Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Philip Yancey’

Philip Yancey - Tulburatoarele descoperiri ale HaruluiTitlu: Tulburătoarele descoperiri ale harului
Titlul original: What’s So Amazing About Grace?
Autor: Philip Yancey
Traducător: Anton Horvath
Localitate: Cluj-Napoca
Editura: Aqua Forte
Anul apariţiei: 2004
Nr. de pagini: 252
ISBN: 973-7758-06-4
Preț: 14 RON

Recenzie de Teofil Stanciu

Philip Yancey a fost un “ţărănoi” sudist, crescut într-o biserică de albi rasişti din Atlanta. Deşi Biblia pe care o citea conţinea, ca oricare alta, textul din Faptele Apostolilor unde se vorbeşte despre famenul etiopean încreştinat prin botez de către Filip, autorul se distra, împreună cu prietenii săi din biserică, de câte ori auzea că vreun negru a mierlit-o. Însă congregaţiile lor erau foarte drastice când venea vorba de alcool, ţigări, droguri, dar şi cu privire la dimensiunea fustelor, la fete, sau lungimea maximă admisă a părului, la băieţi.

Spun că Yancey a fost, nu pentru că s-ar fi petrecut dintre noi, ci din cauză că omul care este în prezent nu seamănă cu portretul de tinereţe schiţat anterior. Şi schimbarea se datorează faptului că, la un moment dat, el a întrezărit harul. Iar această revelaţie i-a modificat în mod dramatic existenţa.

Tulburătoarele descoperiri ale harului este, într-un sens, o poveste. Fiindcă momentele în care harul punctează vizibil existenţa unui om, se conservă în memorie şi se deapănă ca orice poveste miraculoasă. Deşi transcendent şi imposibil de manipulat, harul face istorie în lume. Dacă e să-i dăm crezare lui Larry Crabb, poveştile noastre oneste sunt cele care dezvăluie adevărul despre nevoile, imperfecţiunile şi păcatele pe care le purtăm. Pe cale de consecinţă, tot ele, poveştile, descoperă puterea harului, deoarece neajunsurile funciare de care suferă omul sunt prilejul de manifestare a graţiei divine.

Povestea din această carte nu este însă una paşnică şi „de adormit copiii”. Harul este polemic prin însăşi definiţia sa. “Sfinţii” pretinşi şi scorţoşi nu sunt mai iubiţi de Dumnezeu decât cei mai indezirabili păcătoşi. Ba, dimpotrivă, Cristos a manifestat mereu o preferinţă pentru oamenii „reali”, nu pentru cei „buni”. De altă parte, nu se poate face abstracţie, când vine vorba despre har, de faptul că secolul XX a rămas în istorie cu teribile explozii de ură şi violenţă. Astfel că subiecte precum iubirea vrăşmaşilor, iertarea sau toleranţa denunţă inevitabil tare sociale, prejudecăţi, năravuri şi redeschide răni.

Dar există şi o atitudine polemică afirmată şi asumată ca atare. Întrebată dacă nu s-a gândit să apeleze la ajutorul bisericii, o prostituată (care îşi vindea şi fiica, în vârstă de numai 2 ani, amatorilor de perversiuni) a răspuns că „oamenii aceia”, creştinii adică, n-ar face decât să-i sporească sentimentele de vinovăţie şi dezgustul de sine. Această replică l-a determinat pe autor să cerceteze cum a ajuns biserica să transmită o asemenea imagine şi unde s-a pierdut pe drum tocmai ceea ce deosebeşte fundamental creştinismul de alte religii: iertarea. Iar rezultatul este cartea de faţă.
(mai mult…)

Read Full Post »