Patericul sau despre lupta cu anchilozarea

Titlu integral:  Patericul sau apoftegmele părinților din pustiu. Colecția alfabetică. Ediție integrală
Traducere după Patrologia graeca 65, coll. 71-440 (ed. Cotelier)
Autor: colectiv
Traducător: Cristian Bădiliță
Oraș: Iași
Editura: Polirom
Anul apariţiei: 2005 (ediția folosită)
ISBN: 973-681-952-3
Preț: 30 RON

Recenzie de Teofil Stanciu

Am remarcat în ultimii ani că sunt unele lucruri la care nu mai am receptivitate, care nu mă mai preocupă. Ba chiar o anumită rigiditate în privinţa unor subiecte care mi s-au clarificat. Presupunerea mea e că, în timp, odată cu experiența, mintea (și personalitatea) își stabilește niște automatisme și, totodată, niște scheme ce riscă să devină inflexibile.

Și atunci se ridică firesc întrebarea: cum să-ți păstrezi sprinteneala minții? Care sprinteneală nu presupune să iei mereu toate lucrurile de la capăt, ci să nu pierzi din vedere lucrurile esențiale, să rămâi atent la ceea ce trebuie, să nu devii anchilozat și îngust.

Mi se pare că lecturile reprezintă un antidot la anchilozare, iar Patericul este unul dintre cele mai eficace stimulente. Patericul (egiptean) conține „apoftegmele” – adică maximele, sentințele, cugetările – monahilor care au locuit în chiliile din Sketis, Nitria și de la Chilii în jurul anului 400 AD.

Părinții pustiei fac figură de ciudați și extremiști, ori de câte ori vine vorba despre ei. De fapt, am întâlnit destui oameni care, atunci când fac referire la călugări înțeleg aproape exclusiv extremism.

Monahii sunt, vezi bine, niște inși care au fugit din lume, care s-au însingurat, care nu mai voiau să aibă contact cu alți oamenii, care au locuit pe stâlpi (doar unul e celebru pentru asta și, oricum, nu mulți ar fi reușit performanța), care nu se spălau (au fost câțiva, dar nici în epocă nu era la mare trecere igiena), care se flagelau (mai rar, dar erau și din ăștia).

Se pierde însă din vedere un lucru esențial pentru această poveste: de ce făceau ei tot ce făceau? Întrebarea e absolut necesară din cel puțin două motive. Mai întâi, pentru că motivația s-ar putea să pună într-o altă lumină faptele. Iar pe urmă, pentru că răspunsul la această întrebare ne-ar putea feri de ispita de a-i judeca.

Trebuie spus că, dacă respectivii călugări nu ar fi avut contact cu alți oameni, atunci n-am avea nicio informație despre ei. Deci mitul izolării nu prea stă în picioare. E adevărat că se fereau cât puteau de lume, dar din pricini foarte precise. Nu insist cu detalii.

Aceste „centre monahale”, cum le-am spune noi azi, aveau biserici unde călugării se întâlneau săptâmânal. Iar sihaștrii, oricât de mizantropi, aveau fie îndrumători, fie ucenici sau și una și alta. De fapt, n-ar fi putut ajunge să aibă discipoli dacă nu și-ar fi îndeplinit și ei stagiul de ucenicie.

Read Full Post »

Vremea deciziilor atipice

Titlu: Tăcere

Titlul original: 沈黙 Chinmoku

Autor: Shusaku Endo

Traducător: Florentina Toma

Localitate: Iași

Editura: Polirom

Anul apariţiei: 2008

Nr. de pagini: 336

ISBN: 978-973-46-1109-6

Preț: 9,99 lei

Recenzie de Teofil Stanciu

Te lepezi de credință pentru ca să salvezi viețile unor confrați?

Sub această întrebare ar putea fi așezată, din punct de vedere religios, miza cărții lui Shusaku Endo. Personajul principal este preotul portughez Sebastião Rodriguez care pornește, împreună cu încă doi tovarăși, să descopere adevărul despre dascălul lor – teolog strălucit, om de mare credință și misionar în Japonia – Cristóvão Ferreira. Acest Ferreira a și existat în realitate, de altfel. Misionar iezuit din secolul XVII, a fost torturat de japonezi și s-a dezis de credința creștină, intrând într-o mănăstire budistă și luând un nume japonez. A fost cel mai cunoscut dintre preoții apostați din Japonia.

Dintre cei trei temerari, doar doi ajung cu mare dificultate, prin 1638, în arhipelagul nipon, acostând în apropierea orașului Nagasaki, unde își avea reședința unul dintre cei mai temuți persecutori ai creștinilor, guvernatorul Inoue.

Siliți de împrejurările potrivnice, Rodriguez și Galupe se despart, după ce petrec o bună perioadă de timp într-o colibă ascunsă în coasta muntelui, unde erau aprovizionați de țăranii creștini dintr-un sătuc, pe care-i spovedeau și cărora le predicau.

Acest roman seamănă bine ca atmosferă și ca fir epic cu Puterea și gloria al lui Graham Greene. Mai există un personaj Kichijirō, care aduce destul de mult cu Kilo Kilonides, din Quo vadis, însă mai laș și mai puțin abil. Așa că narațiunea mi-a dat pe alocuri impresia de déjà vu.

Primele capitole sunt sub forma unor scrisori adresate de către Rodriguez superiorilor din Portugalia. Pe măsură ce înaintăm în substanța narativă, dispoziția exaltată și idealistă a preotului se transformă în contactul cu realitatea de la fața locului. În acest punct, cei care nu vor să afle dezondământul, ar fi bine să se oprească, fiindcă, pentru a putea discuta miza cărții, e musai să facem trimitere și la final.

Read Full Post »

Summa Theologica, decreţeii şi cazanul cu români

Titlu: Summa Theologica (vol. 1)
Titlul original: Summa Theologica
Autor: Toma din Aquino
Traducător: Alexander Baumgarten (coordonator)
Localitate: Iași
Editura: Polirom
Anul apariţiei: 2009
Nr. de pagini: 970
ISBN: 978-973-46-1370-0
Preț: 85 RON

Recenzie de Marius David Cruceru

Am mai scris altă dată despre hărnicia unei generaţii care acum se apropie sau este abia trecută de 40 de ani. Cîţiva tineri (daţi-mi voie să îi scot de sub etichete autoimpuse sau puse de alţii) katehontici sau decreţei ne fac cinste şi în ţară şi peste hotare. Aş dori să îi numesc într-o ordine care este străină de orice grupusculări şi categorizări ideologice pe mai tînărul Mihail Neamţu, pe Adrian Papahagi, Cristian Bădiliţă, Teodor Paleologu, Alexander Baumgarten, iată o garnitură pe care cultura română o poate saluta din mers, un mers foarte rapid. I-aş adăuga aici pe tinerii mei colegi, foşti studenţi, mai cunoscuţi în afara ţării decît în patrie cum ar fi dr. dr. Corneliu Simuţ.

Fiecare dintre aceştia s-a remarcat prin ritm, un ritm de lucru pe care l-au impus celor din generaţiile care îi înconjoară, dar şi congenerilor. Greu de ţinut pasul cu o asemenea hărnicie şi focalizare.

Alexander Baumgarten şi-a trasat un drum pe care a lăsat de o parte şi de alta cîteva creaţii proprii, dar a început să dăruiască culturii române și cîteva dintre cărţile fundamentale pentru studiul teologiei şi filozofiei. Iată cîteva exemple:

Principiul cerului. Eternitatea lumii și unitatea intelectului în filosofia secolului al XIII-lea, Ed. Dacia, Cluj, 2002, 217 p.;

Intermediaritate și Ev Mediu. Studii de filosofie medievalã, Ed. Viața Creștină, Cluj, 2002, 180 p.;

Sfântul Anselm și conceptul ierarhiei, cu o prefațã de Anton Adămuț, Ed. Polirom, colecția “Seminar. Filosofie”, Iași, 2003;

Școala răgazului, Ed. Galaxia Gutenberg, Tg. Lăpuș, 2006.

Volumele de creație, dar şi traducerile ne arată un traseu al cărui capăt este greu de întrezărit, dar pare a fi foarte promiţător şi de mare cîştig pentru cultura noatră atît de lipsită în ultimii 50 de ani de volumele fundamentale pentru filozofie şi mai ales pentru teologie.

Am ales pentru exemplificare cîteva dintre traducerile realizate de Alex Baumgarten pentru a susţine cele afirmate mai sus:

Sf. Anselm din Canterbury, Proslogion, traducere cu note, tabel cronologic și Postfață, Ed. Biblioteca Apostrof, Cluj, 1996, 137 p.;

Sf. Toma din Aquino, Despre unitatea intelectului împotriva averroiștilor, traducere cu note, tabel cronologic și Postfață, Editura Decalog, Satu Mare, 1997, 133 p.

Sf. Anselm din Canterbury, Monologion, traducere cu note și Postfață, Ed. Biblioteca Apostrof, Cluj, 1998, 161 p.;

Aristotel, Politica, ediție bilingvă, traducere și comentarii, cu un studiu de Vasile Muscã, Ed. Iri, București, 2001, 522 p.;

Plotin, Enneade, II, 1-4, în volumul Enneade, I-II, ediție bilingvă, Ed. Iri, București, 2003, 450 p.;

Plotin, Enneade, III, 8 si IV, 1-6 și 9, în volumul Enneade, III-V, ediție bilingvă, Ed. Iri, București, 2005, 750 p.;

William Ockham, Despre universalii (Summa logicae, I, 14-19 și Comentariul la Isagoga lui Porfir, în fragment), ediție bilingvă, traducere, împreuna cu un studiu de Simona Vucu, Ed. Polirom, 2004, 232 p.;

Aristotel, Despre suflet, ediție bilingvă, traducere și comentarii, Ed. Humanitas, București, 2005, 400 p.

Importante traducerile, unele dintre ele realizate în premieră în limba română, dacă nu în text monolingv, premieră pentru textul bilingv, dar la fel de folositoare notele, prefețele, introducerile. Aristotel, Plotin, Anselm, Ockam, iar acum cea mai importantă operă scrisă de Aquinat.

Read Full Post »