicii lui Hristos erau simpli pescari, poate se semnau cu degetul si scriau cu oi pe dealuri , insa aveau acest dar sa asculte de Hristos si sa-l creada ,chiar daca in anumite conjuncturi L-au dezamagit profund..oameni simpli, fiecare cu pacatele lor ,lepadarile lor, interesele lor mai mult sau mai putin meschine, insa n-au incetat nici o clipa sa isi indrepte purtarea si caracterul dupa mustrarea Invatatorului Hristos, fiindca in inima lor Il iubeau . Il iubeau. Il iubeau.
Citez ’’ Dacă ar fi adevărat ce spuneți dvs., atunci toți am înțelege Scriptura identic. Or, cum explicați cele câteva mii de confesiuni creștine? Să zicem oare că toți sunt proști, numai noi și ai noștri nu? Nu cumva seamănă a mândrie spirituală asta?’’
Aproape ca ati si dat raspunsul in intrebarea dvs: Mindria doctrinei ucide spiritul si litera Scripturii. Fiecare cult a cautat sa –si construiasca o doctrina diferita, cit mai diferita de a celorlalti. Unii s-au legat de un text, de un verset anume, si-au spus Martori ai lui Yehova. Altii s-au cramponat in ziua cincizecimii, in vorbirea ’ in limbi’’, si-au spus penticostali; Pentru altii, Sabatul a devenit doctrina si scoala :adventistii. Fiecare desconsidera doctrina celuilalt ,intr-o mandrie copilareasca gen’’ba a mea-i mai frumoasa’’ uitand ca toate doctrinele isi trag seva din acelasi adevar scriptural.
Nu poti ciunti membre din Trupul bisericii lui Hristos, ca sa construiesti o biserica cu o doctrina beteaga. Nu putem adauga elemente pagane asiriene, babiloniene si egiptene in Trupul lui Hristos, si sa spunem mandrii’’noi suntem biserica adevarata’’. Nu poti include idolatria si inchinarea la obiecte neinsufletite, de lemn ,piatra , plastic si metal , si sa iti arogi titlul de ‚’Loctiitor al Fiului lui Dumnezeu pe pamint’’. Nu poti sa te inchini cu semne din mana, treceri pe sub masa, lumanari aprinse pentru morti,parastase,pomeni,moaste putrezite, si sa te numesti ‚’biserica ortodox-drept-credincioasa’’ a lui Hristos. De ce?
Pentru ca nu putem face nimic din ce NU facut Hristos, si sa mai raminem in El.
Daca facem ceva in plus sau in minus fata de ce a facut Hristos in biserica , in credinta si in doctrina ,nu mai suntem ai Lui. Suntem ai oricui altcuiva, dar nu ai Lui.
Fiindca daca am fi ai Lui, am face ce a facut Hristos, am vorbi si am invata pe altii asa cum El a invatat pe apostoli, am face ucenici asa cum a dorit El sa facem, si doctrina noastra ar fi una singura : Hristos .
Si nu ar mai exista sute de ‚’culte crestine’’ si sute de doctrine .Materialul de studiu il avem toti, este aceeeasiScriptura; din pacate mandria doctrinei este mai presus de invatatura Hristica.
Nu fac aceste afirmatii urland de la amvoane neoprotestante, sau cu incantatii bizantine din altar, nici susotind prin holuri intunecoase de catedrale stacojii: eliberarea mintii de doctrina manipularii este calma , treptata ,progresiva ; dar in aceeasi masura si scandaloasa, provoaca agitatie, vociferari, interpelari sonore, injurii, blesteme chiar, nimic diferit fata de ce se intimpla si acum 2000 de ani… s-a schimbat ceva? Doar actorii.
Harul Domnului Isus Hristos sa fie cu dumneavostra.
Draga Valentin Stanescu
As dorii foarte mult sa iau legatura cu tine
Nu am gasit o adresa de a ta si singura posibilitate ar fi sa ma contactezi tu pe adresa:picasso_rom@yahuu.com
PS;In afara Babilonului se vad lucrurile mai clare….cei ce nu doresc sa vada….se condamna singuri.
”Căderea în ritual” și căderea în fabulații
Posted on October 7, 2010 by Mihai Oara
Cartea fostului meu învățător baptist Iosif Țon, Căderea în ritual a fost bine primită de comunitatea evanghelică din România, dovadă câteva recenzii laudative care pot fi găsite pe internet.
Am citit-o și eu recent, cam în același fel în care citeam în adolescență o istorie a României scrisa de istorici staliniști. Conform acelei istorii ”științifice”, românii erau niște barbari primitivi care avuseseră norocul să fie salvați în mai multe rânduri în istorie de un popor mult mai evoluat, culturalizat și civilizat, marele popor rus. Cartea era inutilă pentru un intelectual care cunoștea realitatea, dar poate convingătoare pentru ignoranți.
În prima parte a cărții, Iosif Țon caută să ne convingă că practicile ortodoxe sunt un fel de cădere patetică de la un creștinism curat, lipsit de ritualuri, de esență pur morală. Manifestările fizice, cum ar fi liturghia și tainele, ar reprezenta o magie primitivă prin care oamenii, prostiți de un cler acaparator, încearcă să manipuleze zeii spre satisfacerea dorințelor lor. Către sfârșit, el revine la o temă pe care a atins-o și în alte cărți, acea că poporul român a fost îndobitocit de credința creștină răsăriteană, și că locul nostru sub soare este alături de celelalte surori de gintă latină, în cadrul unei civilizații occidentale superioare, de preferință cu accente neo-protestante.
Vreau să discut aici un singur punct din Căderea în ritual, preluat de autorii recenziilor și prezentat ca un argument zdrobitor în favoarea tezei lui Iosif Țon, după care Biserica Ortodoxă ar fi un fel de creștinism corupt.
Din Căderea în ritual aflăm că Grigore Thaumaturgul, un sfânt din secolul al III-lea după Hristos, ar fi introdus o practică cu urmări catastrofale pentru creștinism. El ar fi spus oamenilor că nu mai este necesar să renunțe la zeitățile greco-romane, ci este suficient să le dea nume noi – Fecioara Maria în loc de Afrodita sau Sfântul Ilie în loc de Apolo. Aceasta ar fi dus la o schimbare fundamentală prin care zeii păgâni au fost introduși în Biserică. Implicit, aceasta ar fi și explicația cinstirii sfinților în Biserica Ortodoxă.
Nedumerirea mea (și cred că a oricui care nu renunță la discernământ când citește cartea) este la cel puțin la două nivele. În primul rând, după ce criteriu așa-numita invenție a Sf. Grigore Thaumaturgul ar fi fost definitorie pentru Biserica Ortodoxă? Am citit multe istorii ale creștinismului, scrise de protestanți, de catolici și de ortodocși, dar nu am găsit acest eveniment epocal în nici una din ele. Mai mult decât atât, Grigore Thaumaurgul este puțin cunoscut chiar și printre ortodocși, deci cum ar fi putut el să fie o persoană mult mai influentă decât, să zicem, un Ioan Gură de Aur sau un Vasile cel Mare, a căror liturghie este ținută în Biserică, dar pe care Iosif Țon îi menționează puțin, sau de loc. De ce spunem în Biserica, la liturghie, crezul niceo-calcedonian, și nu cităm așa-zisele învățături ale lui Grigore Thaumaturgul despre asimilarea zeilor greci și romani. Dacă această practică ar fi fost cu adevărat definitorie, am fi recitat Crezul spunând ”cred în orice zeu, cu condiția să i se dea un nume creștin” în loc să zicem ”Cred în Unul Dumnezeu”.
În al doilea rând, de unde s-a documentat Iosif Țon cu privire la această presupusă cotitură în istoria Bisericii? În general informațiile cu privire la Grigore Thaumaturgul sunt puține, mi-a lut ceva timp să le aflu pe internet. Am găsit totuși pe Wikipedia un articol bine scris, care probabil ne spune tot ce se cunoaște despre acest sfânt făcător de minuni. Surpriză: nu apare absolut nimic referitor la presupusul eveniment devastator din istoria creștinismului. Citez din Căderea în ritual: ”Introducerea acestui sincretism, cu efecte devastatoare în creștinism, se datorează unui anume Grigore, care a ajuns să fie supranumit Thaumaturgul”. Este oare posibil ca un articol scris într-un stil profesional, în cea mai citită Enciclopedie din lume, să omită cel mai influent aspect al vieții acestui sfânt? Lăsând loc posibilității ca alte surse să ne ofere ceva mai mult, înclin să cred că ne află mai degrabă pe teritoriul fabulațiilor. Probabil sursa lui Iosif Țon a fost vreo cărțulie de propagandă neo-protestantă, una dintre acelea pe care am avut și eu ocazia să le răsfoiesc. În astfel de cărți am găsit și alte fabulații, cum ar fi aceea ca la anul N Biserica a interzis creștinilor să se mai roage direct la Dumnezeu, sau că un misionar evanghelic venind la București la începutul secolului XX a descoperit cu oroare că în acest oraș nu exista nici măcar o singură biserică creștină.
Iată câteva din recenziile Căderii în ritual:
Lauranțiu Balcan http://penticostalul.wordpress.com/2010/02/17/caderea-in-ritual/
Daniel Fărcaș https://scriptorie.wordpress.com/2009/11/30/critica-ratiunii-ritualice/
Pribac Ioan http://www.blog.gramma.ro/2010/02/26/caderea-in-ritual-de-iosif-ton-prezentare/
Las lui Iosif Țon, cât și celor care au scris aceste recenzii, provocarea să ne citeze sursele din care au aflat despre introducerea sincretismului de către Grigore Thaumaurgul. Până atunci voi rămâne la opinia ca în ciuda pretențiilor savante, Căderea în ritual reprezintă o cădere în fabulații.
Posted in Apologetică ortodoxă | 30 Comments
Comentariu de mai sus este luat de pe site … acesta .. http://ortho-logia.com/?p=106 … care a mai fost postat mai sus …. si chiar as dori sa vad si eu sursele lui Iosiv Ton … sa vad daca sa inselat sau nu .. multumesc .
Un prieten mi-a recomandat sa intru pe acest sit care mi-a schimbat viziunea despre credinta si viata, am 42 ani, imi pare bine ca m-am trezit la timp, citesc BIBLIA, sunt un om nou, l-am gasit pe Isus Hristos in sufletul meu desi mi se parea departe, este uimitor, simplu, adevarat. Va multumesc.
Chiar dacă nu se compară cu uimirea dvs., sunt și eu uimit și bucuros că vi s-a întâmplat asta. Iar dacă blogul ăsta v-a fost de vreun folos înseamnă că Dumnezeu i-a dat un rost. Felicitări și să știți că, într-un sens, greul de-abia acum începe 🙂 Doamne ajută!
[…] 2009 – Daniel Fărcaș: Critica „raţiunii” ritualice […]
[…] 2009 – Daniel Fărcaș: Critica „raţiunii” ritualice […]
[…] 2009 – Daniel Fărcaș: Critica „raţiunii” ritualice […]
[…] 2009 – Daniel Fărcaș: Critica „raţiunii” ritualice […]
[…] 2009 – Daniel Fărcaș: Critica „raţiunii” ritualice […]
[…] 2009 – Daniel Fărcaș: Critica „raţiunii” ritualice […]