Richard Wurmbrand – 100 de meditații din închisoare [100 Prison Meditations], traducere de… neprecizat, București, Ed. Stephanus, 1994 ISBN 973-96814-9-9.
Richard Wurmbrand – Predici în celula singuratică, București, Ed. Stephanus, 1994, ISBN 973-9174-28-0. Deși nu se precizează nicăieri, este foarte posibil să fie vorba tot de o traducere, judecând după prefața semnată de către autor.
Richard Wurmbrand – Dacă zidurile ar putea vorbi [Si les murs pouvaient parler], traducere din limba franceză (?!) Constantin Moisa, București, Ed. Stephanus, 1995, ISBN 973-9174-38-8. E puțin stranie această opțiune pentru ediția franceză (1975), dat fiind faptul că exista o ediție în limba engleză anterioară (1972).
Recenzie de Teofil Stanciu
Nu intenționez o lectură de evaluare a textelor lui Wurmbrand, fiindcă n-am fost niciodată urmărit decât cel mult de paranoia proprie. N-am făcut nicio zi de pușcărie. N-am stat niciodată izolat de lume, încât să nu știu – săptămâni sau luni în șir – dacă e zi sau noapte afară, iar singurul orologiu să fie bătaia punctuală a gardienilor. N-am fost bătut, n-am fost drogat, n-am fost torturat psihic. Nu cred că am dreptul să intervin cu bisturiul propriei autorități în cuprinsul textelor sale.
M-am săturat, de altfel, să mi se transmită implicit și explicit cum că n-am nevoie de autoritatea sfinților. Că eu pot interpreta Scripturile chiar mai corect decât cei de odinioară. Că eu, în lumina protestantismului sau neoprotestantismului congenital, sunt mai competent decât Tradiția. E hilar să cred că Sf. Ioan Hrisostom, Sf. Atanasie, Sf. Grigorie de Nazianz, Sf. Antonie, Sf. Maxim Mărturisitorul, oameni care erau dispuși să plătească orice preț pentru credința adevărată, oameni care au fugit mereu de mândrie și care s-au ferit cât au putut de orice onoruri, de orice le-ar fi putut gâdila orgoliul, să cred, așadar, că au fost mai prejos decât persoana mea. Nu exclud posibilitatea ca Dumnezeu să Se descopere și celor neînsemnați chiar mai mult decât marilor sfinți, dar exclud fără ezitări pretenția că așa stau lucrurile întotdeauna.
Chiar dacă ar fi să invocăm rațiunea ca autoritate, cine are curajul cu adevărat să-și măsoare capacitățile intelectuale cu Sf. Grigorie de Nyssa, cu Origen, cu Clement Alexandrinul sau cu Sf. Augustin? Singura modalitate de a contesta tradiția rămâne tradiția însăși, adică achizițiile critice referitoare la anumiți autori. Dar nu așa-numitul „discernământ” personal, care de multe ori nu depășește nivelul unor lecturi de popularizare a teologiei. Și acestea, nu arareori, teziste, tendențioase sau, pur și simplu, mediocre.
Nu e ușor să-l citești pe Richard Wurmbrand. Fiindcă opiniile sale lovesc în tot felul de sensibilități personale și confesionale. Adesea poate deveni pur și simplu indigest, iar atunci este regurgitat cu ciudă și lăsat la o parte.
În cele ce urmează, mă opresc la doar câteva teme de reflecție ce revin recurent în multe dintre cărțile pastorului martir. Am preferat să mă opresc cu preponderență la cele trei cărți menționate mai sus, fiindcă acestea constituie, după părerea mea, nucleul dur al scrierilor sale. Dar uneori îmi voi permite să fac trimiteri și la alte volume publicate în românește.
Am devenit destinatari
Pentru românii care citeau cărțile lui Wurmbrand imediat după ’90, tot ceea ce li se descoperea venea să confirme sau să întărească ce știau deja. Cu toții aveau cunoștință că existase multă suferință în pușcăriile comuniste, iar unii mai aflaseră și detalii de la Europa Liberă.
Dar majoritatea cărților scrise de pastorul luteran erau destinate unui public occidental, care trăia într-un fel de ignoranță confortabilă, în deplină libertate de exprimare. Mulți nici măcar nu auziseră că există martiri în țările comuniste, iar altora poate că nu le venea să creadă, mai ales că abia cu Arhipelagul Gulag se produce cutremurul în conștiințele occidentale.
După douăzeci de ani însă am devenit și noi la fel de spectatori la suferințele lumii. Cufundați în problemele noastre interminabile, în tranziții socio-economice fără sfârșit sau preocupați de mărunte războaie inter și intraconfesionale, suntem foarte predispuși să uităm tot ceea ce se încăpățânează aceste cărți să ne reamintească. Cred că, într-un sens cât se poate de concret, am devenit în sfârșit destinatarii pe care îi avea în minte Wurmbrand.
Celor foarte tineri nu prea avem ce le reproșa, fiindcă s-au născut în afara vitregiilor istorice de atunci. Însă pentru ceilalți îndrăznesc să spun că distanțarea s-a produs cam prea devreme. Și că e o deficiență că ne-am transformat în simpli cititori. Această stare e mai bună însă decât ignoranța totală și arogantă a subiectelor incomode.
Iubirea de oameni
Când vine vorba de iubirea de oameni, cel mai dificil aspect ține de porunca biblică de a-i iubi pe vrășmași. În cazul specific al pușcăriașilor, dușmanii erau foarte concreți și foarte prezenți: torționarii. Există pasaje întregi în Cu Dumnezeu în subterană care descriu rafinamentul la care ajunseseră unii dintre schingiutori.
Atitudinea lui Wurmbrand este însă fără niciun fel de echivoc:
Să iubiți pe toți, dragii mei frați, dar partea cea mai mare a iubirii voastre păstrați-o pentru sufletele cele mai sluțite. (Predici în celula singuratică, pag. 74)
Acest imperativ vine dintr-o profundă cunoaștere a sufletului uman și o înțelegere adâncă a iubirii divine. Autorul insistă mereu că răul pe care îl fac gardienii, securiștii sau milițienii se răsfrânge în primul rând asupra lor și le chinuie sufletul și conștiința. Ceea ce îi face vrednici de milă.
Scrierile lui Wurmbrand sunt presărate cu tot felul de observații privitoare la mecanismele psihicului uman sau reacțiile sufletului în raport cu păcatul și virtutea. La loc de cinste stau, în acest context, marii scriitori ai omenirii (Shakespeare, Dostoievski, Tolstoi, Ibsen etc.) care dezvăluie tainele ființei umane. Există astfel îndemnuri implicite și explicite de a lua cunoștință de valorile culturale ale omenirii.
Judecata rece și condamnarea păcătosului odată cu păcatul său nici măcar nu intră în discuție pentru Wurmbrand. Iar când unul ca el o spune, poate că ar merita luat în seamă.
…eu spun că nu sunt nicidecum mai bun decât torționarii mei. Singura diferență e că păcatele mele aparțin unei alte categorii decât a lor (Predici în celula singuratică, pag. 137)
De aici nu decurge o atitudine fatalistă, excesiv de tolerantă cu orice răutate. Dimpotrivă, victimele nevinovate sunt protejate, sunt apărate chiar cu arma în mână. Există situații în care trebuie intervenit chiar cu violență pentru apărarea inocenților. Cu ideologia comunistă trebuie luptat aproape cu orice mijloace, dar niciodată ignorând că oamenii sunt purtătorii ideilor, iar oamenii sunt iubiți de Dumnezeu.
Dacă stăpânul nu-și îndeplinește datoria [față de popor], cetățenii credincioși trebuie să-și revizuiască atitudinea. […] Creștinul este un cetățean loial al unei țări, și nu un lingușitor al tiranilor. (100 de meditații din închisoare, pag. 239)
Unitatea creștină
Parcurgând meditațiile din cele trei cărți, am întâlnit la tot pasul referiri la mari personalități ale lumii creștine. Sf. Augustin stă în scrierile sale alături de Luther, Wesley alături de Sf. Vasile cel Mare, Livingstone lângă Sf. Anton de Padova, Sf. Tereza de Lisieux lângă Watchann Nee și așa mai departe. Nicio urmă de sectarism.
Relația dreaptă dintre confesiuni și credincioși este admirația reciprocă. (100 de meditații din închisoarei, pag. 288)
„Norul de martori” este pentru Wurmbrand o realitate cât de poate de concretă. Există o legătură neîntreruptă între creștinii care au plecat de pe pământ și cei care încă n-au încheiat această etapă a existenței. Îndepărtarea bisericii protestante de cultul sfinților a avut și consecințe nefericite: exemplele și învățăturile sfinților din vechime au căzut în uitare.
Nimeni nu deține exclusivitatea mijloacelor prin care se ajunge la mântuire. În plus, orice decizie așa-zis liberă este condiționată de o seamă de factori mai mult sau mai puțin conștientizați. Prin urmare, sunt foarte mari șansele ca un copil din familie baptistă să devină baptist, unul dintr-o familie ortodoxă, ortodox și tot așa. O alegere pe deplin conștientă ar presupune cunoașterea temeinică a fiecăreia dintre cele câteva mii de confesiuni creștine și religii din afara creștinismului.
Unitatea creștină merge însă și într-un alt sens. Biserica prigonită avea destule cazuri de trădători, de lideri care cedau sub torturi sau făceau compromisuri de un fel sau altul. Problema apostaziilor (atât de familiară creștinilor din primele veacuri) era una de stringentă actualitate pentru biserica subterană din țările comuniste.
În raport cu liderii care colaboraseră cu asupritorii, Wurmbrand dovedește foarte multă înțelegere și chiar bunăvoință. Le găsește mereu circumstanțe atenuante și nu exclude ca ei să fi săvârșit anumite compromisuri în vederea salvării bisericii. Vine cu exemple atât din România, cât și din China sau URSS. Este invocată și învățătura Talmudului care îi povățuia pe evrei ca, în cazul în care vor ajunge sub ocârmuirea unui tiran, o parte să lupte pe viață și pe moarte, iar o parte să pactizeze și să stea la masă cu tiranul, tocmai pentru a-i putea proteja pe luptătorii care nu fac compromis.
„Nu i-am considerat vinovați pe cei care au colaborat cu comuniștii” (De la suferință la biruință, pag. 44)
A-l folosi pe Wurmbrand într-un discurs menit să înfiereze foștii colaboratori ai regimului comunist este un demers demagogic. Fiindcă ignoră tocmai spiritul celui cu care se face defilarea. Mi se pare impropriu să separi omul de atitudinea sa manifestată fățiș.
Richard Wurmbrand a nuanțat mereu, a pledat pentru unitate, a explicat cum ar trebui organizată biserica subterană, a manifestat prudență în analize și a evitat verdictele tranșante. Or invocarea lui în contexte justițiare îmi pare o impietate: o atitudine belicoasă e străină de spiritul scrierilor sale. Mai mult, e ridicol să fie pus un om al nuanțelor într-o perspectivă ce cuprinde numai albi și negri.
Iubirea de bani sau creștinii și avuția
Unul dintre cele mai inconfortabile subiecte abordate de Wurbrand este cel al banilor. Pentru el, lucrurile sunt tranșant de simple (aici nu lucrează cu foarte multe nuanțe, fiindcă și Biblia e cât se poate de explicită).
De dragul lui Isus, când ești convertit, trebuie să devii mai sărac decât înainte. (100 de meditații din închisoare, pag. 256)
După ani de evanghelizare, un pastor ar trebui să fie mai sărac decât înainte de a-și fi început slujba. (ibidem, pag. 29)
Banii mânjesc, spune el, sunt periculoși și atunci când ai în exces și atunci când nu-i ai. Creștinii bogați îi au pe conștiință pe cei care fură ca să mănânce. Dacă n-ar exista indiferența creștinilor, mulți n-ar fi nevoiți să fure. Aceiași creștini bogați (majoritatea ne încadrăm în această categorie, potrivit standardelor care definesc bogăția la nivel mondial) poartă răspunderea miilor de morți care se sting zilnic în Africa, India, America de Sud.
Normal că aici se pot aduce tot felul de argumente. Există infinite justificări ce pot fi formulate mai doct sau mai stângaci. Nu puțini sunt cei care se declară doar „administratori” ai banilor pe care îi dețin. Dacă ești doar administrator (deci averea nu-ți aparține), răspunde Wurmbrand, atunci cu siguranță n-o să ai nicio problemă s-o donezi sau s-o pierzi. Căci oricum nu era a ta.
Problema nu este ce argumente au clasele bogate și mijlocii, ci cum arată aceste lucruri privite de jos, pentru cele 60% din omenire care flămânzesc sau sunt prost hrănite. (Drumul spre culmi 3, meditația 357)
Autorul nu ridică problema fără să vină și cu soluții. Propune, de pildă, ca, indiferent cât de bogat ar fi un creștin, să decidă să trăiască dintr-o sumă ce reprezintă venitul mediu din țara sa. Iar un sfat deosebit de util este ca deciziile importante din viață (căsătorie, profesie) să nu fie luate niciodată în funcție de bani.
Apoftegmele pastorului Richard
Creștinismul meu este nedogmatic (Predici în celula singuratică, pag. 88)
Citind aceste colecții de meditații, am avut nu o dată impresia că citesc din Pateric. Oricine vrea să găsescă inconsecvențe sau contradicții cu care să dovedească inconsistența „teologiei” lui Wurmbrand nu trebuie decât să parcurgă cu stiloul în mână vreo 3-4 cărți de meditații. Poate aduna material suficient pentru o carte.
Dar nu altfel stau lucrurile cu Patericul. Cu privire la aceeași chestiune, întâlnești sfaturi care se bat cap în cap. Urcând chiar mai sus, Biblia are destule inconsecvențe și contradicții. Cu totul în van e strădania unora profund marcați de imperativul raționalist de a demonstra coerența logică Scripturii. O spun mulți, o spune și Wurmbrand, tocmai nepotrivirile din Biblie sunt dovada că această carte n-a fost contrafăcută în timp. Iar imposibilitatea de a concilia anumite afirmații dovedește, indirect, faptul că e inspirată divin.
Da, Wurmbrand se repetă, se contrazice, are inconsecvențe. Însă, mai presus de toate astea, are două calități absolut remarcabile (care par să lipsească din peisajul contemporan): un acut simț al misterului și o admirabilă intuiție a lucrurilor esențiale (adică un simț al proporției).
Dacă acest defect fundamental, această lipsă a simțului proporției nu este corectată, atunci nu-i va folosi la nimic unui suflet că dintr-un ateu a devenit un om religios. Căci, în cazul acesta, sufletul său va continua să se preocupe de fleacuri, cu singura deosebire că acestea vor fi, de aici încolo, fleacuri religioase. (Predici în celula singuratică, pag. 68).
Observații finale
Ca cititor profesionist, mă văd nevoit să deplâng faptul că scrierile lui Wurmbrand n-au beneficiat de traduceri și/sau editări corespunzătoare. Există numeroase greșeli, unele chiar supărătoare. Mă feresc să dau exemple, fiindcă nu face parte din intențiile demersului de față. Înțeleg totuși situația, așa erau vremurile, era mai important atunci ca aceste cărți să apară. Deci nu îi incriminez pe cei care le-au publicat.
Dar acum vremurile s-au așezat și lucrurile au rămas neschimbate. Iată că a trecut anul Wurmbrand, iar pe piață nici măcar n-au fost disponibile toate titlurile publicate de autor în românește, ceea ce e un mare neajuns. Cărți precum 100 de meditații din închisoare, Predici în celula singuratică, Dacă zidurile ar putea vorbi, Drumul spre culmi, Oracolele lui Dumnezeu nu se mai găsesc decât sporadic prin librării sau prin anticariate.
Poate că ar fi o idee ca editurile evanghelice să treacă peste interesele economice care le despart și să găsească o cale de a sprijini o ediție de opere complete Richard Wurmbrand. Din câte știu, încă mai există cărți care nici măcar n-au fost traduse în românește. Dar și cele traduse deja, ar merita revizuite sau retraduse, fiindcă unele sunt nereușite. Am și propuneri la traducători: Emanuel Conțac (de la Logos) sau Anton Horvath (de la Aqua Forte) din engleză; Daniel Fărcaș (Hypogrammos) sau Rodica Bogdan, din franceză (dacă este necesar). Poate că mai sunt și alții care ar putea face o treabă admirabilă.
Socot că ar fi un semn de prețuire mai concret decât laudele care, nu o dată, sunt menite să promoveze discursul lăudătorului.
‘…Autorul insistă mereu că răul pe care îl fac gardienii, securiștii sau milițienii se răsfrânge în primul rând asupra lor și le chinuie sufletul și conștiința. Ceea ce îi face vrednici de milă….’
Iti spuneam candva ca militienii si gardienii sufletelor noastre de neo- con-geniali (fac vorba aici de cei care au nimerit la sorti meseria de dirijori de gloate flamande) au dreptul la mila noastra ca oricare din noi astia aparent de-tinutii lor. Nu in cuvintele astea si ma refeream la certain people dar cam asta era ideea. Am regasit-o in pasajul de la etaj.
Evolutia fireasca a iubirii in-umane, cea care ne transforma in cetateni minoritari si tranzitari ai unei lumi ce nu vrea sa fie prinsa in pioneze pe peretii templelor noastre mutate din loc in loc in carul cu boi ai certitudinilor eclesiale, e dinspre dragostea naturala sau usor recognoscibila care e de fapt adevarata insusire congenitala si deci nearly inevitabila inspre cea in care ratiunea noastra satula de certitudini nevalidate de practica opteaza pentru eutanasiere temporara pentru a face loc Celuilalt sa-si bata cuiele in trupul nostru, already anesteziat.
Fraza de mai sus e un bun replacement pentru un somnifer, daca o citesti pe seara imi vei fi recunoscator 🙂
As scrie mai mult sa ai si pentru cafeaua de dimineata dar te las sa-ti ‘tihneasca’ 🙂 (sau poti sa-mi zici ceva in genul: get your own blog man)
sam,
M-am zvârcolit puțin, dar în final cred că am prins sensul frazei. Da, e un soi de eutanasiere acolo, însă una în care moare ceva-ul care înseamnă orgoliu, egocentrism, trufie și înviază – printr-o misterioasă și necesară alchimie – un alt ceva, mai autentic, mai miraculos, care poartă cu sine altruism, smerenie, răbdare, înțelepciune. Impresia generală e că aceste „trăsături” sunt slabe, dar e vorba doar de o impresie a oamenilor care nu le-au încercat.
Mă gândesc așa: răsturnările astea ale valorilor fac posibilă observația că tot ceea ce înseamnă valoare creștină autentică este „din altă lume”.
PS: Get a blog anyway! 😉 Știi de ce zic asta, dar știi și că nu comentez decizia ta 😀
Vă mulţumesc pentru articol. M-a uns la suflet.
Si eu îl preţuiesc pe Richard Wurmbrand si cărţile lui.
Mi-a plăcut ceea ce aţi evidenţiat, îndeosebi:
„mai presus de toate astea, are două calități absolut remarcabile […]: un acut simț al misterului și o admirabilă intuiție a lucrurilor esențiale (…).”
Am remarcat şi eu traducerea inadecvată (în limbajul nostru de lemn…) a unor termeni.
Nu sunt îm măsură să vorbesc despre aşa o personalitate, dar nu pot să nu mă pronunţ: eu văd „teologia” lui sub semnul „Simplitatea este o complexitate rezolvată” (C. Brâncuşi). Dând la o parte balastul pentru a găsi IDEEA care a fost la început…iniţial…
@Joy,
Mă bucur că v-a făcut plăcere acest text. Într-adevăr, Richard Wurmbrand e un om de ținut minte și de lăudat la toată lumea.
Apropo de citatul invocat, cred și eu că evreul nostru e simplu în ceea ce spune, accesibil la nivelul exprimării. Sunt autori mult mai complicați în exprimări decât el, dar mult mai banali în fond. Wurmbrand are o limpezime care e „tulburată” numai de profunzimea amețitoare a unora din spusele lui. De aici și dificultatea receptării.
Multumesc si eu pentru acest articol. Ma bucur ca mai sunt oameni care incearca sa il inteleaga pe Richard Wurmbrand atat in adanca sa profunzime, cat si in largul orizont ce il caracterizeaza (mai ramane sa urmam pilda sa – dupa puterile fiecaruia 😀 ).
Mi-a placut ca, pe langa dragostea sa iesita din comun, simtul misterului si intuitia lucrurilor esentiale – ati punctat si orizontul sau cultural (religios si laic) si lipsa sa de sectarism.
Slava Domnului ca un geniu ca RW s-a convertit si a adus geniul si in credinta crestina – daca ar fi existat de-a lungul istoriei mai multi ca el – cred ca crestinismul de astazi ar fi aratat altfel!
@AdrianB,
Pe mine mă surprinde, într-o anumită măsură, că oamenii nu se străduiesc să-l înțeleagă pe Wurmbrand. Iar asta mi se pare că e o problemă de analizat.
Lipsa de sectarism mi se pare una dintre marile calități destul de rare, greu de găsit în orice confesiune. La unii există doar ca o formă de indiferență, însă la Wurmbrand exista ca un imperativ, ca o împlinire a rugăciunii lui Isus din Ioan 17.
Nu vă împărtășesc neapărat părerea că dacă erau mai mulți ca Wurmbrand creștinismul arăta astfel, deoarece cred că nu pot fi foarte mulți de felul lui. Geniile sunt rare. Dar creștinismul are o întreagă galerie însă prea puțin cunoscută, din păcate. Chiar și în secolul XX sunt destule figuri importante care au văzut mai mult decât „felia” lor îngustă: C.S. Lewis, Gustave Thibon, Paul Evdokimov, Simone Weil, Papa Ioan Paul II, Steinhardt. Aș adăuga la această listă chiar și „eretici” care au încercat să privească mai amplu, dar au eșuat. Ei au reușit cel puțin să ridice o problemă justă, chiar dacă au ratat răspunsul.
Cât despre istoria Bisericii, aceasta consemnează oameni care, chair dacă aparțineau unei anumite grupări, prin felul în care priveau credința nu pot fi limitați la o confesiune, ci transcend granițele dintre ele.
Sa mor ca sa traiesc…sa vad pe fratele meu mai presus decat pe mine…sa-mi dau camasa dupa haina…
Cand o sa le fac pe toate astea asa cum respir adica fara sa-mi propun o sa-mi ramana sa-mi mai fac un blog pe care sa scrie numai altii. Eventual si Wurmbrand cand are chef sa dea o raita pe sub radar…
sam,
Ce-aș putea să zic?… Un deziderat greu, frumos… de invidiat și totodată cu totul de nedorit.
Cu Wurmbrand poți încerca chiar și să vorbești, el însuși fiind covins că rugăciunea pentru morți nu e deloc inutilă. Ca un bun protestant ce se afla 😉 Așa că n-ar fi prea mare surpriză să mai de „o raită pe sub radar”.
eu am inceput sa traduc 100 prison meditations in 1991, cin iosif ton a demarat editura. nu am terminat, am predat materialul cu tot cu traducere, nu mai tin minte unde am ajuns. pina la urma am vazut ca s-a tradus si publicat insa habar n-am daca s-a pastrat ceva din traducerea mea.
cu ocazia asta am vorbit putin la telefon cu fr Richard Wurmbrand pentru ca intr-una dintre meditatii (ma mir ca n-a observat nimeni pina acum) el descrie ajungerea la dumnezeu ca urcarea unui munte unde in virf se afla acesta. cararile pe care urca oamenii se numesc isus, moise, muhamed, budha, etc. asta m-a cam contrariat, dar el nu mai tinea minte detaliul acesta. a fost de acord sa traduc in asa fel incit sa fie ok pt romania. nu mai tin minte cum e acum textul in romaneste.
exista o lucrare de licenta la facultatea penticostala betania, fosta filiala a itp-ului despre teologia lui Richard Wurmbrand, datata in urma cu 4 ani.
am citit inchisoarea noastra cea de toate zilele de ion ioanid, care descrie intilnirea cu Richard Wurmbrand intr-un vagon de tranzit si cum i-a pacalit pe gardieni dindu-le celor ce sufereau de frig puloverele sale. apoi cum s-au intilnit in strainatate. pt ioanid, Richard Wurmbrand a fost un tip cu totul aparte. s-au intilnit ulterior din nou in lumea libera.
Intr-adevăr uitând prețul pe care unii l-au plătit pentru a trăi o viață de creștin pierdem ceva esențial creștinismului. Iar din ceea ce am citit si eu, cred că obsesiv Richard repetă iubirea față de Dumnezeu și față de oameni.
@ Pompe Funebre
Și alții, din zilele noastre, repetă obsesiv iubirea față de Dumnezeu și față de oameni, atâta doar că îi dau o conotație denominațională exclusivistă. În rest, sloganul merge, e util și chiar onorabil.
Creștinismul are direcții mai manageriale în care să se îndrepte și spre care să caute…
Cred ca o problema a unor carti ale lui Wurmbrand este stilul omiletic; ai impresia ca citesti o predica fara sfarsit. Cum eu am ascultat destul de multe dintre predicile sale, uneori, urmarind cuvintele pe pagina aveam impresia ca il aud pronuntandu-le …
Ok, nu am dat in misticism … cred oricum ca intr-un ethos dogmatic rigid cea mai mare parte din viata si opera sa nu ar aveam prea mult inteles, apropos de contradictii si simtul misterului.
Il citesc cu placere pe Wurmbrand cu rezerva ca, atunci cand ataca probleme dogmatice devine brusc rigid, in ciuda exemplului citit mai sus cu muntele ce trebuie urcat spre Dumnezeu … uneori argumentele sale sunt chiar subtiri, un fel de copy-paste, plecand din mostenirea reformata, din care se pierde in permanenta cate ceva …
@Dyo,
Nu știu în ce măsură era preocupat să construiască argumente dogmatice foarte solide. Că altfel cred că ar fi fost în stare să le construiască. Poate că n-a vrut să se fixeze foarte tare în ceva. Fiindcă eu am citit argumente rigide cum ziceți în favoarea unei idei, ca mai apoi să găsesc o contraargumentare altundeva. Îmi seamănă, ca stil, mai degrabă cu Patericul decât cu o colecție de predici (la care, din păcate, sunt puțin alergic).
Taofil,
Abia acum am observat textul tau si ma bucur, caci in curind trebuie sa scriu ceva pentru Keston, despre receptarea lui Wurkbrand in Romania si imi va folos.
Citesc mereu cu placere ceea ce scrii.
Si ma bucur sa-l intilnesc in casa ta si pe sam, un alt om pe care-l pretuiesc.
Si, uite, mi s-a facut asa un chef de o sezatoare virtuala…
Poate o face cindva.
.citind pe acest site mi-ai fäcut azi o bucurie….cäci impreunä cu sotul meu ascultäm des cärtiile audio a eroului credintei R.W. si cänd mai avem timp mai räsfoim cärtiile sale care sunt mostenirea pe care o läsäm copiilor nostri impreunä cu multe cärti valoroase….
Slävit sä fie Domnul Jeshua Hamashia!
fiti binecuväntat!
@amena petra
Măcar cu textul ăsta înseamnă că a meritat efortul scrierii. Oricum, pentru mine însumi a fost o plăcere să citesc (sau recitesc) anumite texte ale lui Wurmbrand, dar e bine când se mai pot bucura și alții de asemenea întreprindere.
E fain că lăsați moștenire niște cărți. Pe lângă valoarea intrinsecă a conțunutului lor, lectura este și un act de civilizație. Deși s-ar părea că societatea nu mai are nevoie de indivizi civilizați. Eu cred însă că e doar o impresie…
” Deși s-ar părea că societatea nu mai are nevoie de indivizi civilizați. Eu cred însă că e doar o impresie…”
Teofil S ,din päcate nu e numai o impresie ci e crasa realitate….
Fetita mea cea mai mare abia a invätat cäteva litere si e toatä ziua cu creionul in mänä sä scrie si foarte atentä peste tot ca sä citeascä chiar si cänd stäm la masä citeste pe borcane,pungi… abia astept sä mai creascä sä o väd cu cärtiile in brate…
Unii ne mai apostrofeazä:”ce faceti cu atätea cärti cä nu mai aveti loc de ele,nu vedeti cä e spatiu mic cu atätea copii…..”
Slavä Domnului pentru toate!
Este specific la romani sa vomitam pe cei mai buni decat noi…..
„Prin urmare, sunt foarte mari șansele ca un copil din familie baptistă să devină baptist, unul dintr-o familie ortodoxă, ortodox și tot așa. O alegere pe deplin conștientă ar presupune cunoașterea temeinică a fiecăreia dintre cele câteva mii de confesiuni creștine și religii din afara creștinismului” … cica…
Cititi Sfanta Scriptura in rugaciune spre a intelege,cu atentie si o sa vedeti si singuri adevarul despre religia crestina…au fost si preoti care au inteles.
Sa nu mai fim loiali unor religii diluate de-a lungul vremurilor… Biserica adevarata este cea din vremea apostolilor dupa parerea mea!
Asa ca nu trebuie sa alegi dintre mii de confesiuni daca stii ce este cu adevarat important … nu spera ca daca faci genuflexiuni si repetei acelasi cuvant te mantuiesti :)!
Dumnezeu sa va binecuvainteze!
Și unde se află biserica primară în prezent? Pare-mi-se că tot o confesiune trebuie aleasă, la urma urmei. Plus că biserica adevărată despre care vorbiți dumneavoastră nu avea nici măcar Biblia în forma în care o cunoaștem noi, ci doar Vechiul Testament și niște epistole dintre care numai unele au rămas în canonul final. Deci despre ce anume vorbiți? Că sigur nu e atât de simplu precum spuneți. În Biblie nu se spune nimic despre tipicul închinării. Iar dacă ar fi să fim loiali, atunci ne-am închina precum evreii. În Biblie nu se spune de câte ori să mergem la biserică pe săptămână, nici cum să ne facem clădirile bisericii, nici măcar nu avem vreo indicație că aceste clădiri ar fi necesare. Nu se vorbește despre instrumentele admise în închinare. Și totuși, biserica adevărată despre care vorbiți bănuiesc că are niște obiceiuri în acest sens.
Iar despre „religiile diluate” e bine să nu vorbim cu prea mult dispreț înainte să le cunoaștem cu adevărat. Fiindcă ele ne-au dat tot ce avem azi ca învățătură creștină validă: dogma Sf. Treimi, doctrina întrupării și alte o grămadă de lucruri pe care avem impresia în prezent că le găsim în Scriptură, dar care nu există deloc în forma exactă pe care o folosim noi în propovăduire.
Atata timp cat aveti nevoie de obiceiuri, feluri de inchinare, forme de cladiri, traditii … etc,
nu ati inteles nimic din pacate!
Aveti nevoieeeee deeee Isus Mesia, Hristosul, fiul lui Dumnezeu care a murit pentru tine si pentru mine si pentru oricine se increde in El si ne-a purtat pacatele pe cruce, slavit sa-I fie numele in veci!
„Eu sunt calea adevarul si viata, nimeni nu vine la Tatal decat prin mine” zice Domnul!
El a lasat calea simpla iar oamenii au avut grija s-o complice, au mai turnat un vitel, mai o icoana, mai o statuie mai o regula in plus…
Scuze de intarzierea cu care iti raspund!
Iluminați-ne! Am putea începe de la respectul arătat prin adresare 🙂 Dar nu-i obligatoriu, firește. Ați reușit să scăpați de sub povara oricărei religii cu „clădiri, tradiții” etc. Înseamnă că nu aveți un program fix la întâlniri, nici o rânduială internă. Nici alte reguli omenești precum: batic, două servicii pe duminică, „partea fraților și partea surorilor”, comitet, clădiri, pastori aleși prin vot etc etc. etc.
[…] Mai mult […]
[…] pe 27/03/2010 la 17:01 | Răspundesam 0 0 Rate This […]
[…] pe 04/04/2010 la 22:18 | RăspundeTeofil S 1 0 Rate This […]
[…] la 02:14 | Răspundesam 0 0 Rate […]
[…] la 13:53 | RăspundePompe Funebre 0 0 Rate […]
[…] pe 21/11/2010 la 21:05 | RăspundeDanutM 1 0 Rate This […]
[…] pe 04/12/2010 la 03:55 | Răspundeamena petra 0 0 Rate This […]
[…] la 14:05 | RăspundeTeofil Stanciu 0 0 Rate […]
[…] Mai mult […]
[…] pe 27/03/2010 la 17:01 | Răspundesam 0 0 Rate This […]
[…] la 22:18 | RăspundeTeofil S 1 0 Rate […]
[…] pe 28/04/2010 la 09:46 | RăspundeTeofil S 0 0 Rate This […]
[…] la 16:11 | RăspundeTeofil S 0 0 Rate […]
[…] la 21:05 | RăspundeDanutM 1 0 Rate […]
[…] pe 12/01/2011 la 20:21 | RăspundeTudor 0 0 Rate This […]
[…] la 23:30 | RăspundeEeludar 0 0 Rate […]
[…] Richard Wurmbrand:O recenzie scrisã de Teofil Stanciu pe blogul SCRIPTORIE, aici:https://scriptorie.wordpress.com/2010/03/25/cateva-obsesii-ale-lui-richard-wurmbrand/http://rw100.persecution.com/ Richard Wurmbrand centennial celebration – Voice Of […]
[…] Richard Wurmbrand:O recenzie scrisã de Teofil Stanciu pe blogul SCRIPTORIE, aici:https://scriptorie.wordpress.com/2010/03/25/cateva-obsesii-ale-lui-richard-wurmbrand/http://rw100.persecution.com/ Richard Wurmbrand centennial celebration – Voice Of […]