Feeds:
Articole
Comentarii
via: thegospelcoalition.org

via: thegospelcoalition.org

  1. C.S. Lewis, Creștinismul redus la esențe, Wheaton, Illinois, SMR, 1991.
  2. C.S. Lewis, Despre minuni. Cele patru iubiri. Problema durerii, trad. Sorin Mărculescu, București, Humanitas, 1997, 2012.
  3. C.S. Lewis, Despre minuni, trad. Sorin Mărculescu, București, Humanitas, 2001, 2007.
  4. C.S. Lewis, Creștinism. Pur și simplu, trad. Dan Rădulescu, București, Humanitas, 2004
  5. C.S. Lewis, Desființarea omului, trad. Petruța-Oana Năiduț, București, Humanitas, 2004.
  6. C.S. Lewis, Treburi cerești (2 vol.), trad. Mirela Adăscăliței, București, Humanitas, 2005
  7. C.S. Lewis, Problema durerii, trad. Vlad Russo, București, Humanitas, 2007.
  8. C.S. Lewis, Surprins de bucurie. Povestea unei convertiri, trad. Emanuel Conțac, București, Humanitas, 2008, 2011.
  9. C.S. Lewis, Despre lumea aceasta și despre alte lumi, trad. Bianca Rizzoli, București, Humanitas, 2011.
  10. C.S. Lewis, Ferigi și elefanți și alte eseuri despre creștinism, trad. Emanuel Conțac, București, Humanitas, 2012.
  11. C.S. Lewis, Meditații la Psalmi, trad. Emanuel Conțac, București, Humanitas, 2013.
  12. C.S. Lewis, Marea despărțire. Un vis, trad. Alexandru Macovescu, București, Humanitas, 2013.
  13. C.S. Lewis, Anatomia unei dureri, trad. Cornel Țicărat, Oradea, Kerigma, 2014.

Ficțiune:

  1. C.S. Lewis, Leul, vrăjitoarea și dulapul, trad. necunoscut, an 1977(?).
  2. C.S. Lewis, Scrisorile lui Zgândărilă. Scrisorile unui drac bătrân către un drac tânăr, trad. Mirela Rădoi, Cluj, Logos, 1993.
  3. C.S. Lewis, Leul, vrăjitoarea și garderoba, trad. Rodica Albu, Iași-Chișinău, Junimea-Hyperion, 1993.
  4. C.S. Lewis, Departe de planeta tăcută, trad. Mirela Rădoi, Cluj, Logos, 1995.
  5. C.S. Lewis, Nepotul magicianului (vol. 1 din Cronicile din Narnia), trad. Larisa Avram, București, RAO, 1997, 2006.
  6. C.S. Lewis, Șifonierul, leul și vrăjitoarea (vol. 2 din Cronicile din Narnia), trad. Larisa Avram, București, RAO, 1997, 2006.
  7. C.S. Lewis, Calul și băiatul (vol. 3 din Cronicile din Narnia), trad. Simona Neagu, București, RAO, 1998, 2006.
  8. C.S. Lewis, Prințul Caspian (vol. 4 din Cronicile din Narnia), trad. Larisa Avram, București, RAO, 1999, 2006.
  9. C.S. Lewis, Călătorie pe mare cu Zori-de-Zi (vol. 5 din Cronicile din Narnia), trad. Irina Negrea, București, RAO, 2000, 2006.
  10. C.S. Lewis, Jilțul de argint (vol. 6 din Cronicile din Narnia), trad. Irina Negrea, București, RAO, 2003, 2006.
  11. C.S. Lewis, Ultima bătălie (vol. 7 din Cronicile din Narnia), trad. Irina Negrea, București, RAO, 2003, 2006.
  12. C.S. Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, trad. Sorana Cornean, București, Humanitas, 2003, 2007, 2010.

Multimedia:

  1. C.S. Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, audiobook, lectura Mircea Diaconu, București, Humanitas Multimedia, 2008.
  2. Leul, vrăjitoarea și dulapul, film, regia: Andrew Adamson, 2005.
  3. Prințul Caspian, film, regia: Andrew Adamson, 2008.
  4. Călătorie pe mare cu Zori-de-Zi, film, regia: Michael Apted, 2010.

În alte volume:

  1. Abolirea omului, trad. Rodica Albu, în Rodica Albu (coord.), Inklings. Litera și spiritul, Iași, Ed. Universității Al.I. Cuza, 2004.
  2. Trilogia spațială (fragment), trad. Mihaela Morariu, în Rodica Albu (coord.), Inklings. Litera și spiritul, Iași, Ed. Universității Al.I. Cuza, 2004.
  3. Cronicile din Narnia: Jilțul de argint (fragment), trad. Teodora Ghivrigă, în Rodica Albu (coord.), Inklings. Litera și spiritul, Iași, Ed. Universității Al.I. Cuza, 2004.
  4. Sheldon Vanauken – Îndurare aspră, trad. Gela Bâlc, Oradae, Kerigma, 2008 (conține 18 scrisori adresate de către C.S. Lewis autorului).

Despre C.S. Lewis:

  1. Rodica Albu (coord.), Inklings. Litera și spiritul, Iași, Ed. Universității Al.I. Cuza, 2004. (conține trei articole semnate de Hope Kirkpatrick, „C.S. Lewis – un autor al zilelor noastre”, Daniel Callam, „Mere Cristianity și paradigma puritană a convertirii” și Rodica Albu, „Leul, vrăjitoarea și garderoba – lecturi posibile”).
  2. Colin Duriez, O călăuză prin Narnia și prin întreaga operă a lui C.S. Lewis, trad. Maria Ștefănescu și Valentin Dan, Cluj, Aqua Forte, 2008.

Link-uri către site-uri și bloguri românești cu recenzii și postări despre C.S. Lewis:

  1. Recenzii pe Bookblog
  2. Grete Tartler, „C.S. Lewis și literatura pentru copii” (recenzie la Despre lumea aceasta și despre alte lumi, în România literară)
  3. Sorin Lavric, „Săgeata bucuriei” (recenzie la Surprins de bucurie, în România literară)
  4. Codrin Liviu Cuțitaru – Disecția unui sentiment (recenzie la Surprins de bucurie, în Dilemateca, octombrie, 2013).
  5. Daniel Fărcaș, „Surprins de C.S. Lewis” (recenzie la Surprins de bucurie)
  6. Articole pe blogul Societății Tolkien din România 
  7. Postări pe blogul lui Emanuel Conțac.
  8. Teodor Dănălache pe crestinortodox.ro
  9. Cătălina Neculai, „Apologetica creştină literară şi intelectualizarea credinţei. Cazul C.S. Lewis
  10. Dragoș Dâscă – „Lecție de mântuire a creștinului obișnuit
  11. Articole pe Revizia de carte
  12. Texte ale lui Liviu Horvath
  13. Recenzii pe Scriptorie
  14. Texte de Bebe Ciaușu pe blogul Guarding the Gospel
Christian saints. Stained glass in St. Vitus Cathedral, Prague. Sursa.

Christian saints. Stained glass in St. Vitus Cathedral, Prague. Sursa.

Listă alcătuită de Teofil Stanciu

A. Perspective panoramice

  1. Diarmaid MacCulloch – Istoria creștinismului, trad. Cornelia Dumitru și Mihai-Silviu Chirilă, Iași, Polirom, 2011.
  2. Ioan Rămureanu – Istorie bisericească universală, București, Ed. IBMBOR, 1992 (și alte ediții ulterioare) [o perspectivă ortodoxă].
  3. Earl Cairns – Creștinismul de-a lungul secolelor, trad. Doris Laurențiu și John F. Tipei, Oradea, Ed. Cartea Creștină, 2007 (sau alte ediții) [o perspectivă evanghelică].
  4. Jean Comby – Să citim istoria Bisericii, trad. Mihaela Voicu și Mariana Petrișor, București, Ed. ARCB, (2 vol. 1999, 2001) [istorie scrisă de un autor catolic; conține texte din perioadele prezentate].
  5. Ludwig Hertling – Istoria Bisericii, trad. Emil Dumea, Iași, Ars Longa, 1998.
  6. Jonathan Hill – Ghid al istoriei creștinismului, trad. Alexandru Nădăban, Oradea, Ed. Casa Cărții, 2008 [perspectivă evanghelică].
  7. James North – Istoria Bisericii de la Rusalii până în prezent, trad. Alice Iacob și Beniamin Mogos, Oradea, Ed. Făclia, 2008.
  8. Alain Corbin (coord) – Istoria creștinismului, trad. Vasile Adrian Caraba, Valeria Georgiana Caraba și Ileana Bâja, București, Rosetti Educational, 2010.
  9. Nicolae Chifăr – Istoria creștinismului, Iași, Ed. Trinitas (4 vol.).
  10. Eugen Drăgoi – Istoria bisericească universală, Ed. Historica, 2001.
  11. Aurelia Bălan-Mihailovici, Istoria culturii şi civilizaţiei creştine, Bucureşti, Oscar Print, 2002
  12. Giovanni Filoramo – Istoria religiilor, trad. Cornelia Dumitru, vol II (Iudaismul și creștinismul), Iași, Polirom, 2008.
  13. Mircea Eliade – Istoria ideilor și credințelor religioase, trad. Cezar Baltag, Iași, Polirom, 2011 (în volumele II, III, IV).

B. Epoci, perioade, ramuri confesionale

B. I. Perioada patristică, creștinismul antic și medieval (de până la Schismă):

  1. Sf. Ieronim – Despre bărbații iluștri și alte scrieri, trad. Dan Negrescu, București, Ed. Paideia, 1997.
  2. Paladie – Istoria lausiacă (Lavsaicon), trad. Dumitru Stăniloae, București, Ed. IBMBOR, 2007.
  3. Eusebiu – Istoria bisericească, trad. T. Bodogae, București, Ed. IBMBOR, 1987 (PSB 13).
  4. Filostorgiu – Istoria bisericească, trad. Dorin Garofeanu, Iași, Polirom, 2012 (ed. bilingvă) [o istorie eretică a Bisericii].
  5. Zenovie Pâclișanu – Istoria creștinismului antic, Târgu Lăpuș, Ed. Galaxia Gutenberg, 2009.
  6. Peter Brown – Întemeierea creștinismului occidental 200-1000, trad. Hans Neumann, Iași, Polirom, 2002.
  7. Henri-Irénée Marrou – Biserica în Antichitatea târzie (303-604), trad. Roxana Mareș, București, Universitas-Teora, 1999.
  8. Jean Bremond – Părinții pustiei, trad. Marinela Bojin, București, Nemira, 2007.
  9. Hans von Campenhausen – Părinți greci ai Bisericii, trad. Maria Magdalena Anghelescu, București, Humanitas, 2005.
  10. Hans von Campenhausen – Părinții latini ai Bisericii, trad. Maria Magdalena Anghelescu, București, Humanitas, 2005 (2 vol.).
  11.  André Vauchez – Spiritualitatea Evului Mediu Occidental, trad. Doina Marian și Daniel Barbu, București, Meridiane, 1994.
  12. Vasile Munteanu – Istoria creștină generală. Ab inito-1054, București, Ed. IBMBOR, 2008 (2 vol.).
  13. Daniel Nicolae Vălean – Istoria Bisericii universale în date (6 î.Hr. – 1054 d.Hr.), Cluj-Napoca, Limes, 2012.
  14. Jean Danielou – Biserica primară (De la origini până la sfârșitul secolului al treilea), trad. George Scrima, București, Herald, 2008.
  15. John Chryssavgis, În inima pustiei, trad. Constantin Făgeţan, Bucureşti, Sophia, 2004.
  16. Andre Vauchez, Spiritualitatea Evului Mediu occidental, trad. Doina Marian și Daniel Barbu, București, Meridiane, 1994.
  17. Yuri Stoyanov, Tradiția ascunsă a Europei. Istoria secretă a ereziei creștine în Evul Mediu, trad. Radu Pavel Gheo, Iași, Polirom, 1999.

B. II. Cruciadele:

  1. Thomas Asbridge – Cruciadele. Istoria războaielor pentru eliberarea Pământului Sfânt, trad. Cornelia Dumitru și Miruna Andriescu, Iași, Polirom, 2011.
  2. Amin Maalouf – Cruciadele văzute de arabi, trad. Marian Tiu, București, Tritonic, 2008.
  3. Florentina Căzan – CruciadeleBucurești, Ed. Academiei, 1991.
  4. Jean-Paul Roux – Istoria războiului dintre islam și creștinătate (622-2007). Un conflict teribil, trad. Lucia Postelnicu Pop, Artemis, 2007.
  5. Cecile Morrisson – Cruciadele, trad. Răzvan Junescu, București, Meridiane, 1998.
  6. Alain Demurger – Cavalerii lui Christos, trad. Ovidiu Pecican, Chișinău, Cartier, 2003.
  7. Petere Martin, Richard Pulley – Cruciadele, trad. Lia Decei, București, All, 2001 [carte pentru copii].

B. III. Reforma:

  1. Andrei Oțetea – Renașterea și Reforma, București, Ed. Științifică, 1986.
  2. Keith Randell – Luther și Reforma în Germania. 1517-1555, trad. Raluca Mihail, București, All, 2002.
  3. Keith Randell – Jean Calvin și reforma târzie, trad. Simona Ceaușu, București, All, 1998.
  4. Keith Randell – Reforma catolică și Contrareforma, trad. Raluca Mihail, București, All, 2001.
  5. Stewart MacDonald – Carol Quintul: suveran, dinast și apărător al credinței. 1500-1558, trad. Radu Săndulescu, București, All, 1998.
  6. Keith Randell – Henric al VIII-lea și Reforma în Anglia, trad. Cornelia Bucur, București, All, 2001.
  7. John Warren – Elisabeta I: religia și politica externă, trad. Ema Stere, București, All, 2000.
  8. John Bossy – Creștinismul în Occident (1400-1700), trad. Dorin Oancea, București, Humanitas, 1998.
  9. Leland Ryken – Sfinții în lume. Puritanii în adevărata lor lumină, trad. Anca Curpaș, Oradea, Reformatio, 2004.

B. IV. Ortodoxia bizantină și răsăriteană:

  1. Hans-Georg Beck – Istoria Bisericii Ortodoxe în Imperiul Bizantin, trad. Vasile Adrian Carabă, București, Nemira, 2012.
  2. Timothy Ware – Istoria Bisericii Ortodoxe, trad. Alexandra Petrea, București, Aldo Press, 1997.
  3. Endre v. Ivanka – Elenic și creștin în viața spirituală a Bizanțului timpuriu, trad. Vasile Adrian Carabă, București, Nemira, 2012.
  4. Steven Runciman – Teocrația bizantină, trad. Vasile Adrian Carabă, București, Nemira, 2012.
  5. Michelina Tenace – Creștinismul bizantin, trad. Al. Cistelecan, Chișinău, Cartier, 2005.

B. V. Catolicism:

  1. Claudio Rendina – Papii. Istorie și secrete, trad. Radu Gâdei, București, All, 2007.
  2. Harald Zimmermann – Papalitatea în Evul Mediu, trad. Adinel Dincă, Iași, Polirom, 2004.
  3. Vintilă Horia – Dicționarul papilor, trad. Ana Vădeanu, București, Saeculum I.O., 1999.

B. VI. Perspective tematice (personaje, subiecte, teme majore):

  1. 100 de puncte fierbinți din istoria Bisericii, trad. Ioan Bișog, Iași, Sapienția, 2011.
  2. Mark Noll – Momente cruciale în istoria Bisericii, trad. Corneliu Simuț, Cluj-Napoca, Logos, 2009.
  3. Jaroslav Pelikan – Isus de-a lungul secolelor, trad. Silvia Palade, București, Humanitas, 2000.
  4. Jaroslav Pelikan – Fecioara Maria de-a lungul secolelor, trad. Silvia Palade, București, Humanitas, 1998.
  5. Gerald L. Sittser – Izvoare de spiritualitate creștină, trad. Teofil Stanciu, Oradea, Casa Cărții, 2011.
  6. Jaques Paul – Biserica și cultura în Occident, trad. Elena Liliana Ionescu, București, Meridiane, 1996.
  7. Andrea Sterk – Monahul-episcop în Antichitatea târzie, trad. Dragoș Dâscă, Ecclesiast, 2012.
  8. Henri-Irénée Marrou – Patristică și umanism, trad. Cristina Popescu și Cosmin Popescu, București, Meridiane, 1996.
  9. Georges Duby – Vremea catedralelor, trad. Marina Rădulescu, București, Meridiane, 1998.
  10. Mihai Valentin Vladimirescu, Viața de zi cu zi în vremea lui Iisus, Iași, Polirom, 2013.
  11. Gene Fedele, Eroi ai credinței, trad. Laurențiu Pășcuți, Oradea, Casa Cărții, 2004.
  12. Petru Popovici, Lumini peste veacuri, București, Stephanus, 2002 (2 vol.).

C. Subiecte conexe

C. I. Istoria canonului, arheologie biblică:

  1. Jean Danielou – Scrierile de la Marea Moartă și originile creștinismului, trad. Alexandru Anghel, București, Herald, 2009.
  2. Adolf von Harnack – Originea Noului Testament, trad. Gabriela Badea, București, Herald, 2007.
  3. Marguerite Harl, Gilles Dorival, Olivier Munich – Septuaginta. De la iudaismul elenistic la creștinismul vechi, trad. Mihail Valentin Vladimirescu, București, Herald, 2007.
  4. Werner Keller – Arheologia Vechiului și Noului Testament, trad. ???, București, Psychomassmedia, 1995.
  5. Werner Keller – Și totuși Biblia are dreptate, trad. Alexandru Suter, Ruxandra Hosu, București, Litera, 2011.

C. II. Istoria dogmei și gândirii creștine:

  1. Jaroslav Pelikan – Tradiția creștină. O istorie a dezvoltării doctrinei, Iași, Polirom, 2004-2008 (5 vol.).
  2. Claudio Moreschini, Enrico Norelli – Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine, Iași, Polirom, 2013 (2 vol., 3 tomuri).
  3. Claudio Moreschini – Istoria filosofiei patristice, trad. Alexandra Chescu, Mihai-Silviu Chirilă, Doina Cernica, Iași, Polirom, 2009.
  4. Timothy George – Teologia reformatorilor, trad. Corneliu Simuț, Oradea, Ed. IBEO, 1998.
  5. Ghislain Lafont – O istorie teologică a Bisericii, trad. Maria Cornelia Ică jr., Sibiu, Deisis, 2003.
  6. Etienne Gilson – Filozofia în Evul Mediu, trad. Ileana Stănescu, București, Humanitas, 1995.
  7. John Meyendorff – Teologia bizantină. Tendințe istorice și teme doctrinare, trad. Alexandru I. Stan, București, Nemira, 2011.
  8. Basile Tatakis – Filosofia bizantină, trad. Eduard Florin Tudor, București, Nemira, 2010.
  9. Remus Rus – Dicționar enciclopedic de literatură creștină din primul mileniu, București, Lidia, 2003.
  10. Jonathan Hill – Istoria gândirii creștine, trad. Timotei Manta, Oradea, Casa Cărții, 2007.
  11. Eroll Husel – Cine sunt puritanii?… și care este doctrina lor?, trad. Corneliu Simuț, Oradea, Făclia, 2003.
  12. Michael Reeves – Flacăra nestinsă. Introducere în Reformă, trad. ???, Oradea, Scriptum, 2011.
  13. John Behr – Formarea teologiei creștine. Vol. I: Drumul spre Niceea, trad. Mihail G. Neamțu, București, Sophia, 2004.
  14. Anton Adămuţ – Literatură şi filosofie creştină, vol.1, Fides, Iaşi, 1997.

Note:

1. Lista nu are pretenții de a fi exhaustivă și nu a fost întocmită de un specialist. Dacă aveți sugestii, sunt binevenite.

2. Unele titluri ar putea fi, cu siguranță, trecute în alte categorii, dar împărțirea este mai degrabă orientativă.

3. Lista este concepută să conțină exclusiv materiale disponibile în limba română.

Cu Dumnezeu in subteranaTitlu: Cu Dumnezeu în subterană
Titlul original: In God’s Underground
Autor: Richard Wurmbrand
Traducători: Marilena Alexandrescu-Munteanu și Maria Chilian
Localitate: București
Editura: Casa Școalelor
Anul apariţiei: 1994
Nr. de pagini: 272
ISBN:973-95876-3-1
Preț: 25 RON (aici)

Recenzie de Teofil Stanciu

Am citit Cu Dumnezeu în subterană într-o vacanță de vară (nu mai știu precis dacă în 1994 sau 1995). Cu greu o puteam lăsa din mână. Avea un efect hipnotic asupra mea. Dintr-un motiv care multă vreme mi s-a părut ciudat, suferința din închisori mă fascina.

Deși știam că trebuie să fi avut un gust oribil, până și mâncarea deținuților avea, în închipuirea mea, o aromă plăcută. Mi se părea o impietate că îmi treceau astfel de gânduri prin minte. Mă scuturam de ele și mă străduiam să-mi repun, rațional, lucrurile în ordine. Suferința doare, morcovii putrezi sunt scârboși etc.

N-am încercat, multă vreme, să-mi explic de unde îmi venea această „ispită”. Încerc acum, deși n-am vreo certitudine că aceasta este explicația căutată. Am totuși niște argumente care pledează pentru felul în care văd în prezent lucrurile.

Punând cap la cap toate experiențele de lectură sau audio-vizuale pe care le-am trăit raportat la Wurmbrand, mi-e tot mai limpede că am căzut în „plasa” puterii lui de seducție. Dacă ar fi să-l descriu printr-un singur cuvând, probabil că acesta ar fi: seducător. Un creștin seducător.

Modelul de creștinism pe care-l propune e copleșitor, înspăimântător până la paroxism (după câțiva ani de pușcărie grea să te rogi lui Dumnezeu să-ți mai dea, dacă așa e voia Lui, iar Dumnezeu să te și asculte… aduce a nebunie). Dar are ceva contagios.

Dintre oamenii cu care am ajuns să fiu contemporan, Wurmbrand mi se pare cel mai aproape de un model de creștin ce se apropie de ideal. A suferit mult, a iertat tot, iar pe urmă ne-a vorbit tuturor despre iubire cu o autoritate pe care puțini pot s-o aibă. Citește în continuare »

 the-great-divorceTitlu: The Great Divorce

Autor: C.S. Lewis
Oraș: 
San Francisco
Editură: HarperOne
Anul apariţiei: 1945 (prima ediție), 2002 (ediția folosită)
ISBN: 0-02-570550-4 (prima ediție)

Recenzie de Valentin Teodorescu

The Great Divorce is in a sense C.S. Lewis ‘retort’ to Blake’s book: The Marriage of Heaven and Hell. In the ‘Preface’ to his book, C.S. Lewis rejects the modern idea that somehow ‘the reality never presents us with an absolutely unavoidable ‘either-or’; that granted skill and patience and time enough, some way of embracing both alternatives can always be found;’ and that ‘mere development or adjustment or refinement will somehow turn evil in good’.[1] On the contrary, C.S. Lewis considers that between good and evil there is a continuous opposition and that in our world ‘every road, after a few miles forks in two, each of those into two again, and at each fork you must make a decision’[2]. Not all who choose the wrong roads perish, but if they want to be rescued, they ought to being put back on the right path; that means they should go back to their error and to continue going on the correct path from that point. In that sense, between Heaven and Hell is a great separation or ‘a great divorce’. C.S. Lewis doesn’t consider, like Hegel that there is always a good and necessary negativity. On the contrary, ‘if we insist on keeping Hell (or Earth), we shall not see Heaven: if we accept Heaven we shall not be able to retain even the smallest and most intimate souvenirs of Hell’[3].

In other words, one of the main ideas of the author is that our choices really matter, that we have a tremendous responsibility; everything in this world costs. In the chapter 9 of his book, C.S. Lewis has a dialogue with George Mac Donald, his spiritual mentor, in which it is given to us a reason why some people choose the wrong· path: ‘better to reign in Hell than serve in Heaven’. Augustine said in The City of God that there are just two kind of people: some who love themselves more than everything else, and some who love God more than everything else. In the same sense, George Mac Donald, the ‘Teacher’, explains to the author that ‘there are only two kind of people in the end: those who say to God ‘Thy will be done’ and those whom God says, in the end, ‘Thy will be done’.’[4]

In different ways, all the dialogues of the book describe, with only one exception, peoples who choose the path of pride and. selfishness, preferring to better reign in Hell than serve in Heaven, because they love themselves more than everything else. One of them is characterized by self-righteousness, refusing the grace of God; a liberal theologian prefers the ‘dynamic’ theological speculation in Hell to the absolute and perfect revelation of Truth in Heaven; a mother and a lover turn their natural affections in false gods instead of really loving the others, and so on; at the origin of all these attitudes which continuous devour their victims is the same sin: selfishness or pride.


[1] C.S. Lewis, The Great Divorce, Harper San Francisco, 2002, pg. vii.

[2] Idem, pg. viii.

[3] Idem.

[4] Idem, pg. 75.

Patericul (Badilita)

Titlu integral:  Patericul sau apoftegmele părinților din pustiu. Colecția alfabetică. Ediție integrală
Traducere după Patrologia graeca 65, coll. 71-440 (ed. Cotelier)
Autor: colectiv
Traducător: Cristian Bădiliță
Oraș: Iași
Editura: Polirom
Anul apariţiei: 2005 (ediția folosită)
ISBN: 973-681-952-3
Preț: 30 RON

Recenzie de Teofil Stanciu

Am remarcat în ultimii ani că sunt unele lucruri la care nu mai am receptivitate, care nu mă mai preocupă. Ba chiar o anumită rigiditate în privinţa unor subiecte care mi s-au clarificat. Presupunerea mea e că, în timp, odată cu experiența, mintea (și personalitatea) își stabilește niște automatisme și, totodată, niște scheme ce riscă să devină inflexibile.

Și atunci se ridică firesc întrebarea: cum să-ți păstrezi sprinteneala minții? Care sprinteneală nu presupune să iei mereu toate lucrurile de la capăt, ci să nu pierzi din vedere lucrurile esențiale, să rămâi atent la ceea ce trebuie, să nu devii anchilozat și îngust.

Mi se pare că lecturile reprezintă un antidot la anchilozare, iar Patericul este unul dintre cele mai eficace stimulente. Patericul (egiptean) conține „apoftegmele” – adică maximele, sentințele, cugetările – monahilor care au locuit în chiliile din Sketis, Nitria și de la Chilii în jurul anului 400 AD.

Părinții pustiei fac figură de ciudați și extremiști, ori de câte ori vine vorba despre ei. De fapt, am întâlnit destui oameni care, atunci când fac referire la călugări înțeleg aproape exclusiv extremism.

Monahii sunt, vezi bine, niște inși care au fugit din lume, care s-au însingurat, care nu mai voiau să aibă contact cu alți oamenii, care au locuit pe stâlpi (doar unul e celebru pentru asta și, oricum, nu mulți ar fi reușit performanța), care nu se spălau (au fost câțiva, dar nici în epocă nu era la mare trecere igiena), care se flagelau (mai rar, dar erau și din ăștia).

Se pierde însă din vedere un lucru esențial pentru această poveste: de ce făceau ei tot ce făceau? Întrebarea e absolut necesară din cel puțin două motive. Mai întâi, pentru că motivația s-ar putea să pună într-o altă lumină faptele. Iar pe urmă, pentru că răspunsul la această întrebare ne-ar putea feri de ispita de a-i judeca.

Trebuie spus că, dacă respectivii călugări nu ar fi avut contact cu alți oameni, atunci n-am avea nicio informație despre ei. Deci mitul izolării nu prea stă în picioare. E adevărat că se fereau cât puteau de lume, dar din pricini foarte precise. Nu insist cu detalii.

Aceste „centre monahale”, cum le-am spune noi azi, aveau biserici unde călugării se întâlneau săptâmânal. Iar sihaștrii, oricât de mizantropi, aveau fie îndrumători, fie ucenici sau și una și alta. De fapt, n-ar fi putut ajunge să aibă discipoli dacă nu și-ar fi îndeplinit și ei stagiul de ucenicie. Citește în continuare »

Science and Theology

Titlu: Science and Theology. An introduction
Autor: John Polkinghorne
Editura: Fortress Press
Anul apariţiei: 1998
ISBN: 0-8006-3153-6
Preț: 25$

Recenzie de Valentin Teodorescu

Introduction

In his book Christian Theology: An Introduction, Alister McGrath affirmed that there are three main approaches to the relation between Christian theology and natural sciences today: one that affirms the continuity between science and theology (the Christian faith should be reinterpreted in terms consistent with the accepted wisdom of the age), a second one that affirms the distinctiveness of theology and science, and a third one that affirms the opposition between theology and science [1].

The position of John Polkinghorne, whose ideas I will try to evaluate in this essay, seems to be the second one (theology and science are distinct, each of them having its own sphere of competence); but he also considers that they can mutually interact, to the benefit of both.

Polknighome himself, in Science and Theology, the book to which I will especially refer, calls the first position „assimilation” the second position „consonance” considering himself a consonantist.[2]

In the present essay, I intend to show, using some examples from his book, that generally he achieved his goal: the ‘intermarriage of scientific and theological insight’ to which he refers is cogent and elegant, and any open-minded reader will find it extremely compelling.

However, in my opinion (which I admit that is corrigible), there are some cases when his proposed solution may not be in perfect agreement with what the Scripture says, or when, at least from my point of view, the supposed agreement is debatable.

My essay is divided in two parts. The first part refers to the insights that theology offers to science, and connected with that, to the possibility of a natural theology. The second part refers to the insights that science offers to theology: on the one hand to the way in which some scientific theories such as quantum mechanics, quantum cosmology and chaos theory may give insights to biblical doctrines such as Creation, Fall and God’s Attributes; on the other hand to the way in which the scientific epistemology (especially) may give insights to the doctrine of Christ. Citește în continuare »

Reimaginarea Bisericii

Titlu: Reimaginarea Bisericii
Titlul original: Reimagining Church
Autor: Frank Viola
Traducător: Daniel Marino
Editura: Kerigma
Anul apariţiei: 2011
ISBN: 978-973-8960-42-8
Preț: 32 RON

Recenzie de Teofil Stanciu

Înainte să citiți această recenzie, e bine să vă amintiți spusa care zice că „orice punct de vedere e un punct de orbire” (eu am citit-o la Wurmbrand, dar nu știu dacă-i aparține). Și o puteți aplica drept filtru și la ce scriu eu, și la cartea lui Frank Viola.

Mărturisesc că n-am citit cartea dintr-o dorință fierbinte de a descoperi soluții revoluționare (așa cum sunt prezentate pe copertă) pentru viața bisericii, deoarece nu prea cred în revoluții. Am citit-o mai degrabă cu curiozitatea celui care vrea să afle ce are de spus un teoretician (sau să-i spunem totuși teolog?) al bisericilor de casă.

Fenomenul bisericilor de casă (sau din case) mi-e cunoscut din lectura cărții Râuri de apă vie, de Fratele Yun. În China, aceste biserici sunt o consecință a conjuncturii politice nefavorabile. Nu mi-e foarte limpede dacă modelul s-ar perpetua și în cazul în care autoritățile guvernamentale și zonale ar permite manifestarea liberă a tuturor confesiunilor religioase.

Frank Viola susține însă că acest model este obligatoriu pentru întreaga Biserică creștină, fiind, de fapt, tiparul intenționat de Dumnezeu de la bun început. Afirmația e cel puțin cutezătoare, dar vom reveni asupra ei.

Nu mi-am propus să fac o evaluare a modelului pe care-l propune Viola, ci observațiile mele vor viza mai degrabă firul logic și metodologic al cărții ca atare.

Cu ce pornim la drum?

Una dintre marile calități ale cărții e aceea că evită paradigma managerială și filosofia profitului sau a succesului măsurabil care încep să fie tot mai prezente și în bisericile românești.

Din acest punct de vedere, autorul este în răspăr cu moda vremii, care măsoară adesea calitatea unei biserici după date cuantificabile: creșterea numărului de membri, dimensiunea clădirii, calitatea artistică/tehnică a programelor, formațiile cât mai numeroase și mai bine pregătite la închinarea publică etc.

Demersul lui Frank Viola vizează două ține principale: ierarhia bisericilor instituționale și manifestările cu caracter ritualic, liturgic, organizat. La baza întreprinderii sale stă convingerea că, deși

o adunare poate abandona tradiția apostolică de dragul formelor construite de ei înșiși, și totuși să primească binecuvântarea lui Dumnezeu,… binecuvântarea lui Dumnezeu nu este tot una cu aprobarea Sa” (p. 211, s.a.). Care aprobare este de rang superior binecuvântării.

Unul dintre punctele de plecare ale cărții e acela că biserica e o entitate organică. De unde aflăm asta? Din faptul că toate (n-am verificat, dar așa susține Viola) imaginile pe care le folosește Noul Testament pentru a descrie biserica „sunt entități vii” (turmă, trup, viță etc). Iar de vreme ce toate entitățile vii au un ADN, rezultă că și biserica are un ADN.

Mi se pare unul dintre punctele slabe ale argumentației și nici măcar nu cred că era necesar în discuție. Plus că ideea de ADN permite să vorbim despre variația speciei, evoluția intraspecifică etc. Prefer să nu iau în seamă foarte mult această premisă decât să o cataloghez ca un rateu metodologic și argumentativ.

Accept ca ipoteză de lucru afirmația că biserica e destinată a fi organism, nu o structură instituțională. Autorul are nevoie de această idee pentru a-și susține teologia, noi, ca cititori, avem nevoie de ea pentru a înțelege din ce punct de vedere suntem invitați să privim toate problemele abordate.

Mai rămân însă la acest punct de pornire doar pentru a-mi exprima nedumerirea față de o afirmație precum aceasta:

Când un grup de creștini își formează ADN-ul spiritual, ei se adună într-un mod care este conform cu ADN-ul Dumnezeului triunic” (p. 32).

Prefer să consider că avem de-a face cu o analogie dusă, în mod nefericit, prea departe decât să cred că un muritor, oricât de luminat ar fi, are pretenția că a descoperit ADN-ul Sfintei Treimi sau că, în mod abuziv, și-a impus modelul teologic inclusiv asupra relațiilor trinitare, clamând necesitatea unui ADN.

Recunosc că o asemenea introducere în subiect a fost de natură să mă descumpănească și să mă intrige. Însă mi-am impus să nu abandonez lectura.

Trebuie spus însă că autorul ne previne că vom fi reticenți sau chiar împotrivitori la ceea urmează să citim, grație educației și mentalității noastre care ne-au impus un anumit model și anumite modalități de percepție în privința Bisericii.

Subiecte fierbinți Citește în continuare »

%d blogeri au apreciat asta: