Articol de Maria Iștoc
Creștinismul, capodopera religiilor, a creat o civilizație care este capodopera civilizațiilor, scrie Paul Veyne, profesor la prestigioasa universitate College de France. Regretabil ca civilizația pe care a creat-o vrea să-i nege meritele.
Cu ani în urmă, la Baile Felix am făcut cunoștință, cu un domn în vârsta, față de mine la vremea aceea, pensioner. Mi-a spus ca a fost profesor. L-am întrebat ce a predat, mi-a raspuns: „minciuni”. L-am privit surprinsă și l-am intrebat din nou: „Și cum se numeau minciunile pe care le-ați predat?” Răspunsul a fost „istorie”. Da, istoria este une science molle, cum spun francezii, adică o știinta supusă subiectivității. Subiectivitate în scriere și subiectivitate în interpretare. De aceea este necesar să consultam mai multe surse și uneori surse contradictorii pentru a observa ceea ce nu e coherent, ceea ce este tendențios, să vedem care sunt tendințele și, în consecință, sa discernem adevărul sau faptele reale de minciună.
Minciuni despre Cruciade
„Cruciadele au fost acte intolerabile de agresivitate religioasă comise de către creștini împotriva musulmanilor “ (Maria Monacal, citată de Guy Rachetr în Les raciness de notre Europe sont elles chrétiennes et musulmanes?) Dar cine pe cine a cotropit? Cine au invadatorii, agresorii și care a fost comportamentul lor? Revista „Historia”, nr 751 din iulie 2009, citează un cronicar musulman al epocii, care vorbește de faptul ca prizonierii creștini erau decapitati și măcelariti fără ezitare, bisericile distruse iar casele prădate, cele care nu reușeau să le prade erau incendiate. Invadatorii lăsau în urma lor cenușă.
Cruciații au masacrat musulmanii. Dar de ce se păstrează tăcerea cu privire la cruzimea cu care musulmanii, turcii, au atacat Ierusalimul și masacrele comise pentru a-l ocupa precum și faptul ca i-au schimbat pâna și numele în al-Qods. Se trece sub tăcere islamizarea forțată a popoarelor din Orientul Apropiat. Otomanii: „violau, furau, ucideau, femei, copii, batrâni. Îi vindeau pe cei care puteau încă fi de folos la munci forțate transformându-i în sclavi.” Jacques Heers, Les croisades.
Imaginea stereotipă care ne-a fost prezentată adesea, aceea ca cruciații s-au purtat fără mila și au ucis musulmanii așa cum se omoară animalele la abator, este desigur tendențioasă. Cronicile scrise de ambele părți vorbesc despre un macel atât de mare incât sângele care curgea se ridica până la gleznele cailor. Aceasta nu este altceva, după analiza mea, decât o figură de stil. Greu de crezut ca pământul arid al Palestinei nu ar fi absorbit sângele. Populațiile medievale erau mai puțin numeroase deci cruciații n-au fost atât de numeroși, și apoi cronicari de ambele părți învinuiesc partida adversă.
Cavalerii vestici s-ar fi înrolat cautând să se îmbogățească și să posede teritorii noi. Nu trebuie uitat că Europa la vremea aceea nu era constituită de maniera politică și teritorială de astăzi și că erau încă multe teritorii puțin populate de cucerit chiar în regatul francilor și regatele anexe fără a fi nevoie de a înfrunta distanțe, intemperii precum și primejdiile apărute în cale. Cronicarii arabi scriu că francii suferau de foame, sete, suferau din cauza căldurii toride, a arșiței și a incursiunilor musulmane care incendiau tot ce era de-a lungul drumurilor.
Ce nu ni s-a spus despre Cruciade
Mai întii, termenul de cruciada, pe care-l folosim azi, și clasificarea „cruciadelor” așa cum o avem astăzi sunt folosite abia din secolul XIX și, după revista „Historia”, clasificarea aceasta este pur arbitrară, cuvântul „cruciadă” fiind folosit pentru prima oara în secolul XV. Geoffroi de Willehardouin, unul din cronicarii celei de a IV-a cruciade (1204), folosește cuvântul „pelerin” pentru a-i desemna pe cei care se înrolaseră în ceea ce noi stigmatizăm azi drept „cruciadă”. Altă expresie folosită a fost „Calea Egiptului”, pentru elibererea teritoriilor ocupate de musulmani în Egipt. Să nu uitam că una dintre capitalele creștinismului a fost orașul Alexadria în Egipt și că el cade în mâinile musulmanilor. S-a mai folosit „Calea Tunisului” pentru a desemna cruciada care a încercat eliberarea Tunisiei și în care își pierde viața regale francilor Saint Louis.
Așa-numita „prima cruciadă” este un raspuns al Bisierici Vestice, la cererea împaratului Bizanțului, Alexius Comnenus, după înfrângerea de la Manzikert în 1071 și invazia turcilor seleucizi în Asia Mica. Invazia care a fost de o violență înfioarătoare. Orașele Ierusalim, Antiohia, Edessa și parte din Orientul Apropiat sunt ocupate și populatia fortață să se convertească la islam. Ca răspuns la apelul făcut de împăratul Alexius Comnensus, în 27 noembrie 1095, papa Urban II face un apel înflăcărat în orașul francez Clermont Ferrand îndemând cavalerii franci să se înroleze pentru a recuceri Locurile Sfinte, cavalerii spanioli trebuind să facă față situației în care se afla Spania conntropită în parte de musulmani la ora aceea. Trebuie amintit că, în perioada respectivă, pelerinajul la Locurile Sfinte făcea parte din mentalitatea epocii și că pelerinajele erau destul de frecvente ținând cont de dificultățile care puteau interveni într-un voiaj la o asemenea distanță. Trebuie de asemenea amintit că otomanii erau intoleranți față de creștinii care se duceau în pelerinaj la Ierusalim. Grupului de caveleri medievali i se adăugau țărani simpli din câmpiile franceze și femei exaltate de discursul papei. Exista atunci un elan religios în popor greu de înțeles pentru omul secolului XXI. (Acesta se poate observa și în discursul lui Bernard de Clairvaux înainte de a doua criuciadă). Papa vorbește despre importanța eliberării Locurilor Sfinte și promite iertarea păcatelor pentru cei care sunt gata să se ducă să le elibereze. Elanul acesta a continuat timp de aproape două secole. Unul din articolele din revista Historia, nr.751 din iulie 2009 consemnează: „Prioritatea era eliberarea Locurilor Sfinte și păstrarea lor la adăpost de ocupația musulmană. Erau locurile în care se născuse Mântuitorul”. „Le fait que les musulmans occupent la Terre Sainte est une occasion de souffrance pour les hommes de ce temps dont la capacité d’émotion est très grande”. precizeaza un alt articol din revista mai sus citată.
După prima „cruciadă”, Ierusalimul este eliberat și se instaurează acolo ceea ce a fost numit de către istorici un regat latin, Regatul Ierusalimului, după model feudal din vest, condus de franci. Începe acolo în epoca aceea o școală franceză numită mai târziu „L’école française de Jérusalem”, școală care există și astăzi și care a dat una dintre cele mai bune traduceri ale Bibliei – La Bible de Jérusalem. Existau, de asemenea, și principatele Edessei și Antiohiei. Cruciadele care au urmat au fost din nou provocate de invaziile otomane în teritoriile palestiniene eliberate de primii pelerini sau, dacă vreți, primii cruciați. Pentru cei interesați de o prezentare coerentă a cruciadelor și a epocii respective, sugerez cartea lui Jacques Heeres menționată mai sus. C. Warren Hollister, professor la University of California, Santa Barbara, afirmă că așa-numita „cruciadă a copiilor” a sfârșit la Marsillia, copii nu ar fi fost îmbarcați niciodata spre Ierusalim, ci s-ar fi întors acasă. Demersul acesta, de a trimite copii, dovedește elanul religios al epocii ca și naivitatea aferentă mentalității epocii respective. Să nu uităm că creștinismul suferea influențele superstițiilor epocii. Celelalte surse pe care le am la îndemâna nici măcar nu menționează cruciada copiilor.
Amitesc din nou că bazinul mediteranean era creștin și că creștinisnul s-a răspândit în primele secole în sudul Mediteranei fără nici o intervenție forțată. Este regretabil ca atât de puțin se cunoaște despre încreștinarea bazinului mediteranian sau mai degrabă ni se spune puțin. Sunt însă scrieri mai recente, ca aceea a lui Paul Veyne care abordează subiectul acesta și care scrie ca creștinismul s-a răspândit fără să facă un singur martir, ca urmare a libertății acordate de Edictul de la Milano. „Que ceux qui se trompent jouissent de la paix, que chacun conserve ce que son âme veut avoir, que personne ne tourmente personne.” Citat din mult discutatul și tendențios interpretatul Dictat de la Milano, un dictat de toleranță și nu unul care impunea creștinismul ca religie de stat.
Concluzie
Articolul nu se vrea un tratat de istorie, ci și-a propus să prezinte câteva aspecte care au fost lăsate de o parte, cu privire la o perioadă din istorie puțin cunoscută sau greșit prezentată.
Mi se pare legitim ca Occidentul creștin să fi intervenit în față cruzimii ocupanților și a faptului că ei obligau populațiile cotropite din bazinul meditaranean se se convertească forțat la o altă religie chiar dacă conceptul de drepturile omului, așa cum îl avem astăzi, nu exista atunci. Ca o paranteză amintesc ca 84 dintre țările musulmane au schimbat articolul 18 din Carta drepturilor omului, articol care scrie că fiecare individ are dreptul să își schimbe (nu cumva e „aleagă”?) religia în „fiecare individ are dreptul la religie”. Religia fiind… vă las să ghiciți singuri. Dar asta nu se spune în gura mare.
Cruciadele au fost războaie, poate lupte ar fi mai corect spus în multe cazuri, purtate după normele și mentalitățile epocii. Ele nu ies din contextul epocii respective. Cavalerii franci s-au purtat doar cu demnitate? Fără îndoială că nu. A scuza însă comportamentele de astăzi din lumea musulmană, precum acelea care au avut loc în urma filmului difuzat pe internet cu puțină vreme în urmă, cu argumentul că islamul este o religie mai tânără mi se pare incoerent pentru că aceste comportamentele se produc în secolul XXI când mentalitățile nu sunt cele din Evul Mediu.
Creștinii din est au fost alături de cruciați încercând să îi ajute și adesea să le arate drumurile cele mai ascunse pentru a ajunge la destinație . Apar însă și divergențe între biserica Estica și cea Vestica culminând cu pradarea Constantinopolului. De aici și până la a pretinde ca Vestul să-și ceară iertare pentru răspunsul la invaziile musulmane mi se pare abrerant. Dacă este iertare de cerut și reconciliere de dorit, aceasta trebuie să fie între cele două mari biserici și ea a fost făcută. Ce ne rămâne este să discernem și să nu luăm toate afirmațiile care ni se flutură ca adevăr incontestabil. Și mai ales să nu ne asumăm culpe care nu ne aparțin. Culpabilitatea falsă e mai periculoasă decât cea adevărata pentru că prima este perversă, a doua ne permite să ne pocăim. Ne putem pocăi de o falsă vină? Singura opțiune este aceea de a nu o asuma.
Scriptorie 
O falsa vina? Jefuirea Constantinopolului si masacrele facute de cruciati (dupa mentalitatile – stricate – ale epocii, cum bine spune autoarea) sunt realitati, nu aparente. Si daca, din motive politice si de apararea a sensibilitatilor islamofobe, nu trebuie sa ne cerem iertare pentru ele, atunci nu trebuie sa ne cerem iertare pentru nimic, iindca orice alte lucruri am face, oricit de rele, palesc in comparatie cu ele.
Reblogged this on Cu drezina and commented:
Un text de rumegat pentru weekend. Un subiect destul de rar discutat și aprofundat, deși toată lumea are impresia că știe ce s-a întâmplat atunci. După cum se vede, lucrurile sunt interpretabile. Istoria însăși e o interpretare. Sunt convins că d-na Maria Iștoc, autoarea textului, așteaptă replici și discuții.
Danut pot sa dovedesc oricind cu documente ca exagerezi. De fapt abordarea ta este politic corecta si istoric incorecta. A pune etichete pe cineva nu rezolva problema si cel care vrea sa dicsute in mod informat un subiect nu-si eticheteaza interlocutorul si nu este virulent. Contextul istoric nu permite nici un fel de concesiune de felul cele la care vrei tu sa faci referinta. Daca nu explica-te. Ce cautau ei in Ierusalim, acestii iubiti ai tai? Si cum se comporta ei astazi. Dar nu despre ei e vorba ci despre fapte istorice.
Contextul istoric era foarte complex, iti recomand sa citesti pe René Grousset, un mare orientalist, sa te informez de la surse solide si nu de la surse amatoriste sau demagogii politic corecte. Iti stau la dispozitie pentru o discutie asupa subiectului si asupra primelor secole de Christianism. Raspindirea Crestinismului in primele trei secole.
Ce ma surprinde este ca voi care ziceti ca ati respnins Comunislul care ne-a bagat pe git tot o istorie politic corecta chiar daca nu i-au pus eticheta aceasta, aceptati aceasi „istorie” din partea altor demagogi.
Masacrele faciute de curciati, si masacrele facute de musulmaini? Si-ai cerut ei vreodata iertare. Isi cer iertare pentru ce fac azi, in momentul acesta in Mali, de exempàlu? Si nu numai, nu numai. Te rog de asemenea sa te uiti in dictionar la definitia cuvintului fobie.
Orice alte lucuri oricit de rele palesc in comparatie cu ele? Exiolicate. Si cum am scris mai sus intomeaza-te de ce fac azi in partea de nord a tarii numita Mali, decapitari, violuri, excizii la femei. Toate brutalitatile.
Inca o precizare. Tocmai ca papa si-a cerut iertare pentu jefurirea Constantinopolului. Alors…..
Eu vad in aceasta insistenta a unor cercuri ca Occidentul sa-si ceara scuze musulmanilor pentru masacrele comise impotriva acestora, nu atat un respect fata de ultimii cat o arma indreptata impotriva primilor. Am mai scris si pe marginea unui articol recent al domnului Stanciu ca se ,,are in vizor” in primul rand catolicismul deoarece, spre deosebire de celelalte culte crestine, acesta reprezinta nu numai o forta spirituala ci si una politica.
Cat despre masacre … trebuie in primul rand sa avem in vedere mentalitatea epocii. Comitem o eroare daca judecam actele unor oameni care au trait cu multe secole in urma prin prisma trairilor noastre de indivizi actuali. Pe atunci functiona de fapt o singura lege: a celui mai puternic. Un forta politica nu se putea ridica decat pe cucerirea alteia, sau altora. Acestea fiind zise nu putem sa privim diferentiat actiunea musulmanilor fata de cea a crestinilor. Aveau dreptul musulmanii sa cucereasca teritorii crestine in numele dreptului celui mai puternic ? Daca da, atunci asta e valabil si in cazul cuceririi de catre crestini a unor teritorii musulmane.
Pe de alta parte crestin fiind, si mai citind cate ceva istorie medievala, nu pot spune ca numai musulmanii au fortat populatiile cucerite sa se converteasca. In Spania, dupa Reconquista, crestinii au facut la fel cu musulmanii si evreii. Cu secole in urma Carol cel Mare a mai crestinat triburi germanice si cu sabia, in inaintarea sa catre nord.
Apoi nu trebuie sa credem ca musulmanii au avut o atitudine de ostilitate maxima fata de crestini pretutindeni si oricand. In Ierusalimul eliberat de cavalerii occidentali traiau crestini de secole. Coptii din Egipt si-au manifestat cultul bine merci. Ba mai mult decat atat, au fost califi care aveau doctori crestini. Stiu sigur ca a fost dar acum imi scapa numele conducatorului musulman respectiv.
In Spania musulmana, crestinii (mozarabii), desi erau considerati cetateni cam de mana a doua, au continuat totusi nestingheriti sa-si practice cultul. Dupa Reconquista nu se mai poate spune acelasi lucru despre musulmanii si evreii din Peninsula Iberica.
Mai trebuie spus ca extinderea Islamului intr-un timp atat de scurt nu s-a facut numai cu sabia. Ba chiar de cele mai multe ori fara sabie. S-a facut cu impozitul. Acesta devenise greu de suportat in fostul Imperiu Bizantin. Ori musulmanii au venit cu scutirea de taxe sau cu micsorarea semnificativa a acestora. Daca excludem Persia, nordul Indiei si Spania, arabii si-au fondat imperiul pe vechi teritorii bizantine. Dar sabia s-a folosit cel mai mult in Persia si in Spania.
Nu vreau sa se creada ca iau apararea Islamului fata de crestini. Vreau doar sa arat ca indiferent de religie, puterea politica s-a purtat in genere la fel pretutindeni. Sa venim acum dupa secole si sa ,,dezgropam securi ale razboiului” care-si au locul mai degraba in muzee, mi se pare o chestiune tendentioasa si pana la urma chiar ridicola. Cred ca trebuie sa privim mai relaxati istoria veche.
Acum e o moda sa acuzi cruciadele si prin aceasta, de fapt crestinismul din toate timpurile si de oriunde. De aceea apreciez articolul doamnei Maria. Poate-i determina pe unii sa priveasca lucrurile mai echilibrat. Dar se poate pune accentul, poate intr-un articol ulterior (dau si eu o sugestie) pe momentele de buna relationare intre crestini si musulmani chiar in acea perioada ,,intunecata” a cruciadelor.
Cu privire la relatia crestinilor occidentali cu Bizantul … pai uneori conflictul dintre aceste doua jumatati ale bisericii crestine a capatat accente mai dramatice decat lupta dintre crestini si musulmani. Cine a citit istoria Bizantului sia Evului mediu european in general, poate sa descopere nenumarat tensiuni intre cele doua lumi: latina si greaca. Totul culminand fireste cu ocuparea Constantinopolului la 1204, moment care a insemnat de fapt schisma definitiva intre cele doua jumatati crestine. Ortodocsii n-au uitat niciodata acel moment iar peste doua secole cand turcii castigau teren dupa teren in Asia Mica, iar imparatul bizantin cauta sa ceara disperat ajutorul Occidentului, margand pana acolo incat a trecut formal la catolicism, o buna parte din clerul ortodox a spus ,,mai bine turbanul turcesc decat mitra papala”. Iar marele nostru Stefan, peste vreo jumatate de secol isi indemna succesorul la tron sa se inteleaga cu sultanul si nu cu fratii crestini.
Istoria e mai complicata dar unii vor s-o simplifice in numele unor interese actuale.
In legatura cu cererea bizantinilor (ma refer la constantinopolitani): ‘mai degraba turbanul turcesc decat mitra papala’, e interesant ce spune Djuvara: ca ei aveau sa regrete imediat aceste vorbe. Turcii au jefuit si omorat majoritatea populatiei Constantinopolului dupa ce au cucerit orasul. Am vazut recent un film facut de turci despre cucerirea orasului: efectele vizuale sunt excelente, dar acuratetea istorica lipseste in cateva momente esentiale intr-un mod grotesc – tipic propaganda pentru dezinformarea si mangaiarea pe burta a boborului musulman. Mai toti crestinii bizantini sunt in film caractere negative; turcii, in special Mohamed II sunt in cea mai mare parte personaje pozitive, iar despre uciderea populatiei crestine la urma nu se scapa nici o vorba: dimpotriva, Mohamed le spune acestora ca n-au de ce sa se teama, sub domnia lui vor fi lasati sa-si urmeze linistiti credinta. Curata manipulare, de o mie de ori mai tare ca in filmele istorice ale lui Sergiu Nicolaescu…
Ca aveau sa regrete asta e adevarat. Dar faptul ca au inclinat inainte mai mult catre o forta politica musulmana decat catre fratii crestini din Occident arata o stare de spirit existenta la un moment dat. Iar dupa cucerirea Constantinopolului, totusi, crestinii ortodocsi au cam fost lasati sa-si practice cultul in continuare. Macelul s-a produs in timpul cuceririi dar mai apoi lucrurile s-au asezat. Turcii erau interesati mai mult sa aiba supusi de la care sa perceapa tributuri in bani sau diverse bunuri, decat sa aiba supusi de aceeasi religie cu ei. Avem exemplul Fanarului chiar in ,,buricul targului” capitala Imperiului Otoman.
Un alt amanunt concludent despre starea crestinilor ortodocsi sub turci. Cand ultimii incepeau sa piarda teren in fata occidentalilor, incepand cu secolul al XVII-lea si continuand cu cel urmator, venetienii veniti in urma lor au incercat spre exemplu, in Pelopones sa converteasca populatia ortodoxa la catolicism. Atat de agresiva li s-a parut proaspat eliberatilor crestini rasariteni aceasta campanie incat ,,au batut in retregere” incepand sa ,,faca din nou cu ochii” turcilor.
Un lucru este cert, turcii nu au dus campanii de islamizare. Daca nu-i suparai politic si le plateai tributul, te lasau in pace.
La masacrarea populatiei constantinopolitane se poate adauga si masacrul de la Otranto. Primul masacru se petrece la inceputul domniei lui Mahomed al II-lea iar ultimul, la sfarsitul acesteia, cand sultanul patrunde in Peninsula Italica dornic sa cucereasca Roma. Si astazi la catedrala din Otranto se mai pot vedea cele 800 de cranii ale celor care nu au vrut sa se converteasca la islam. Desi am scris in comentariul anterior ca turcii nu au dus campanii de islamizare, totusi in momentele de tensiune au recurs si la asa ceva. Si in modul cel mai brutal cu putinta. Dar in Balcani si la noi nu stiu sa se fi intamplat ceva similar cu ceea ce s-a intamplat dupa cucerirea cetatii Otranto. Poate ca si ortodocsii au fost mai … ,,abili”.
De acord cu ce spuneti – ca turcii au fost deseori preferabili catolicilor pentru crestinii ortodocsi – intrucat ei nu au facut in tarile ortodoxe convertiri fortate – decat foarte rar.
Insa evident, trebuia platit un pret pentru asta: ca sa-ti pastrezi credinta trebuia sa devii un cetatean de mana a doua, cu mari dezavantaje economice, sociale si politice (ceva din urmarile acestui sistem exista si astazi, de exemplu in Egipt).
Totusi, unul mai sinistre institutii, in relatiile turcilor cu crestinii, a fost, dupa parerea mea, sistemul ienicerilor: sa iei cu japca adolescentii cei mai bine claditi de la familiile crestine, sa-i treci cu forta la islamism, sa le speli creierul, si sa-i faci soldati fanatici pentru cauza islamului, mi se pare o cruzime de nedescris. E adevarat, deseori ienicerii, si chiar familiile de unde proveneau, puteau avea anumite avantaje odata ce erau inclusi in sistem- si unii parinti crestini chiar au dorit ca copiii lor sa intre in ordin. Dar alti parinti, cum era de asteptat, au privit cu mari resentimente sistemul respectiv. (Recrutarea ienicerilor se facea din tarile balcanice de obicei. Din cate stiu ei, romanii, cu cateva exceptii, au scapat de acest sistem – probabil pentru ca locuiau intr-o zona prea apropiata de ‘vesticii catolici’ (pentru turci), si de aceea destul de instabila. S-a incercat de cateva ori impunerea acestui sistem si la noi, dar domnii pamanteni s-au opus…
Insa toleranta (in general) a islamicilor fata de crestini nu se aplica in mod necesar si relatiilor lor cu alte religii. Crestinii, ca si evreii si zoroastrienii, au fost tolerati (aproximativ) de catre musulmani, intrucat erau considerati ‘popoare – sau religii – ale Cartii’. Fiecare dintre aceste religii aveau cate o carte sfanta, care – in cazul crestinilor si evreilor – era socotita intr-o oarecare masura sfanta si de catre musulmani. In plus, religiile cu pricina erau monoteiste. Dar in cazul altor religii, politeiste, deci idolatre, precum cea hindusa de exemplu, aceasta toleranta nu a mai existat (cel putin in principiu). Chiar daca, in ciuda ‘pasibilitatii de jihadizare’ datorate statutului lor ‘idolatru’, hindusii au primit totusi de la unii conducatori musulmani acelasi statut tolerat ca si ‘popoarele cartii’, alti conducatori islamici au aplicat cu consistenta principiile razboiului ‘sfant si total’ impotriva lor. Asa se face ca Will Durant a descris candva cucerirea islamica a Indiei drept ‘cea mai sangeroasa cucerire din istorie’, iar unii istorici hindusi afirma ca de fapt musulmanii in India au fost autorii un holocaust mai mare decat cel al evreilor sub Hitler sau al victimelor comunismului (holocaust care din pacate este prea putin cunoscut publicului).
Asta nu inseamna sa negam si crimele ‘asa-zisilor’ crestini in Spania, in timpul cruciadelor, sau in America. Dar musulmanii au facut si ei crime, se pare mai multe ca numar decat crestinii – ma refer la razboaiele cu
miza religioasa.
E adevarat, sistemul de lupta otoman care implica si formarea unui corp de elita precum cel al ienicerilor nu a fost un fenomen care sa intareasca segmentul de populatie crestina din Balcani. Legat de ,,spalarea pe creier” de care spuneati, e curios de stiut in ce raporturi se aflau acestia cu familiile de origine. Dar spalare pe creier a fost din moment ce deveneau oamenii pe care sultanul se baza cel mai tare. Dar cred ca asta nu se datoreaza numai indoctrinarii. Turcii erau destul de pragmatici. Imperiul Otoman nu a fost o forta religioasa cat una militara. Oricum, desi brutala si de anvergura, miscarea, trebuie sa recunoastem a fost una destul de desteapta. Din punct de vedere militar cel putin. Stiu ca in general sarbii erau recrutati pentru acest corp de elita. Atentie: de elita. Deci Imperiul Otoman si-a creat forta armata cu care a speriat Europa timp de secole. Si-a ,,fabricat” practic soldati. Pe masura ce cucerea, se intarea, isi sporea fortele si nu si le diminua. Si romanii au facut ceva similar daca privim istoria mai in trecut. Catre apusul ei, Roma era aparata de barbarii germanici (si nu numai) de strategi de origine germanica (vezi cazul vandalului Stilicon). Marile imperii au o forta de acaparare a constiintelor destul de puternica. Cand esti mare ai uneori destula putere sa devii si mai mare. Si trebuie sa profiti.
Cu privire la extinderea Islamului in India, acolo trebuie sa luam in considerare si numarul imens de locuitori ai acestei tari intotdeauna foarte populata in raport cu alte parti ale lumii. Acolo era si usor sa produci un holocaust. Pe de alta parte nu cred ca o comparatie numerica intre victimele facute de crestini si cele facute de musulmani si-ar avea un alt rost decat cel pur statistic. Oricum, numarul exact nu-l vom sti niciodata si oricum e mare.
Si un alt aspect interesant, oriunde s-a extins Islamul, si prin orice mijloace, a creat soldati devotati cauzei sale. In istorie s-a constatat ca musulmanii au fost foarte greu de crestinat. Poti converti pe cineva prin teroare sau promitandu-i ceva avantaje economice (sau amandoua) dar sa-l faci sa devina adeptul tau fanatic e intr-adevar o performanta.
Si inca ceva legat de ieniceri. Romanii, mai bine zis vlahii, erau mai greu de recrutat pentru ca Muntenia si Moldova nu au fost incluse in Imperiu. Erau doar vasale ale acestuia. Pentru sultani era mai usor sa-si recruteze soldati de elita din Balcani. Sarbii erau foarte buni luptatori, la fel si albanezii. De altfel, ultimii au imbratisat masiv si religia musulmana. Iar privitor la relatia crestinilor balcanici cu autoritatea otomana trebuie amintit si faptul ca sistemul de ordine interna presupunea si alcatuirea unei politii locale crestine cu rol de a stopa producerea unor turbulente. Este vorba de asa-numitii ,,armatoli”. Deci un motiv in plus care ne indreptateste sa spunem despre crestini ca nu au dus-o mereu foarte rau sub turci.
Totusi, apropo de ieniceri, pentru mine ramane importanta latura religioasa a problemei (desi si cea sociologica ramane importanta). Turcii luau copii crestini si-i transformau in musulmani. Erau convertiri fortate sau nu? Nu stiu in ce masura copiii se opuneau acestei spalari a creierului si ‘convertirii’ la noua credinta – pentru ca nu stiu cat de crestini erau acesti adolescenti. In unele cazuri, cum am spus, familiile lor au fost de acord, si chiar au dorit acest lucru. Dar e important de observat ca doar in unele cazuri: este stiut ca sistemul a fost impus cu forta – deci a fost o rezistenta serioasa, cel putin la inceputuri, fata de el. E interesant ca albanezul Skanderbeg era un fost ienicer – care mai tarziu s-a rasculat impotriva ‘convertitorilor’ sai si le-a fost unul din cei mai aprigi dusmani. Se mai stie apoi ca unele familii crestine au incercat sa-si tina copiii acasa desfigurandu-i intrun fel sau altul. Nu stiu cat succes a avut aceasta ‘solutie’… In orice caz, daca eu as fi fost tatal unei familii autentic crestine, ideea ca turcii sa-mi ia cu forta fiul cel mai voinic si sa-l transforme intr-un musulman fanatic, slujitor fidel al sultanului, mi s-ar fi parut sinistra. E adevarat, si romanii angajau dintre barbari mercenari, dar acestia veneau la ei de bunavoie, daca nu ma insel. In schimb, ienicerii aveau statut de robi care nu faceau ce vroiau, fiind culesi cu japca de la populatiile inrobite. E adevarat, puteau s-o duca bine in pozitiile lor, dar numai in masura in care se supuneau deplin sultanului. In plus, nu stiu si nu cred ca romanii ar fi obligat pe mercenarii lor sa adopte religia romana. Si oricum, in mediul pagan in general, sincretismul era la ordinea zilei, oarecum neproblematic: sa adaugi la panteonul religiei tale inca un zeu nu era o dificultate… Insa un sincretism crestino-islamic ar fi fost un fenomen mult mai complicat.
E adevarat ca la dimensiunile Indiei populatia era imensa si holocaustul era pe masura. Dar asta nu legitimeaza in nici un fel genocidul facut. Numarul de morti ramane inspaimantator si responsabilitatea pentru crime pe masura – chiar daca contextul istoric explica oarecum situatia. La urma urmei si populatia crestina, daca o adunai din toate tarile Europei, putea fi destul de mare…numai ca acolo nu a avut loc un genocid de asemenea dimensiuni si din cauza statului ‘special’ al religiei crestine. Insa cel mai grav, prin prisma discutiei noastre, este aspectul religios al problemei: cand califii arabi au macelarit populatiile hinduse, ei au avut pentru crimele lor acoperire religioasa: Coranul permitea sa te comprti astfel cu ‘idolatrii’. Asa se face ca unii din acesti califi, in ciuda crimelor lor, erau respectati si apreciati in lumea islamica. Cred ca nu poate fi negata in acest context responsabilitatea religiei islamice pentru aceste atrocitati: ea permitea aplicarea ‘razboiului sfant’, de genul celui practicat de evrei in Canaan, la scara planetara. In plus, cel putin in Biblie, motivul esential al razboiului sfant avea de-a face nu cu idolatria acelor popoare (caci si egiptenii sau hititii vecini erau politeisti), ci cu marea rautate si marele pacat al acestor populatii (cel putin asta spune Vechiul Testament). Nu cred ca hindusii semanau din acest punct de vedere cu canaanitii. E adevarat ca islamicii au explicatiile si scuzele lor pentru jihad: ei sustin ca n-au purtat niciodata razboaie decat in scop de aparare: cand ajungeau la un nou teritoriu ei cereau locuitorilor lui sa permita predicarea mesajului islamului. Daca acest lucru ne li se permitea, atunci aveau dreptul sa cucereasca acea zona, ‘pentru a permite libera proclamare a mesajului profetului’. Asta era scuza. Ca totdeauna au cucerit teritorii fara sa se impiedice de acest principiu, este un semn ca au stiut foarte bine cum sa ‘adapteze teoria la practica’, sau mai degraba practica la teorie…
E adevarat ca si crestinii au facut genocide in numele religiei lor: vezi de exemplul masacrul catarilor eretici in sudul Frantei sau, daca nu ma insel, al musulmanilor in Spania. Dar scuza (daca asta poate fi numita scuza), este ca nu au facut aceste crime in numele invataturilor crestine, ci in ciuda mesajului clar al lui Cristos. In schimb, musulmanii au avut acoperire in Coran pentru crimele lor.
Bineanteles, in acest context, crestinii sunt la fel de responsabili – daca nu cumva, in fata lui Cristos, chiar si mai vinovati – pentru incalcarea in cunostinta de cauza a poruncii cristice…
Asa cum spunea Kierkegaard, trebuie sa facem intotdeauna o distinctie intre ‘a fi crestin’ si crestinism. Crestini (cu numele) sunt o gramada – credinciosi adevarati foarte putini. Asta explica f bine disonanata dintre invataturile crestine si masacrele facute de ‘crestini’.
Subscriu in general la cele scrise de dvs. Arata o data in plus cat de complicata este istoria. Din perspectiva umana nicio crima nu poate fi tolerata. Dar in istorie raman cel mai adesea marile realizari in materie de civilizatie ale unei puteri politice si nu crimele acesteia. Asta fireste cu cat privim mai spre trecut. Pentru ca pe masura ce ne apropiem de timpurile noastre lucrurile se mai schimba. Hitler e mult mai condamnat de istorie pentru masacrarea evreilor fata de cum sunt liderii musulmani care au masacrat hindusi in urma cu secole. Desi nu se pot nega anumite aporturi in materie de civilizatie, sau mai bine zis de dezvoltare in plan tehnologic pe care fara indoiala nazistii l-au adus omenirii.
Cu privire la jihad si mai ales la inceputurile acestuia am avut ocazia cu cativa ani in urma sa citesc o carte in trei volume a sotilor Sourdel. Acolo se arata cum a inceput prima actiune militara a musulmanilor in afara Peninsulei Arabice. Era vorba in mare despre tensiuni interminabile dintre diversele grupuri de urmasi ai Profetului. Toti erau stapaniti de o pofta inepuizabila de lupta pe care un lider s-a gandit sa o directioneze spre nord ,,aruncand in jihad” cum scriu autorii, un grup de razboinici.
Fenomenul acesta de a da ,,de lucru” unor grupuri de soldati carora pacea li se parea insuportabila, era des intalnit si in Europa crestina. Cavalerii nu se puteau reprofila si nici nu-si doreau asta iar razboiul era pentru ei un mod firesc de a-si exersa vocatia. Era o societate razboinica. Cand nu aveau de participat la conflicte reale care oricum erau numeroase, isi satisfaceau setea ,,de adrenalina”, ca sa folosim o expresie actuala, organizand turnire.
Evident, marile conflicte din perioada medievala nu pot fi puse in exclusivitate pe seama acestor simple porniri razboinice dar aspectul nu este de neglijat.
Interesat comentariul d-vs Eugen. Apreciez desi nu sunt de acord in detaliu. Cum am afirmat amindoir la o paostare precedenta a lui Teofil, depinde ce citim. Este adevarat ca la un moment dat s-a incercat si reusit intr-o oarecare masura, o colaborare pasnica intre Crestini si Musulmani. Imparatul german Frederic II a reusit o pacificare temporara bazindu-se mai ales pe dinsensiunile din familia lui Saladin, care finalement moare ucis de ai lui, iar pe urma regele la franc Louis IX zis Saint Louis, care la inceput refuza compromisuri de genul acesta pentru ca erau perverse, el fiind un om integru, recurge la ele, la disensiunile din familia lui Saladin pentru a negocia o pace cu unii dintre ei. Louis IX ramine 4 ani in Orient tocmai pentru a asigura o anumita pacificare, timp in care regatul franc de vest suferia si pierde in importanta. Dar, dupa René Grousset, unu dintre cei mai mari orientalisti, pentru Louis IX asigurarea libertatii locurilor sfinte era primordiala.
Cu privire la Carol cel Mare nu stiu daca va referiti la Charlemagne sau la Carol Quintul. Am vazut o referinta pe un alt blog la Carol Quitul numindu-l Carol cel Mare ceea ce este de fapt incorect dupa citirea ocidetala a istoriei si probabil nu numai.
Cind am mentionat, cu citat, faptul ca Crestinismul s-a raspindid fara sa faca un martir m-am referit la primele secole de Chrestinism. Ca, Chrestinismul a facut martir mai tirziu e adevarat daca nu ar fi sa ma gindesc decit la Thomas More care moare pentru ca se opune abuzurilor patimtimase, nesatioase si necotrolate ale regelui Angliei Henry VIII.
Cit despre istoria romana si Islam sau Otomani e destul sa ne gindim la Constantin Brincoveanu si sper ca nu va trebui sa zucam rolul reprezentatului in a ne cere iertare pentru erismele lui Mihai Viteazul.
Ma refeream la Charlemagne, inainte deci cu cateva secole de cruciade.
Per ansamblu sunt foarte multe de discutat si se pare, pentru unii, de disputat. Un lucru e insa cert, istoria cruciadelor e una complexa si controversata si nu poate fi expediata in cateva randuri. Iar daca vorbim de vina si aici trebuie sa precizam din ce punct de vedere privim lucrurile. Daca vrem sa gasim nod in papura vom gasi in ambele tabere. Dar pana la urma istoria cruciadelor a insemnat si un melanj de culturi, transferuri ale unor elemente de civilizatie si pana la urma cu asta cred eu, este cel mai important lucru. Despre iertare, ar trebui ca toti sa ceara iertare tuturor. Adica nimeni, nimanui.
Revin aici adresindu-ma mai intii lui Danut Manastireanu carui vreau sa ii prezint scuzele mele pentru un iz de ironie intr-unul din comentariile precedente. Ramin insa pe pozitie cu privire la ce am afirmat in ariticol, chiar daca putin s-a putut trata untr-un articol de genul celui de mai sus. Adica a fost o invazie nejustificata si brutala de o violenta infioratoare scriu cronicile vremii pe care am putut sa le consult sigur in traducere franceze, invazie care necesita un raspuns din partea Occidentului. Si raspunsul a fost la cererea imparatului Byzantin.
Pentru toti cititorii
In data de 17 octombrie am asistat la o conferinta la Sorbona despre patrimoniul religios european. A inceput cu Ierusalimul, patrimoniu declarat de UNESCO ca inviolabil. S-a pus accentul pe pastrarea acestui patrimoniu care este esential pentru civilizatia vestica ca si pentru cele trei religii monoteiste. S-a explicat cu rigoare amanute istorice, culturale si religioase care toate au contribuit la ceea ce suntem azi. Nu putem sa le dam cu piciorul. Ce a fost surprinzator. Nu mai auzisem asta niciodata si nici nu mai citisem undeva este ca si astazi ca recunostinta pentru interventia franca in favoare eliberarii Ierusalimilui contropit de musulmani, de fiecare data cind este instaurat un nou abasador francez la Ierusalim ii se face o ceremonie regala si ca amasadorul este imbracat in roba regala.
Pentru Eugen, sigur ca istoria e complexa, situatia a fost complexa si atunci si sigur, asa cum am fost de acord si altadata, depinde de cine scrie si de cine citeste sau chiar si de cine aude.
Am fost surprinsa sa aflu, daca informatia e corecta, ca Jeanne d’Arc nu exista in manualele scolare engleze de exemplu. Nu le place povestea deci ea nu exista cind povestea, istoria ei este cunoscuta pina in Japonia. Fiecare dintre cele doua tarii priveste din perspectiva ei istoria Ioane de Arc. Pentru englezi este inceputul regatului englez de sine statator, al natiuni am putea zice, dupa ce s-a facut o despartire intre regatul englez si cel francez, trezirea unu sentiment national dupa ce de la Guillem le Conquereur incoace pe tronul Angliei se perindau printii de sorginte franceza din familia de Anjou. Pentru francezi a fost alungarea englezilor din Franta, englezi care vroiau sa ii domine.
Iar despre ascultare, cum ascultam si ce auzim. Subiectul fierbinte in Franta la ora aceasta este casatoriile pentru toti, adica homosexualli, ei bine aseara pe canalul 2 de televiziune ni se dau statistici in care se dovedeste ca 63% din populatie intervievata este contra dintre care mare parte din intervievati sunt intre 18 -25 de ani, facindu-se remarca ca de fapt oamenii din sate nu au fost consultati de loc si prezentatorul, un tip charment, seducteur, frumos ne spune „ca sa pricepem si noi” ca majoritatea francezilor sunt pentru. Alors ce credeti ca a retinut publicul. Ca francezi sunt pour, daca a spus-o Laurent de la Hausse care mai e si frumos pe deasupra. Ma intreb insa care majoritate poate fi mai majoritara decit 63%
63 % sunt impotriva si cei de la sate nu au fost consultati. Pai de la tarani asteapta cei cu legalizarea casatoriilor intre persoane de acelasi sex sa obtina voturi cand se stie ca in mediul rural conservatorismul persista mult mai mult decat in cel urban. Iar traditiile europene sunt crestine de secole.
O corectare, s-a recunoscut ca o mare parte din populatia intervievata era intre 18 – 25 de ani si ca acestea erau in majoritate pentru. La urma Laurant de la Hausse, ne spune ca majoritatea francezilor sunt pentru si va asigur ca aceasta s-a retinut.
Asa mai merge. Pare mai logic daca ne gandim la mentalitatea actuala. Dar oricum, o majoritate se poate ,,construi” prin propaganda. Iar jocul democratic e valabil pana la un punct. Sunt valori mai inalte care nu au nevoie de confirmarea unui segment de populatie cat mai numeros pentru a ,,sta in picioare”.
Inca o interventie, poate un pic in afara subiectului, sigur in afara subiectului cruciadelor dar la subiect cu privire la prezentarea faptelor. Urmaresc stirile, subiectul fierbinte mariagele homosexuale si adoptarea, ei bine o ziarita intervievata de prezentatoare care spune „Crestinii au reactionat si mai ales biserica Catolica dar intre crestini sunt diviziuni.” Analista ii raspunde ca crestinii sunt foarte clar in unanimitate impotriva, la fel si evrei si musulmani la care prezentatoarea spune din nou ca crestinii sunt divizati. Analisita a fost insa ferma reafirmind ca crestinii sunt ferm impotriva si ca si-au exprimat pozitia in mod foarte clar si foarte inteligent si ca argumentele sunt argumete foarte importante.
O precizare, sau raspuns la comentariul lui Manasitireanu care se pare ca a confundat niste date si evenimente. Dupa limbajul folosit, „masacre….” trebuie ca se refera la caderea Constantinopolului sub Otomani, care vine citeva sute de ani mai tirziu si limbajul se potriveste in cazul acesta foarte bine. Mai exista o posibilitate aceea ca Manastireanu ne ilustreaza aici ceea ce este culpabilitate falsa, adica a pune in chirca cuiva evenimente facute de altcineva, fapte comise de altcineva.
Pentru Eugen. Suntem de acord. Ce vroiam sa ilustrez este felul in care putem fi usor manipulati, sau mai degraba felul in care presa manipuleaza.
Referitor la ce a-ti scris mai sus despre Charlemagne, ma gindeam ca despre el trebuie sa fie vorba pentru ca a-ti mentionat triburi nordice, dar pentru ca am azut o referinta pe un alt blog vorbind despre Carol Quintul cu denumirea de Carol cel Mare am pus intrebarea. Dovada ca nu fiecare a fost preznet la cursurile de istorie din liceu.
O ultima interventie la subiectul acesta, trebuie facut deosebirea intre propaganda si istorie. Avem datoria sa o facem. Iar observatia lui Eugen ca invinovatirea crestinisnului nu se face din respect pentru musulmani ci mai degraba din aversiune fata de crestini.
[…] “„Cruciadele au fost acte intolerabile de agresivitate religioasă comise de către creștini împotriva musulmanilor “ (Maria Monacal, citată de Guy Rachetr în Les raciness de notre Europe sont elles chrétiennes et musulmanes?) Dar cine pe cine a cotropit? Cine au invadatorii, agresorii și care a fost comportamentul lor? Revista „Historia”, nr 751 din iulie 2009, citează un cronicar musulman al epocii, care vorbește de faptul ca prizonierii creștini erau decapitati și măcelariti fără ezitare, bisericile distruse iar casele prădate, cele care nu reușeau să le prade erau incendiate. Invadatorii lăsau în urma lor cenușă.Cruciații au masacrat musulmanii. Dar de ce se păstrează tăcerea cu privire la cruzimea cu care musulmanii, turcii, au atacat Ierusalimul și masacrele comise pentru a-l ocupa precum și faptul ca i-au schimbat pâna și numele în al-Qods. Se trece sub tăcere islamizarea forțată a popoarelor din Orientul Apropiat. Otomanii: „violau, furau, ucideau, femei, copii, batrâni. Îi vindeau pe cei care puteau încă fi de folos la munci forțate transformându-i în sclavi.” Jacques Heers, Les croisades.” (cititi intregul articol aici) […]
Cruciadele dupa parerea mea sunt doar o veche tactica de manipulare. „Scopul scuza mijloacele”
In viata nu e bine sa mergem pe acest principiu. Dar in politica, se pare, acest motto a fost valabil de cand lumea si oriunde. Diferenta dintre o politica buna si una proasta este facuta doar de inaltimea scopului.
din păcate cruciații n-au fost chiar uși de biserică! daca urmăriți filmul Agora veți vedea oarecum cum creștinii le camplatesc cu aceeiaș moneda celor care-i persecutau! trebuie sa tinem cont și de viziunea regizorului și să nu uităm: „cel fără de păcat să arunce primul cu piatra!”
Am văzut filmul și am și scris despre el (http://drezina.wordpress.com/2011/05/02/agora-un-film-interesant-cu-teza-prost-instrumentata/). Nu știu exact cum au arătat lucrurile, dar filmul nu e credibil din punctul meu de vedere. Cu toate acestea, e un fapt că creștinii au putut săvârși sau îngădui crime în numele credinței lor.
Filmul e un pi partinitor cu necrestinii din acea perioada. Si evreii, musulmanii , necrestinii de alte religii au omorat oameni. Crestinii nu-s cei mai mari criminali, trebuie sa fim corecti. Partea tragica este aceea ca nu au invatat din greselile trecutului!
PS. germanii ar trebui rasi de pe fata pamantului ca doar au gazat evrei, nu?